Știți ce e uimitor la România dar mai ales la români? Faptul că suntem atât de duri, de răi, de veninoși și de bârfitori, ca să spun așa, cu propria noastră țară, încât se crucesc până și străinii (cei care sunt creștini, desigur). Observ de ani de zile – și, din păcate, nu e singura meteahnă cu care, de altfel, acest popor minunat în ansamblul lui, o dovedește – o autoflagelare demnă cu siguranță de o cauză mai bună, în ce ne privește. Această atitudine a depășit demult cunoscuta bășcălie autohtonă și nici nu putem vorbi de un simț al umorului dezvoltat, în aces caz. Autoironia e bună, în cantități mici sau moderate, dar când din asta faci o obișnuință zilnică, lucrurile tind să capete o altă turnură. Nu de puține ori am asistat cu stupoare la faptul că vin străini să ne învețe ce e frumos în țara noastră și, mai ales, ce e profund, fie că vorbim de valori naturale, de tradiție, de cultură, de istorie de evoluții contemporane. Noi nu vedem aceste lucruri, preocupați fiind să vituperăm pe net cât mai veninos cu putință, la adresa acestei țări, care nu are nicio vină că o locuim noi. Prin comparație cu România, în această accepțiune, orice loc de pe pământ e mai bun. Oricine din lumea asta e mai valoros decât noi, indiferent că locuiește în Gabon sau în Elveția.
Din păcate, se observă această atitudine sau ea pare mai stridentă, mai ales la sărbători, fie că sunt religioase ori laice. Atunci se revarsă tone de frustrări pe mediile de socializare sau chiar în presă, torente de invective, de aprecieri negative, valuri de înjurături și expresii suburbane, la adresa cui credeți? A României și a românilor, desigur. Toate venite tot din partea românilor. Și atunci ne mirăm sincer de ce ne critică străinii, ce au cu noi? UE nu ne dă, nu ne face, ne fură, ne distrug industria, americanii ne fac colonie, Rusia de bombardează mâine sau nu ne dă tezaurul, tot restul lumii reprezintă o imensă și bine articulată conspirație mondială împotriva noastră. De multe ori agențiile de presă, publicațiile, televiziunile străine preiau din media noastră tot felul de informații apocaliptice, multiplicându-le și astfel conturând o percepție despre România. Una, de cele mai multe ori falsă.
Am văzut, la acest Centenar, câtă ură pot avea românii împotriva românilor și împotriva unei sărbători extrem de simbolice în ce privește unirea. Acea unire de la 1918, ale cărei semnificații ar trebui să le sublimăm noi acum într-un proiect de țară, măcar virtual, emoțional. Am citit, într- o postare mizerabilă, termenul ”dacopați”, privitor la români și la unirea lor. Din partea unui român, evident. Un alpinist cunoscut, de etnie maghiară, din țara noastră, a ”îndrăznit” să felicite emoționant țara sa, cu ocazia Marelui Centenar, afirmând că aici s-a născut, aici a crescut și s-a format și că datorează totul României iar un dement (și mulți alții ca el) delirează pe tema ”dacopaților” care s-au purtat ca niște cuceritori și nu respectă drepturile unor minorități, ținând bocancul pe grumazul lor. Și atunci să ne mai mire scandalul diplomatic în care o agenție de presă din Germania (preluată de prestigioasa televiziune ZDF) implică România, afirmând că ”românii sărbătoresc 100 de ani de la anexarea Ardealului”? Nu, nu trebuie să ne mire, pentru că e rodul atitudinii noastre de a ne înjura propria țară, în loc să ne străduim să o facem mai bună.
Știm cu toții care ne sunt deficiențele, limitele, neîmplinirile. Cu toate astea, așa cum spunea cineva la Alba Iulia, dacă noi am fi avut la dispoziție, nu 100 de ani, ci 600-700, cât au avut țările vestice, în ritmul de dezvoltare din această sută de ani, am fi fost departe. Cu atât mai uimitor este și faptul că de aproape 30 de ani călătorim în toată lumea și putem face comparații. Unele nu ne avantajează dar altele, da. Cred că trebuie să avem simțul măsurii și să realizăm că nu suntem nici mai buni, nici mai răi ca alții. Cu toate greutățile și sacrificiile, o scoatem totuși la capăt și astăzi România nu arată în niciun caz atât de apocaliptic pe cât o prezentăm mulți dintre noi. Și, dealtfel, cine ne oprește să depășim Franța, Germania, Statele Unite? Nimeni. Doar limitele din noi.
