Proiectul având marca Reșița: 250 de ani de industrie a debutat în prima zi a anului jubileului. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Fundației „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.
Reamintim faptul că în perioada 1 – 16 ianuarie 2021 publicăm pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:
- Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
- Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?
Au fost alese 32 de personalități reșițene invitate să răspundă celor două întrebări. Sunt 16 personalități care s-au consacrat înainte de anul 2000 și 16 personalități în formare / consacrate deja în parte după 2000, care demonstrează o continuitate a valorilor și o punere în oglindă a modului în care gândesc ele despre Reșița. În fiecare zi publicăm așadar răspunsurile câte unei personalități din fiecare categorie antemenționată.
Astăzi vom citi răspunsurile / gândurile academicianului Mircea Martin și ale tânărului profesor de filozofie Paul Gabriel Sandu.
Mircea Martin, academician, București
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Pentru mine apartenența reșițeană a însemnat și continuă să însemne un motiv de mândrie. Iar motivul cel mai adânc și cel mai puternic al acestei mândrii este dat de tradiția industrială extraordinară a acestui oraș, comparabilă cu a celor mai vechi și vestite centre din Europa și din lume. Vechimea, cum știm, reprezintă în sine un titlu de noblețe, titlu pe care însă Reșița l-a cucerit prin muncă temeinică de zi cu zi, an de an, deceniu după deceniu, timp de două secole și jumătate. Și, desigur, prin realizări grandioase pe care alții sunt mai calificați și mai îndreptățiți decât mine să le enumere.
După 1920 și, mai intens după 1960, Reșița a contribuit esențial, decisiv la industrializarea României prin produsele ei – oțel și laminate, locomotive, poduri, motoare electrice, turbogeneratoare dar, mai ales, prin specialiștii detașați pretutindeni în țară, la Hunedoara, Craiova, București, Galați, Târgoviște etc.
Nici guvernele burgheze interbelice, nici guvernele comuniste n-au răsplătit efortul enorm și competența tehnică depuse de muncitorii și inginerii reșițeni prin investiții care să ridice nivelul de trai al localnicilor, dar măcar au asigurat o dezvoltare industrială normală și locuri de muncă cât de cât decent remunerate.
Ce s-a întâmplat după 1990 depășește cele mai pesimiste previziuni, chiar dacă ținem seama de schimbările radicale – economice și tehnologice – survenite pe plan mondial. Nu puține decizii, complicități, vânzări ar trebui încadrate la ceea ce în termeni juridici se numește „subminarea economiei naționale”.
Este, în orice caz, incredibil și inadmisibil ca, în acești ultimi ani, în fosta mare industrie reșițeană să mai lucreze doar aproximativ 1.500 de oameni, este halucinant să aflu că UCMR – atât de productivă altădată – este în insolvență!
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?
Cum va întâmpina Reșița împlinirea celor 250 de ani de existență industrială? Cât de fast este acest moment aniversar, de o uriașă semnificație istorică? Vor vrea – și vor ști – conducătorii locali și guvernanții actuali să se ridice la înălțimea acestui eveniment? Vreau să sper că-și vor îndeplini cum se cuvine măcar o datorie de memorie.
Reșițenilor le doresc multă sănătate și o conștiință crescută a ceea ce reprezintă locul lor și tradiția lui tehnică, unică în România.
Paul Gabriel Sandu, dr., profesor de filozofie, scriitor, București
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Pe lângă „Josephus” și „Franziskus” (în varianta lor târzie, contemporană mie, desigur), am trecut de nenumărate ori. Fără să știu cum le cheamă. Am copilărit la umbra lor. Au fost, alături de alte câteva repere spațiale, granițele lumii mele. Dar, fără să știu, au fost mereu mai mult decât atât. Pentru că ele sunt un mesaj, în piatră și fier, al generațiilor care au clădit orașul. Adică al comunității lărgite din care fac parte, mereu, și cei vii, și cei care nu mai sunt.
Astăzi, privind la funicularul și furnalele Reșiței, mă simt interpelat, luat la întrebări de toți cei care au construit-o: Ce faceți cu ea? Ce aveți de gând cu ea? Două furnale, două întrebări la care nu putem răspunde… cu ciocanul cu care s-a tot răspuns acestor întrebări, de 30 de ani, în aproape toată țara. „Ce faceți cu noi?” Asta înseamnă, pentru mine, Reșița.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?
I-am auzit de multe ori pe bunicii și părinții mei amintindu-și de un oraș viu, plin de viață, așa cum i-am auzit regretând că se prăbușește totul în jurul lor. Reșița este oamenii ei, iar oamenii ei trebuie să-și ia înapoi orașul, să recupereze cumva și să onoreze trecutul și tradiția ei. Asta este cea mai bună formă de celebrare!