Ostracizarea de tip COVID-19

Explozia mijloacelor de comunicare schimbă, deja de ani buni, paradigma în care trăim. Și dacă cei contemporani cu rețelele de socializare se pliază mai repede pe noile posibilități de comunicare, în care live-ul e idolul la care se închină actualele generații, ceilalți, de vârstă medie sau mai înaintată se descurcă mai greu. Nu că n-ar ști cum să folosească un telefon mobil, un computer sau chiar o tableta doar că mesajele intenționat deformate, războiul modern al informațiilor distructive intră prin conștiințele lor ca prin brânză. Nu că generația tânără ar fi invulnerabilă la mesaje distorsionate și vătămătoare dar pericolul e mai mic, pentru că pe tineri nu-i prea interesează știrile, ei fiind puternic pasionați de mediile ”live”, acolo unde există o lume întreagă, ce scapă atenției celor mai în vârstă.

Știrile transmise în special de unele televiziuni dar și de mediul online, atunci când avem de-a face cu un fenomen serios, sunt contradictorii, citează surse puțin credibile sau inventate, specialiști obscuri iar din această masă amorfă rezultă o populație de ”zombi” care nu sunt în stare să aibă păreri, ci doar opinii întemeiate pe numărul enorm de meme pe care îl receptează zilnic.

O situație ”de manual” este, desigur, reprezentată de agitația COVID-19 sau coronavirus ori noul coronavirus, cum doriți să-l numiți. Atâtea informații contradictorii, atâtea poziții neprofesioniste față de evoluția acestei noi viețuitoare care își caută drept gazdă celulele umane, din materialul cărora se și multiplică, rar mi-a fost dat să aud. Dincolo însă de îngrijorarea legitimă pe care o stârnește o posibilă pandemie (având în vedere că noul coronavirus se răspândește mai repede decât gripa), în niciun caz nu-l putem, considera un ”virus mortal”, așa cum cu nonșalanță îl gratulează unii comentatori de fițe. Iar explicațiile pertinente ale specialiștilor se pierd în corul insuportabil al comentatorilor de serviciu pe toate mediile de socializare, care propovăduiesc apocalipsa. Din această cauză se golesc orașe și magazine, oamenii devin anxioși și speriați.

Odată cu apariția clusterelor de coronavirus in Italia, mulți dintre concetățenii noștri revin în țară, unde știu că nu există încă un caz confirmat de coronavirus. Cu toate că românii de aici și de afară clamează în permanență că sistemul de sănătate românesc e la pământ și numai norocul ne salvează deocamdată de coronavirus, părăsesc totuși alte țări și vin aici. E dreptul lor, desigur. Numai că ei sunt deja ostracizați. Deși n-au primit, unii dintre ei, nicio interdicție epidemiologică, mai ales în localitățile mici, oamenii se feresc de ei. Se îndepărtează, intră în case iar copiii le sunt întorși de la școală.

Despre asta vorbim. Acestea sunt efectele promovării haotice și deșănțate a unor informații dăunătoare, în detrimentul celor obiective, cu fundament științific. Și e doar începutul.

Exit mobile version