Ne găsim în fața unui nou proiect având marca Reșița: 250 de ani de industrie, primul care debutează în anul jubileului. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Fundației „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.
În ce constă acest nou proiect? În perioada 1 – 15 ianuarie 2021, din prima zi a anului până în ziua în care sărbătorim împreună Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie = ziua de naștere a Poetului național, publicăm pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:
- Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
- Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?
Au fost alese 30 de personalități reșițene invitate să răspundă celor două întrebări. Sunt 15 personalități care s-au consacrat înainte de anul 2000 și 15 personalități în formare / consacrate deja în parte după 2000, care demonstrează o continuitate a valorilor și o punere în oglindă a modului în care gândesc ele despre Reșița. În fiecare zi publicăm așadar răspunsurile câte unei personalități din fiecare categorie antemenționată.
Dan D. Farcaș, dr. informatician, scriitor, București
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Mi-am trăit prima copilărie într-o Reșiță în care nu exista niciun bloc, un oraș copleșit de uzină, dar care păstra o anumită noblețe, ca și o tramă stradală schițată încă de acum 250 de ani. Când eram mic am umblat desculț prin cartierul din jurul Casei Muncitorești, întorcându-mă acasă cu tălpile negre ca de tuș. M-am scăldat (e drept, doar până la genunchi) în vechea erugă industrială, între timp ascunsă sub pământ. Mai târziu mi-am trăit primii fiori sentimentali pe Corso-ul care se întindea de la Casa Scheuchenstein și Primărie până la Casa Muncitorească, pe atunci înconjurată de mici părculețe și multă verdeață.
Mai târziu, am asistat cum tot acest cartier, împreună cu altele adiacente au dispărut complet sau au fost pocite până la a nu mai înțelege nimic din ce a fost inițial. Din structura urbană schițată în 1771, n-a mai rămas aproape nimic peste două secole și ceva. Așa cum nu mai există nici librăria din care mi-am cumpărat prima sută de cărți, nici teatrul, nici sala în care am ascultat primul concert simfonic…
În adolescență și chiar după aceea, mă plimbam, ori de câte ori aveam ocazia, să văd cum se nășteau străzile și blocurile din Lunca Pomostului, iar mai târziu din Moroasa. Recunosc că noul cartier Lunca Bârzavei, zis și Govândari, l-am admirat mai mult de la distanță, iar în interior doar mult mai târziu.
De acel 3 iulie 1771 am aflat pe când aveam 13 ani și m-am ambiționat să scriu prima schiță a istoriei orașului, pe baza unei cărți a profesorului meu Gheorghe Molin, carte pe care el mi-a împrumutat-o atunci. Am urmărit cu bucurie când, la 200 de ani, a început să se înfiripe noul centru în Reșița Română, încercând să vizualizez, pe baza unor fotografii neclare apărute în presă, cum va arăta viitorul orașului meu natal. Recunosc că și azi, după ce acel centru s-a împlinit atât de frumos, mai visez noile străzi care ar trebui încă să se deschidă și noile clădiri reprezentative, ca și celelalte investiții prin care Reșița să-și onoreze statutul urban și să-și recâștige aura de unicat în felul său, în România, aură pe care a avut-o, de pildă, acum aproape un secol.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?
Din păcate, această aniversare nu mai poate egala în entuziasm pe cea de acum 50 de ani. Statutul industrial al orașului s-a deteriorat dramatic, populația s-a redus. Cu toate acestea simt, de câțiva ani, o ușoară revigorare, care mi se pare de bun augur. Zonele industriale abandonate se prevede să devină oaze de frumusețe, platoul de pe Gol a câștigat veleități culturale, au fost salvate de la dispariție câteva simboluri: un furnal, funicularul de calcar etc., până la calea ferată Oravița – Anina, care ar putea deveni, toate, repere ale unui viitor turism industrial. Nu trebuie uitat că Reșița nu este doar o strânsură de case și industrii dintr-un căuș înconjurat de dealuri, ci o țesătură industrială întinsă de la apeductele de pe Semenic până la Dunăre.
Pădurile virgine, cheile, peșterile, ar putea renaște plăcerea drumețiilor, altădată atât de prețuite. Ar trebui doar un minim de amenajare; de pildă, cei care exploatează pădurile să asigure ca drumurile să fie practicabile și pentru autoturisme, măcar ca acum 60 de ani, să fie reînviate cantoanele silvice, ca locuri de popas, să fie resuscitată mitologia zonei.
N-aș putea sublinia îndeajuns nici importanța investițiilor în cultură, sub toate aspectele sale. Secolul XXI, pe lângă multe mizerii, va fi, totuși, și unul în care vor exista condiții de acces la cultură pentru mai mulți oameni decât oricând înainte.
Aș mai dori Reșiței, pentru a se lega de lume, șosele bune, poate chiar autostrăzi, fără de care investitorii vor ezita să riște să vină aici. Și le mai doresc oameni vrednici la conducerea trebilor.
Nu în cele din urmă, urez reșițenilor să-și regăsească respectul proverbial de odinioară pentru competență și să nu-și piardă încrederea în viitor, în frumos și în binele general.
Lorena Garoiu, artist plastic, Timișoara
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Reșița este pentru mine locul unde m-am născut și a rămas orașul meu de suflet, oriunde m-aș afla. Copilăria trăită la poalele dealurilor, pădurile din preajmă, lacurile ce înconjoară orașul, oamenii faini și inimoși cu care am interacționat sunt o sursă de energie vitală pentru mine și în momentul prezent.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?
Trimit cele mai bune și prospere gânduri Reșiței și oamenilor ce o locuiesc! Anul 2021 să îi găsească cu multe idei creative, foarte proaspete, îndreptate înspre dezvoltarea orașului prin toate resursele ce le are și care pot fi maximizate.