Hacker-isme liberale în Caraș-Severin?

Câțiva jurnaliști, entități media private și publice dar și o instituție publică precum Consiliul Județean Caraș-Severin au primit în această dimineață un calup compus din trei mailuri surprinzătoare, de pe adresa de email a liberalului Horia Irimia . Corespondențele cuprind un amalgam de mailuri, sms-uri și discuții personale pe rețele de socializare între importanți lideri liberali, un întreg arsenal din zona de umbră a politicii. Imediat, Horia Irimia a trimis un alt mail acelorași destinatari, pe care îl redăm mai jos. Respectăm, desigur, nu dintr-o impuls de intimidare, dorința cunoscutului politician liberal și nu redăm aceste conversații. Facem asta pentru că ne ghidăm după deontologia jurnalistică, contrar celor ce se afirmă de multe ori despre ziariști.

Pentru presa :
Cu regret am constatat ca persoane rau-voitoare au “spart” parolele pentru a accesa e-mail-ul meu privat precum si celelalte misjloace de corespondenta – Whatssup, SMS . Respectivele persoane au transmis – mai ales catre presa fragmente din conversatii la care nu au dreptul legal sa le acceseze si cu atat mai mult sa le difuzeze..
Pentru a induce in eroare presa si opinia publica, cei ce “au spart” parolele mele au TRIMIS de pe E-MAIL-UL meu privat diverse informatii si discutii private.Anunt pe aceasta cale ca NU EU AM TRANSMIS PE EMAIL  RESPECTIVELE CONVORBIRI, MESAJE.
Codul Penal – Legea 286/2009 prevede :


Codul Penal – Legea 286/2009 prevede :

ART. 302
    Violarea secretului corespondenţei
    (1) Deschiderea, sustragerea, distrugerea sau reţinerea, fără drept, a unei corespondenţe adresate altuia, precum şi divulgarea fără drept a conţinutului unei asemenea corespondenţe, chiar atunci când aceasta a fost trimisă deschisă ori a fost deschisă din greşeală, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
    (2) Interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicaţii se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
    (3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost săvârşite de un funcţionar public care are obligaţia legală de a respecta secretul profesional şi confidenţialitatea informaţiilor la care are acces, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (4) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, către o altă persoană sau către public, fără drept, a conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de aceasta din greşeală sau din întâmplare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Am incredere in faptul ca jurnalistii vor respecta drepturile cetatenesti ale individului.”
Horia Irimia

Exit mobile version