Vom începe să publicăm, din această ediție, povestiri premiate la concursul ”Reșița peste 100 de ani”, desfășurat în cadrul Celei de-a 39 ediții a convenției naționale a scriitorilor și creatorilor de science-fiction din România – ROMCON, convenție în premieră la Reșița, între 7 și 9 septembrie 2018. Textele – pe două categorii, Ficțiune și Idei – au fost trimise de copii între 14 și 17 ani , sunt de o foarte bună calitate și, ceea ce e mai important, nu sunt modificate. Considerăm că astfel a apărut deja un nucleu de tineri extrem de talentați, visători, cu o bogată imaginație, care cu siguranță vor duce Reșița și Banatul Montan înainte. (Daniel Botgros)
SHIRO LEGENDARA (Locul I la categoria Ficțiune)
Zdrobind fiecare firmitură de suflet adâncit în interiorul unui canal mărginit de gravuri antice scrise cu sângele prăfuit al unor mașinării conduse de sirenele polare, Shiro privește având ochii înlăcrimați, cerul care acum era desparțit în două bucăți de univers, două bucăți complementare aflate la granița disperării, parcă străbătute de sunetul unui fluture capturat în pânza unui paianjen absorbit de fumul copleșitor al triumfului, care nu cer ajutor, ci putere de a evolua, de a trece peste orice, de a îngheța chiar și mica flacără ascunsă într-o petală de floare aflată sub zapada cea eternă.
Shiro, dacă vă întrebați, este un micuț papagal de culoare mov, impregnat cu săgeți verzi otrăvite de un albastru deschis. Shiro a „migrat” tocmai din Câmpul Florilor Cerate, în Reșița, orașul care a evoluat atât de mult încât orice ființă sau lucru din întreg universul a fost atras să-l viziteze. Acest oraș are ceva aparte, și anume faptul că odată ce pășești în Balta Mistico-Galaxinoasă, nu mai există cale de întoarcere. Acest lucru însă, nu a speriat-o pe Shiro, ba chiar mai mult, aceasta a hotărât să afle misterul orașului.
Un coif din ziare care au fost înmuiate în sângele peștilor din Galaxia a 10-a minune a Răsăritului, o curea din pielea lăsată de Salamandrele Baleatice, grupul de salamandre care rostesc în aceeași ordine de cuvinte jurământul „Înotului fără înec”, niște botine, botine realizate din ghiveciul din balconul mamei sale și o katană, katană numită Hartetsu, cea mai legendară katană transmisă din generații în generații, care poate tăia brânza atât de subțire încât Soarele înșuși coboară pe Pământ și savurează o felie.
Și așa, drumul papagalului nostru a început. Acesta mereu zbura deasupra norilor ca să mai comunice și cu Crinii Apocaliptici care virusau norii cu o culoare negricioasă, făcându-i să le gătească ciocolathiss, o substanță solidă „dubioasă”, după spusele lui Shiro. Comunicând cu ei, a aflat că mulți din specia lor au fost atrași de Reșița și că nu s-au mai întors, mulți au plecat în căutarea lor dar nimeni nu a reușit să revină. Shiro a smuls o pană și le-a dat-o deoarece penele sale erau magice și oricine le avea, indiferent de locație sau distanță interstelară, aceștia puteau comunica cu ea, și chiar să îi ofere magie pentru a o sprijini în luptele primejdioase.
Ceea ce o deranja pe Shiro era faptul că ea nu simțea nicio atracție față de acest oraș si i se părea absurd. După ce a trecut de Crini ea a ajuns în fața Copacului Carte de Matematică, cel mai bătrân copac și cel mai inteligent în ceea ce privește…matematica… da, da, vedeți bine, matematica, pe care Shiro o iubește. Ea are certificat în Matematica-Spadasină, cea mai grea categorie. Copacul Carte de Matematică îi adresează o întrebare:
-Ce alegi, draga mea pasăre blândă și voioasă, Algebra, Geometria sau Analiza?
Shiro nici nu a trebuit să stea pe gânduri și i-a răspuns cu o încredere nemaivăzută de către Copac:
-Toate!
Un zâmbet imens apăruse pe scoarța Copacului și printr-o deschidere a coroanei sale, îi construi lui Shiro un cangur din ramurile sale și îi spuse:
-Hahaha, așa entuziasm niciodată nu am văzut! Uite, acest Cangur te va apăra de orice pericol, tot ceea ce trebuie să faci e să ai încredere în el.
Shiro îi întinse Copacului una din penele sale, apoi după ce privi cu o sete de cunoaștere, Cangurul spuse:
-Dragul meu prieten, tu esti Daoko, de acum încolo!
Poate din cauza inimii sale bune, Daoko devenise un cangur adevărat, iar ochii săi erau de culoarea ametistului îmbibat în untul de arahide meșteșugărit doar de Elfii Bună Treabă.
Dacă vă întrebați cum o să călătorească Daoko umăr la umăr cu Shiro, ei bine, Daoko poate lua diferite forme, și ca urmare s-a transformat într-o fundiță care s-a pus pe capul lui Shiro, devenind foarte drăguță.
Venise noaptea, iar ei încă nu ajunseseră nici la mijlocul drumului. Însă dintr-o dată un delfin zombi a făcut o tumbă deasupra lor, iar Shiro din cauza faptului că era foarte însetată de cunoaștere, a rugat-o pe Daoko să se transforme într-un costum subacvatic. Apoi acestea s-au dus după delfin și au ajuns în fața unui castel de alge păzit de Scoicile Dinorechini. Pentru a trece de ele, Shiro trebuia să răspundă la o întrebare pusă cu un ton tare ciudat:
-Care este cel mai prețios lucru pentru tine, pasăre dragă ?
Shiro zâmbea și a scos de sub aripă o cărticică. S-a uitat puțin la copertă și a hotărât să le arate spunând următoarele:
-Cel mai prețios lucru pentru mine este acesta! În cărticică se aflau numeroase poze, fiecare ilustrând diferite lucruri, chiar și cele mai banale, un peisaj, un munte, o periuță de dinți, pentru Shiro, totul era prețios, deoarece mama ei a învățat-o să prețuiască orice, indiferent de valoare, doar o viață are fiecare persoană și trebuie, la fel, prețuită.
Daoko la rândul său, nu a scos niciun cuvânt, ci a arătat cu degetul spre Shiro, Daoko s-a multiplicat pe lângă costum de scafandru, aceasta și-a multiplicat o miniatură de a sa.
Scoicile Dinorechini nu doar că au rămas impresionați, ci ei chiar au simțit că Shiro are ceva special, că este diferită de orice ființă sau lucru existent. Aceștia au bătut cu coada în nisip și porțile s-au deschis, însă nu într-un mod normal, milioane de Stele Coafate au format un covor, pentru a o îndruma pe Shiro înăuntru castelului.
Aflate înăuntru, Shiro și Daoko, o întâlnesc pe April, regina Sirenelor Polare, una dintre cele mai frumoase ființe existente, având ochii mai lucioși și mai clari decât cea mai curata apă din ocean, buzele roz, un roz așa de deschis încât l-ai putea confunda cu o floare de cireș și nasul său așa de micuț încât, și spun cu o admirație imposibilă de exprimat, era mai frumoasă ca o păpușă de colecție.
-Pasărea mea cea mai scumpă, spune, mă vei ajuta tu pe mine ?
Shiro își dădu capul într-o parte, nedumerită, și îi spuse:
-Ajutorul meu îl vei primi, însă eu mă pot baza pe tine, dragă Sirenă?
În ciuda faptului că era o păpușă în exterior, interiorul lui April era bântuit de gelozie, ciudă, răutate și chiar violență, iar Shiro și-a dat seama într-o clipită.
-Știu ce cauți păsărică scumpă, să rezolvi un mister, nu-i așa păpușică ?
În acel moment, Shiro s-a dat cu un pas înapoi și l-a scos pe Hartetsu. Cu o voce blândă îi spune lui Daoko să le catapulteze sus în momentul în care April îi va spune să se apropie.
-Păpușică dragă, tu păsărica mea, ce ai spune să te apropii puțin, vreau ajutorul tău. Rudele și servitorii mei au fost capturați de orașul Reșița.
-Dar, spuse Daoko, tu Sirenă dragă, de ce nu esti atrasă ?
Punându-și mâna sub breton, îl ridică. O cicatrice imensă îi străbătea ochiul drept.
-Am fost atrasă, ca să mă opun a trebuit să-mi produc o rană pe care nu mi-o pot ierta niciodata.
-Am înțeles, spuse Shiro și îi întinse o pană, ajută-mă și o să te ajut.
April a scos din coada sa un solz aurit cu dungi roz și îl aruncă deasupra capului, în acea secundă solzul se transformase într-o capă de un roz intens.
-Această capă…mantie mai bine spus… Dorește-ți orice, iar aceasta ți-o va da.
Shiro pusese mantia și printr-un gest măreț îi spuse înainte de a pleca:
-Frumusețea ta este frumusețea adevărată.
April rămăsese șocată și în aceelași timp plăcut surprinsă, iar cu un zâmbet larg strigă în urma lui Shiro:
-Să mai treci pe aici, scumpa mea păsărică.
După o zi și o noapte, Shiro și Daoko au ajuns pe cel mai înalt munte numit Zorii Lebedelor. În vârful muntelui se afla cel mai măreț călugăr Armando, Armando rățoiul mutant. În momentul în care Shiro și Daoko se aflaseră în fața lui, nici nu trebuiau să spună ceva, căci Armando le dăduse fiecăruia câte o floare Lotusiepurescus, care oferă o viteză mai mare decât viteza unor migdale fugărite de Zombofurnici. Cele două îi mulțumiseră și folosind floarea, se „teleportaseră” în fața Bălții Mistico-Galaxinoasă.
Shiro îi spuse lui Daoko să se transforme într-un obiect mic pentru a încăpea sub aripioara sa, și folosi mantia de la April pentru a rămâne imună odată ce păsește în baltă.
Odată pus piciorul în baltă, Shiro a fost ridicată sus în înaltul cerului, deasupra meteoriților, apoi coborâtă cu o viteză atât de mare încât lava din pământ înghețase, iar scoarța pământului se transformase în iarbă. Iarba devenise asemenea unei jungle, iar Shiro l-a scos pe Hartetsu, trecând prin acea junglă fioaroasă, și ajunseseră în fața unui porumbel alb, un alb așa de pur încât nu puteai să îți îndrepți privirea în alt loc.
Porumbelul a privit-o în ochi, și apoi o undă albă asemenea unui vârtej de spumă de lapte, a capturat-o și în secunda doi, se afla în inima orașului Reșița.
Lui Shiro nu îi venea să îi creadă, orice lucru văzut sau nevăzut se afla în acel oraș, toată lumea era cu zâmbetul pe buze, și se saluta, se vedea și se simțea o mare bucurie pe fețele acestora. Era un oraș lipsit de prejudecăți, orice ființă, rasă, se simțea bine în compania celorlalte. Așa că ea s-a apropiat de cineva, însă, când a vazut-o a început să urle și să ceară ajutor. În acel moment Shiro s-a dat în spate, iar Daoko s-a transformat într-un scut.
Toți s-au adunat în jurul celor două, pregătiți să le bată. Atunci Shiro a cerut ajutorul Crinilor, lui Ariel și lui Armando. Fiecare din ei au spus să folosească cadoul său, însă unul dintre ele a capturat-o pe Shiro în lanțuri puternice de oțel negru.
Shiro a fost dusă în inima orașului, lângă primărie. Acolo a fost dusă cu un lift până în miezul pământului, iar după ce au trecut de Tezaurul Reșițean, au ajuns în fața conducătorului, conducător ce purta o mască asemenea feței unui elefant, de aur, și un costum negru, elegant, cu picățele argintii.
-Va să zică… ai incercat să pătrunzi în acest oraș, fără să fii atrasă ? Ei…te întrebi de unde știu. Păi, acest oraș funcționează având inima mea ca sursă de energie, iar aici dacă inimii mele îi place o anumită chestie este primită în oraș, în caz contrar… îl aruncăm în spitale, pentru a-și dona grăsimea inimii, o grăsime esențială pentru inima mea.
Shiro era foarte fericită că aflase secretul, în ciuda faptului că era captivă, ea se gândea oare cine a trădat-o, iar Daoko, unde era? Ei bine, Daoko s-a transformat într-o mică moleculă și a intrat în interiorul lui Shiro.
-Înainte să te omor…păsărică micuță, am să îți spun un secret, dacă eu mor, orașul nu va mai fi posedat, iar micile mele animăluțe își vor recăpăta rațiunea… A da… Nu ți-am spus asta… toți sunt sub controlul meu.
În acel moment, Shiro, cu vocea sa interioară, l-a invocat pe Hartetsu, acesta ca printr-o magie a apărut în fața Elefantului de aur. Printr-o pocnire de cioc, Hartestsu a revenit la forma sa inițială, această sabie era de fapt formată prin contopirea a doi papagali, Haru și Tetsu, cei doi frați a lui Shiro, iar aceștia dețineau cea mai mare putere distructivă din întreg universul, ei erau asemenea Pământului și al Cerului, 2 elemente care se resping, însă în același timp se ajută reciproc când vine vorba de surioara lor.
Aceștia și-au unit aripile și au creat un imens vârtej de gheață având ochii unui vultur însetat de sânge și gura unui balaur gata să muște chiar și cele mai delicate flori.
Elefantul de aur, printr-o mișcare bruscă, înainte de a fi lovit de impact, și-a pus mâna în față, iar toți din oraș apăruseră pentru a-l apăra. În acea fracțiune de secundă Haru s-a dus în spatele acestuia și l-a ciocănit în cap, încât a leșinat, iar Tetsu și-a aruncat coada cu o putere așa de mare încât vărtejul s-a transformat în fulgi de zăpadă în formă de iepurași.
Shiro a fost dezlegată, iar Daoko a revenit la forma sa inițială. Înainte de orice, Shiro și-a îmbrățișat frații, pe care i-a strâns atât de tare încât inimile celor 3 se puteau ansambla ca într-un mic cub.
După fericita reuniune, Shiro a scos pene și a comunicat situația celor 3, Crinilor, lui Ariel și călugărului Armando. Aceștia i-au împrumutat puterea lor, iar Shiro deschizându-și grădina înflorată de pene, a făcut așa încât Luna însăși a coborât. Shiro a rugat-o să îi împrumute puterea sa de a vedea tot adevărul dincolo de ceea ce pare.
Închizând ochii, Shiro a văzut tot ceea ce se petrecea în inima Elefantului de aur… el… era de fapt o persoană ce avea nevoie de afecțiune… nu a manipulat pe nimeni, toate ființele au venit la el de la sine, vrând să îl ajute deoarece au văzut în el un mare conducător. Însă, nu se explică de ce a făcut un asemenea gest ? De ce a capturat-o ? Ei bine… În ciuda faptului că cetățenii îi sunt alături, tot se simte singur și de multe ori își petrece timpul în camera sa sumbră, deci a vrut să facă o glumă, ca apoi să o primească cum se cuvinte pe Shiro, acesta a fost planul lui și i-a convins și pe cetățeni să facă la fel.
Însă, Shiro nu era convinsă. De ce ? Ei bine, ea simțea că toate vorbele spuse erau adevărate, nu se simțea pic de ezitare… trebuie să fie ceva la mijloc… trebuie…
Se părea că totul s-a rezolvat, însă înainte de a părăsi orașul, ceva a facut-o pe Shiro să nu plece chiar așa. Shiro a început să învestigheze, iar ea a primit o premoniție, un fluture negru de smarald îi spuse că orașul este malefic. Shiro i-a invocat pe Haru și Tetsu, iar pe Daoko a pus-o să se transforme într-o sabie. Toți trei, împreună cu magia împrumutată prin intermediul penelor, au invocat o vrajă, iar odată cu lovirea cerului, sabia se transformase intr-o umbrelă, o umbrelă plină de sânge, sânge din care fumul cel toxic ieșea într-o formă ciudată, o formă de scoică, scoică care în acea perioadă însemna sfârșitul, sfârșitul unei epoci.
Elefantul de aur s-a dus în fața umbrelei și printr-un gest foarte rapid, a absorbit tot sângele, se putea observa că acestra tremura, datorită toxinei.
Cei trei loviseră iar cerul, însă de data aceasta, loviseră și pământul cu cozile lor. O barieră invizibilă se prăbușise în jurul orașului. Reșița, nu mai era ca la început, totul era plin de culoare, iar cetățenii și-au recăpătat culoarea ochilor, ce acum păreau mai vii, aceștia reveniseră la normal, toti inclusiv Elefantul de aur s-au aflat sub vraja orașului.
În inima orașului, un castel răsărise de sub pământ, iar o tablă de marmură pură apăruse la intrarea orașului. Era legenda acestuia:
„Un vrăjitor poreclit „Omul cu plărie galbenă” a blestemat orașul întrucât era foarte gelos pe boagăția și fericirea ce se afla aici. Acest vrăjitor își pierduse tot ce avea mai drag, inima sa era atât de cuprinsă de întuneric încât singura s-a împietrit, căutând răzbunare. Acesta a hotărât ca blestemul să țină oamenii într-o iluzie netrăind de fapt, iar blestemul putând fi ridicat doar de o inimă bună, care a trecut prin necazuri ca și el, însă care știe să treacă peste”.
Reșița devenise cel mai frumos oraș, iar încă de la picarea blestemului, mii de copaci se născuseră, flori din toate colțurile lumii înfloriseră, căci înainte ele erau buruieni aflate în agonie, întregul oraș era mai frumos ca orice tărâm sau regat din povești.
Crinii, Ariel și Călugărul Armando au venit și ei și au hotărât să devină gardienii acestui oraș. Shiro a primit rangul de Cavalerul diamantului pănuit, singurul și unicul rang de acest gen, pentru singura și unica pasăre ce caută mereu dreptate.
Dacă vă întrebați, Shiro s-a hotărât să călătorească cu Daoko și Hartetsu, pentru a dezluși și alte mistere, căci inima sa voia mereu dreptate. Shiro, cunoscută ca cea mai frumoasă pasăre în trecut, devenise cea mai legendară pasăre.
Emanuela-Deborah Bodnar – clasa a XI-a Colegiul Național Traian Lalescu, Reșița