„Noul roman al Dorinei Sgaverdia se vrea o căutare inițiatică a propriilor rădăcini. Și fiindcă „rădăcinile omului sunt în cer” (Mircea Eliade dixit), autoarea se folosește de text ca de o scala celi, lăsând mereu urme cititorului pentru o tainică ascensiune prin memoria propriei biografii. De la „pământul în care putrezim, pomenit în fraza liminară, până la zăpada unui munte prin care se pierd personaje și turiști, din ultimul capitol, totul stă aici sub semnul unei ascensiuni ad superos, amintind de simbolul tuturor căutărilor gnosice. Mitul muntelui sacru al dacilor este și el folosit pentru a muta în arhetipal această ascensiune pornită de poarta interioară deschisă de amintirea unui sat bănățean (Borlova) cândva, un tărâm ascuns jumătate în lume, jumătate în infinit. Sacralitatea memoriei este folosită de autoare ca o deschidere în timpul profan. Căci, aici, Marele Zeu este Timpul. Un timp care se desfășoară însă a rebours dinspre prezent spre trecut și spre veșnicie. Cele trei personaje principale, Ruxanda, Ina și dăscălița, nu sunt doar ipostaze ale autoarei, dar figurează aici și ca o triplice Hecate: trecutul, prezentul și viitorul unei deveniri. O carte de citit cu creionul în mână!” (Radu Cernătescu)
Text preluat din ”Reșița Literară”
„Ani de zile până mai încoace, în Piața 700 mă duceam să cumpăr mere de la un țăran venit din Borlova, sat aflat la 15 kl de Caransebeș, sub umbra vârfului Gugu, despre care unii afirmă că ar fi în fapt Kogaionul dacic, locul sfânt al marelui preot Deceneu. Eu însă, nu bântuit de vraja celui care a poruncit distrugerea viței de vie, căutam pe borlovan, ci pentru mășanchele, ionatanele lui, care-mi aminteau de cele din Dalboșețul copilăriei mele. De o vreme, omul din Borlova nu mai vine în piață, iar pe cei care îmi spun că au mere din Borlova, știind că mint îi ocolesc.
Evocarea Borlovei mi-a fost pricinuită de cartea jurnalistei reșițene Dorina Sgaverdia, intitulată „RUXANDA, O lume care se duce”, o splendidă evocare (Ce scriu evocare?) un poem strălucit dedicat Borlovei, borlovenilor, bunici, unchi și mătuși, părinți din alt veac, sau din alte veacuri, ale autoarei. O carte luxuriantă care explodează de bucurie, de dragoste pentru obiceiurile, istoria și tradițiile borlovenilor, pentru faptele lor de vitejie, pe fronturile în care Regimentul de Graniță nr.13, și-a dat jertfe la porunca Kaizărului, de la Viena, regiment ale cărui companii erau alcătuite din bănățenii Banatului de munte, inclusiv din Borlova, dar și pe alte fronturi din primul și al doilea război mondial. Stăruie peste carte o undă de tristețe pricinuită de pierderea frumoaselor și bunelor tradiții, a portului, cântecelor și obiceiurilor, a tot ceea ce a fost și nu mai este în acest veac pustiu”. (Ion Marin Almăjan)
Postare pe Facebook