Interesul pentru cunoașterea și studierea Originii Limbii și a Poporului Român a fost preocuparea permanentă a Istoricilor încă din secolul al XVIII lea, primul dintre aceștia fiind Petru Maior, filolog, scriitor, protopop greco – catolic, reprezentant de seamă al Școlii Ardelene, autorul ’’Istoriei pentru începuturile Românilor în Dachia’’ apărută la Budapesta în anul 1812.
Un alt istoric, de această dată din Banat,Vasile Maniu, a fost și el preocupat de studierea și aprofundarea operei lui Petru Maior, elaborînd o Disertație pe această temă ,tipătită la Timișoara ’’Cu Typarul lui M.Hazei și a fiului său Guilomu’’ , așa cum precizează autorul în anul 1857.
Istoric, revoluționar – pașoptist, scriitor, politician, membru al Academiei Române, VASILE MANIU s-a născut în anul 1824 la Lugoj în Banatul de Pustă, fiul lui Alexandru Popovici Maniu și al Elenei Maniu descendenți ai unei familii nobiliare hunedorene.
A fost căsătorit cu Olga de Lovien, împreună cu care a avut doi băieți, Grigore și Vasile.
A urmat studiile primare acasă datorită posibilităților materiale ale familiei ,ocazie cu care a învățat limba germană cu profesori foarte buni, a frecventat ulterior cursurile Școlii Normale și Gimnaziului din Lugoj, Liceul făcându-l la Arad și Timișoara, după care a absolvit Facultatea de Drept din Budapesta, un important și recunoscut centru cultural european în 1845, la vârsta 22 de ani.
Mai tânăr cu 19 ani decît Eftimie Murgu,Vasile Maniu animat de sentimente patriotice, ca mulți alți bănățeni și ardeleni, a participat activ la Revoluția din anul 1848, fiind în contact direct cu revoluționarii pașoptiști din Țara Românească, asigurând legătura conspirată dintre Eftimie Murgu aflat la Lugoj și Nicolae Bălcescu la București.
A luptat pentru cauza Banatului alături de alți bănățeni, Andrei Mocsoni ,Ioan Mocsoni și Iulian Dobran, deținând calitatea de Membru al Consiliului Național de la Sibiu și Notar al Districtului Făgăraș.
În timpul reprimării Revoluției din Banat a fost Comisar Districtual al Maidanului și ulterior Împuternicit pe lîngă Tribunalul din Oravița.
După înfrîngerea Revoluției se stabilește în localitatea Satu Mic, actualmente Victor Vlad Delamarina, ulterior meargînd la București unde primește dreptul de Cetățean al României în anul 1869.
A avut în permanență o poziție critică față de incorporarea Banatului în Ungaria, cultivînd ideea necesității eliberării teritoriilor românești de sub stăpânirea Habsburgică.
S-a remarcat în domeniul Justiției ca Avocat Public al Curții de Justiție din capitala României, Apărătorul Eforiei Spitalelor și Prim – Președinte al Curții de Apel din Iași între anii 1868-1869.
Preocupările sale publicistice s-au materializat în calitatea de Colaborator al celor mai importante Ziare ale vremii , ’’Bunul Român’’, ’’Românul’’, ’’Columna lui Traian’’ sau ’’Trompeta Carpaților’’.
Intră în Politică în anul 1875 ca Deputat de Ialomița, ulterior Senator de Brăila, făcînd parte din Parlamentul României până în anul 1888.
Pentru calitățile sale în cunoașterea istoriei, începînd din anul 1875 devine Membru Titular al Academiei Române și Secretar al Secției de Istorie.
Se stinge din viață la București în anul 1901.
Datorită contribuției sale la cunoașterea Istoriei a elaborat Lucrări de valoare,dintre care amintesc –’’Disertația Istorico -Critică și Literară despre Originea Românilor din Dacia Traiană’’ – 1857, exemplarul original aflat în biblioteca mea personală poartă următoarea dedicație: ’’Iluștrilor mecenați ai Literaturii române, domnilor Frații Petru, Andrei, Georgiu Mocsonyi din Foieni, cu distinsă devoțiune din partea autorului ’’, Logosu 1857.
Scrisă în limba slavonă, Disertația cuprinde o PRECUVÂNTARE în care autorul scoate în evidență interesul Românilor pentru Istoria Națională .
-1.Reticiența sau chiar îndoiala unor români cu privire la Originea Poporului și Limbii Române,pornită de la ambiguitățile și inexactitățile unor scrieri anterioare pe această temă.
-2.Necesitatea valorificării cunoștințelor și informațiilor adevărate ale acestor studii.
-3.Eidențierea rolului Istoricului în abordarea în studierii istoriei a unei poziții corectă cu privire la valoarea evenimentelor istorice anterioare.
-4.Obligativitatea istoricului de a prezenta corect și exact crezul său, făra a accepta superficialitea sau mediocritatea.
-5.Potrivit autorului Poporul Român a fost și este unul corect, docil, măreț și supus uneori fatalismului cu privire la trecutul său istoric,însă va trebui ca în viitor să dea dovadă de înțelegerea importanței și necesității unei atitudini ferme și hotărîte.
-6.Istoria poate asigura conservarea și manifestarea Eroismului Național bazat pe faptele generațiilor anterioare transmise urmașilor, care trebuie să rămână în Memoria Colectivă.
-7.Autorul consideră că istoricii români trebuie să prezinte Istoria Națională, trebuie să țină cont de cunoașterea și integarea corectă a izvoarelor istoriei, așa cum au procedat înaintașii, Petru Maior, Gheorghe Șincai, Generația anului 1848, Cronicarii, Istoricii Bisericilor, Literatura și arta românească ce au însoțit întreaga evoluție a poporului român.
-8.Concluzia lui Vaile Maniu din PRECUVÎNTARE scoate în evidență faptul că a încercat să realizeze o prezentare justă și legitimă a problematicii Naționalismului Românesc, care va trebui continuată de istorici în viitor fără a fi admise ambiguități, ipoteze false sau denaturate.
Disertația în cele 645 de pagini abordează aspecte interesante referitoare la Istoria Românilor de pe pozițiile critice ale autorului în cuprinsul celor Trei Capitole .
Capitolul I.
Acest Capitol conține informații istorice interesante referitoare la Originea Coloniilor Romane pe baza datelor oferite de către Dio Casius ,Scopurile urmărite de Imperiul Roman în Dacia și semnificația expresiei ’’Et Toto Urbe Romano’’.
Capitolul II .
Se referă la
– Analiza situației Coloniilor Romane după moartea Împăratului Traian și explicarea din punct de vedre istoric a expresiei ’’Dacium a Traiano Constitutam Sublato Exercita et Provinciales Reliquit Desprens Eram Pose Retineri’’.
-Prezentarea vieții, activitatăților și importanța Împăraților Traian, Augustus, Antoniu, Marc Antoniu, Caracalla, Septimis Severus, Maximilian I, Galeriu, Filip, Decius, Claudiu, Domițian și Aurelian.
-Cauzele și consecințele Crizei Imperiului Roman din anul 274.
-O analiză critică și simbolistica denumirilor de Tribali, Daci, Uzi, Pecenegi, Cumani și Valahi.
-Explicația toponimiei Apelor și Munților din Dacia Traiană.
Capitolul III.
Se referă la analiza Originii și descendenței Românilor din Coloniile Traiane.
-Raporturile și relațiile Românilor cu celelalte Popoare de la Descălecarea Ungurilor,raporturile cu Sașii și Slavii tratate ca un Studiu Istoric.
-Consecința și urmările amestecului dintre Românii din Transilvania, Banat, Maramurș, Bihor, Moldova și Țara Românească, cu aceștia ,diferențele și particularitățile lor specifice.
-Particularitățile Genetice ale Românilor.
ALTE SCRIERI ISTORICE ALE LUI VASILE MANIU.
-Unitatea Latină sau Causa Românilor în Procesul Naționalităților din punct de vedere Istoric,Juridic și Politic -1867
-La Mission de l Occident Latin dans l Orient de l Europe.-1879
În calitate de autor de LITERATURĂ Vaile Maniu a scris
-Amelia sau Victima amorului-1847.
-Monumentul de la Călugăreni-1871.
-Conjurațiunea lui Catilina-1872.
-Proscrisul-1880.
Cred că acestă personalitate marcantă a culturii și civilizației din Banatul Istoric este încă prea puțin cunoscută, motiv pentru care am încercat să aduc în atenția contemporanilor imaginea unui revoluționar pașoptist la fel de însemnat a și Eftimie Murgu, un alt fiu al Banatului, care a avut legături strânse cu Lugojul și Vasile Maniu.
Profesor, col. r. Suru Mihai Ilie