Preotul Ion Ponoran din Feneș: ”Datoria noastră de duhovnici și medici ai sufletelor, este acum să-i învățăm pe oameni să respecte regulile de igienă, care îi pot feri de boală”
Am plecat la drum pentru a afla cum se vede viața actuală, de la țară spre oraș și cum se pregătesc oamenii de pe acolo, în noile condiții, acum în 2020, de sărbători. Locul ales este satul Feneș, asta pentru că un prieten de-al meu îl știa pe preot ca fiind un om de ispravă, iar eu îmi doream să revăd Schitul Sfântul Nectarie Taumaturgul.
Cu emoții șoferești, ca unul care conduce mașina de puțină vreme, am pornit de dimineață spre Caransebeș, comuna Armeniș și mai apoi satul Feneș,în Valea Râului Alb. Așezare frumoasă cu oameni primitori, Feneșul după ultimul recensământ, are 638 de locuitori. Pe unii dintre aceștia mai puțin atenți la buletinul meteorologic, i-a prins iarna fără lemne. Așa că, preotul Ioan Ponoran ne-a invitat în casă, ne-a urat “bun venit” și ne-a lăsat în grija preotesei, a doamnei Lili. El avea de ajutat și transportat lemne la cei mai puțin pregătiți pentru iarnă.
“ Avem o familie cu probleme, venituri mici, griji mari. Așa că am hotărât să tăiem niște pomi din cimitir, care oricum nu folosesc nimănui și să dăm lemnele celor care au acum mare nevoie de ele”
Noi am rămas așadar pe mâni bune, fiindcă doamna preoteasă fiind profesoară de istorie și teologie, ne-a povestit la o cafea despre anii petrecuți la țară, 20 de ani de trai rural, ca soție de preot și dascăl la școala din sat. Cât a existat școală în sat, căci acum,din lipsă de elevi, școala s-a închis. Dar doamna Lili, nu se plânge. Ea este o gospodină desăvârșită, se ocupă de casă, de animale și de curățenia din biserica din sat, care are hramul Sfântului Dumitrie. Un lăcaș de cult micuț și frumos în care odată intrat rămîi fermecat de pictura murală realizată de pictorul Ioan Zaicu, pictură restaurată în anii din urmă de artistul plastic Dan Vulcan. Un artist tânăr și talentat, care cu trudă și talent a reușit să redea picturii strălucirea de altădată. Iar mai apoi lăcașul de cult a devenit biserica din sufletul lui, deoarece aici, în această biserică a vrut să fie cununat în fața Domnului.
Pe părintele Ioan Ponoran am reușit să-l ținem de vorbă vreo 15 minute, căci avea de oficiat o înmormântare. Chiar dacă timpul a fost scurt, preotul ne-a vorbit calm, despre cum îi ‘’întărește’’ pe oameni în aceste vremuri grele, cum îi sfătuiește să stea în preajma bisericii păstrând distanța impusă și să nu se îndepărteze de Dumnezeu.
‘’ Să dea bunul Dumnezeu să fie bine, spune părintele, să ne ajute să trecem cu bine peste toate! Datoria noastră de duhovnici și medici ai sufletelor, este acum să-i învățăm pe oameni să respecte regulile de igienă, care îi pot feri de boală. La noi în biserică credincioșii au grijă acum la condițiile impuse, iar responsabilitatea mea, este ca eu să am grijă de ei. Cei care vin mai des în lăcașul de cult sunt oameni mai în vârstă, mai puțin informați, așa că datoria noastră este să le spunem cum se pot feri de această boală grea.’’
Referitor la obiceiurile specifice zonei, preotul Ioan Ponoran ne-a vorbit despre ‘’pițărăi’’, obicei foarte vechi, păstrat în Banatul de Munte, unde copiii vin să vestescă în dimineața ajunului, nașterea lui Iisus. Dicționarul explicativ al limbii române pune denumirea de pițărău pe seama colăcelului primit în urma colindei sau a nuelușei pe care copiii o poartă la colindat.
‘’ Era o bucurie să vezi copiii care prevestesc nașterea Mântuitorului, după ce se împărtășeau la biserică, spune Ioan Ponoran. Anul acesta fiind unul de pandemie, doar eu în biserica noastră le voi vorbi oamenilor despre nașterea lui Iisus. Sunt vremuri grele. Ca părinte paroh, îndemn pe toată lumea să-și sporească credința, să se roage, ca să putem trece și peste această vreme, dar să nu uităm să ne bucurăm de această mare sărbătoare a creștinății”.
Un reportaj de Adriana Telescu, foto Vasile Neamțu