Un reportaj al unui post de televiziune despre doctorul Ionuț Petru din Germania, verișorul meu primar, îmi aduce în minte imagini de neuitat.
Brusc, ma intorc în timp, în Resita anului 1988. Simt aroma gogoșilor de casă, revăd toată distracția noastră, a copiilor, puțin obraznici când eram singuri, absolut foarte cuminți când parinții lui Ionuț, care lucrau la Combinatul Siderurgic, se întorceau acasa.
De Ionuț Petru și prietena mea, Mariana Loild, ambii aflați în Germania acum, mă leagă amintirile de elevă de liceu, distracția și viața de zi cu zi, gustul de mâncare și de prajituri, care și astăzi ma fac să mi se sfâșie inima de dor de ACASA.
Ionut Petru este astăzi medic primar în Germania, la Bayer. Si are 150 de tricouri cu Steaua. Această colecție inedită, aceasta idee… totul a început în 2015. Ionuț își dorea un tricou cu Steaua. Astăzi are un dulap special pentru tricourile acestea și, de câte ori este obosit, descurajat sau simte nevoia să atingă ceva de ACASA, totul devine simplu: deschide dulapul! Ionut este gata să ofere salariul sau de medic pentru un an, doar ca să intre în posesia tricoului Stelei din ’86. Din fiecare tricou al Clubului are cate un exemplar. 85 din ele sunt foarte rare, dar toate sunt prețeioase.
Mai țineți minte cum arătau tricourile lui Lăcătuș sau cele ale lui Gâlcă, în ’95-’96 ? Daca ați fost microbiști, dacă iubeați Steaua, întelegeți sigur cam care este senzatia lui Ionut de cate ori deschide ușa dulapului, comoara sa de suflet.
Reportajul de la televiziune spunea ca « stelistul » a fost ajutat de un dinamovist să intre în posesia unui tricou, al 86-lea, al Stelei, în ’86 ! Este tricoul acela rosu, cu numere mari și albe pe spate, folosit în returul semifinalei Steaua-Anderlecht. Cât costă fiecare tricou ? Pai cât e piața, uneori și 2500 de euro. O gramadă de bani, așa crede și sotia lui Ionut, Alexandra, dar o pasiune… este o pasiune!
Și dacă Ionuț Petru a devenit cunoscut țării prin pasiunea sa pentru tricourile Clubului Steaua și colecția lui impresionantă, reșitenii îl vor cunoaste pe omul Ionuț Petru, pe medicul primar, pe cel care provine dintre ei și a ajuns bine, dar departe! Ca multi dintre noi.
*
Veronica Todor (VT): – Când ai plecat în Germania, Ionuț și de ce ?
Ionut Petru (IP): – În anul 2013, la 33 de ani. Am plecat împreuna cu parinții mei, Ioan si Elena, cu Alexandra, soția mea și cu micutul Andrei, pe atunci în varsta de 3 ani. Nu am plecat în lume, ci am plecat într-un loc în care am aranjat să plec, am îndeplinit toate formalitațile ca să-mi pot desfașura legal și deplin profesia. De ce am plecat? Din al doilea motiv pentru care unii parăsesc România. Primul este cel economic. Al doilea, mai grav decât toate, pentru că nu are leac de atația ani, este faptul că întelegi că în țara ta nimic nu se poate fără bani și fără pile.
VT : – Cum te-ai acomodat în Germania?
IP : – Greu. E o altă lume! E o formă de existență fără viață socială, fără sare și piper, o lume rece. Modul de a-mi exercita meseria este diferit. Medicii stagiari, tinerii fac gărzi. Medicii primari dau consultații de acasa. Lucrează cu telefonul! Acesta a fost sistemul sanitar dintotdeauna în Germania. Medicii rezidenți sunt la urgențe, medicii primari acasă. La această oră sunt internist și mă pregătesc să devin specialist în cardiologie, ca și soția mea.
VT : – Cum este cu pandemia în Germania, pentru că trăim vremuri speciale.
IP : – Nu văd o diferenta între Germania și România, oamenii sunt oameni peste tot. Aș spune însă că aici concepțiile sunt duse și la extrem. Sunt unii cu adevărat foarte speriati, sunt alții care nu respectă nicio regulă, ba chiar protestează în stradă împotriva maștilor. Să ne întelegem: spălatul frecvent pe mâini și păstrarea distanței nu mi se par deloc ceva nefiresc sau greu de făcut. Pentru noi, în Europa, purtarea măștii este ceva nou, dar în Asia, purtarea măstii este ceva obișnuit. În semn de respect fața de ceilalti, fiecare care este puțin răcit sau are gripă, își protejează semenii purtând mască. Acasă și pe stradă. La ei este o tradiție. Pot să îti spun că acum, spre diferența de primul val, observ faptul ca bolnavii cronici vin din nou la spital, spre diferenta de valul I al Covid-19, când nimeni nu îndraznea să iasă din casă, indiferent de cât de grave erau problemele de sănătate. Chiar daca zilnic înregistram 30.000 de infectati cu noul virus, acum, la al II-lea val, 90% din persoanele suferinde de alte boli îsi continuă tratamentul necesar sau obișnuit în spitale. Nu poate decât să mă bucure că pacienții cu probleme sunt in spitale. E greu sa ajungi la normalitate, cand cu totii aveam in fata o necunoscuta. Covid-19 as putea oricand sa o numesc si o boala personala, care se manifesta diferit, care depinde foarte mult de sistemul imunitar al fiecaruia si de raspunsul normal sau exagerat al fiecarui organism. Aceasta este una dintre marile probleme ale virusului acesta.
VT : – Te-ai mai întoarce în România?
IP : – Da, în condițiile mele. Atunci când fiecare se va afla acolo unde îi este locul, cand fiecare va ști care este pătrățica lui și își va face foarte bine treaba în ea. Și mai ales când românii se vor vindeca să se sape unul pe altul și vor învata să se ajute între ei.
VT : – În preajma sărbătorilor, aș vrea să-mi spui un gând pentru parinții tăi.
IP : – Ce aș putea spune oamenilor pentru care eu am fost mereu pe locul I, II și III, iar ei după aceea? Ce să spun celor care au sacrificat totul pentru mine, care au făcut eforturi enorme pentru ca eu să termin o scoala ? Le mulțumesc pentru susținerea materială și non-materială pe care mi-au acordat-o în fiecare zi! Fără ei nu aș fi fost nimic din tot ce sunt acum.
VT : – Nu în ultimul rand, să urăm ceva reșitenilor noștri.
IP : – Sănătate și bucurii, alături de familie. Să nu uite de bunătate. Anul are 365 de zile, nu doar două, Craciunul și Pastele. Să fie în fiecare zi corecți cu ei înșiși și cu ceilalți, să se respecte între ei și să ia decizii bune pentru binele lor și al întregii comunităti.
Veronica Todor