Filiala „Ștefan Naciu” Caraș-Severin a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România regretă pierderea unuia dintre cei mai vechi și experimentați colegi de breaslă: Gheorghe Dolot. Un condei binecunoscut în Reșița și în județ.
Gheorghe Dolot s-a născut la 18 noiembrie 1946, în localitatea Mârșani. A intrat în presă la ziarul „Flamura”, în 1975, odată cu absolvirea facultății de jurnalistică. Înainte de a se angaja la ziarul „Flamura”, a lucrat la ICMMR. După 1990, este de regăsit la o serie de publicații: „Noi tinerii”, revista „Conexiuni”, „Magazin de afaceri”, „Flamura” (serie nouă) și statornic la cel mai important ziar al epocii: „Timpul”, de la care se pensionează. A publicat volumul „Pe cont propriu. Oameni de afaceri din Caraș-Severin” (Editura Timpul, Reșița 1999). În presă, a preferat anchetele și a rămas celebru pentru formula: „ce pot face două mâini dibace” care, în opinia sa, era dătătoare de optimism. În „viața civilă” îi plăceau glumele și avea o deosebită voluptatea când își povestea rețetele culinare. Prietenilor și necunoscuților le întindea mâna spunând cu încărcătura umoristică necesară: „Lord Gogu!”
Astăzi, 13 martie 2021, când s-a grăbit să plece, mult prea grăbit și mult prea devreme, noi colegii îi spunem: Odihnește-te în pace, „Lord Gogu” !
Condoleanțe și mângâiere familiei îndoliate!
Președintele Filialei „Ștefan Naciu” Caraș-Severin
Dorina Sgaverdia
ADIO, DON GOGU!
Credeam că ești nemuritor. Îți mai aduci aminte când îmi spuneai că vei trăi 100 de ani? Iar la 90 îți vei lua amantă? Să știi că te-am crezut și mi-ai insuflat și mie dragostea de viață. Și n-am crezut că ceva te poate răpune până la suta de ani… Dar, vezi tu, n-ai bănuit că lumea se îndreaptă spre autodistrugere. Ai fost optimist până în ultima clipă. Probabil că ai plecat crezând că vei găsi acolo o lume mai bună. Te asigur că e mai bună decât cea în care trăim. Drum bun in ceruri, prieten drag! Dumnezeu să te odihnească în pace!
Petru Buzzi – Perutti
COVIDUL NU-I IARTĂ NICI PE ZIARIȘTI!
A murit Gheorghe Dolot! În această zi de 13 martie, în jurul orei 16, s-a stins din viață unul dintre cei mai cunoscuți ziariști pe care i-a avut presa scrisă din Caraș-Severin. Gheorghe Dolot a murit în urma unui infarct pe un pat de spital, unde fusese internat în urmă cu 12 zile, fiind infectat cu noul coronavirus.Din spusele familiei, ziaristul, în vârstă de 74 de ani, a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Reșița în stare foarte gravă, fiind intubat chiar din prima zi de internare. Din păcate, cu plămânii afectați aproape în totalitate, inima lui a cedat în această după amiază.Gheorghe Dolot a absolvit Facultatea de Ziaristică, la începutul anilor 1970, iar de-a lungul anilor a lucrat în presa locală la publicațiile vremii Flamura, Flamura Liberă, Timpul și Noi Tinerii, fiind pe rând redactor și redactor-șef al publicațiilor respective. Lângă el s-au format și au crescut generații de ziariști ale căror semnături le întâlniți și astăzi în presa cărășeană online. A ieșit la pensie în anul 2004.În aceste momente triste, nu rămâne decât să ne luăm rămas bun de la cel pe care colegii de breaslă îl alintau cu apelativul de „Lord Gogu din Mârșani“, cu speranța că, acolo în ceruri, va pune de un ziar împreună cu ceilalți colegi plecați prea devreme din această lume: Mircea Cavadia, Gheorghe Zincescu, Marius Moraru, Gabi Ștefănescu, Rodica Miu, Costică Țigănele, Colea Cătană, Gheorghe Jița- Milcoveanu…Înmormântarea va avea loc luni, 15 martie, în cimitirul din Lunca Bârzavei.4 ianuarie 1994.
Prima mea zi de lucru la ziarul Timpul. Stau, ce puteam face în prima zi? Pe la 12, apare Gogu Dolot: „Bă, rumâne, ce faci?“ M-am uitat în stânga, m-am uitat în dreapta. Rumânul eram eu. Răspund: „Ce să fac, stau.“ „Bă, tu ai venit aici să stai?“ Nu m-a lăsat să spun ceva. „Ia pune tu mâna pe telefon și sună la… Și vezi ce zice directorul ăla despre privatizarea Fabricii de pâine“. Habar n-aveam că se privatiza fabrica aia, cu atât mai puțin cine era director. „Fă rost de numărul lui și sună-l, că de aia te-o angajat frate-tu Buzzi, să muncești, nu să tragi pisicul de coadă“ Când să plece, mi-a mai aruncat una, zâmbind: „Mă duc, poate ai de lucru, iar eu te rețin. Pa!!“ Așa am scris primul meu articol la ziarul Timpul! Aș fi vrut să-mi amintesc de întâmplarea asta la împlinirea celor 100 de ani de viață a lui Don Gogu. Dar, ce-i după mine? Dumnezeu să aibă grijă de tine, drag coleg și prieten ce mi-ai fost!
Victor Nafiru
ZBOARĂ COCORII!
Îl cunoscusem pe Nea Gogu înainte de 1989, când eu făceam o revistă de science-fiction și el era ziarist la Flamura. Cunoscut, foarte cunoscut, o celebritate locală. Mă uitam la el – și atunci era mucalit, așa cum a rămas toată viața – ca la cineva la nivelul căruia doar visam să ajung. Apoi, ziarist la Timpul. Condei ascuțit, uneori necruțător dar o inimă mare, uriașă. Ne pomenim la un moment dat cu el la Tinerii. Noi, trupa de puștani de atunci care făceam un săptămânal pe care-l doream curajos și de calitate, să-l avem șef pe Gheorghe Dolot de la Timpul? Nu ne venea să credem. A dublat în scurt timp numărul de pagini al ziarului și i-a dat profesionalism. Și ziarului și nouă. Apoi, surpriză, pentru mine. Nea Gogu se întoarce la Timpul, eu bat, la rândul meu, la porțile singurului cotidian din Caraș-Severin. Dăm amândoi examen cu Gheorghe Jurma. Eu, când aud că dau examen cu Gheorghe Dolot, îmi vine să renunț. Tema? ”Zboară cocorii”. Mă pufnește și acum râsul și mă cuprinde o cascadă de amintiri extraordinare. Dl. Jurma zice, ”lasă măi băiatule, lasă-l pe Dolot, tu scrie acolo și vedem noi!”. Îi spun lui Gheorghe Dolot: ”Nea Gogule, eu nu dau examen cu matale, că n-am nicio șansă!” Nea Gogu râde cu toată fața, așa cum făcea el de fiecare dată: ”Bă, Dane, zice, lasă mă că avem loc amândoi. Stai liniștit!”
Așa fost. Am avut loc amândoi într-o redacție incredibilă, unde m-am format ca om și ca ziarist. Și așa am fost coleg timp de 14 ani (Nea Gogu era asociat, deci îmi era patron dar n-a arătat nicio secundă că ar avea altă poziție decât cea de ziarist) cu un om și un gazetar de excepție. Nu spun aceste lucruri acum, că Nea Gogu ne-a părăsit. I-am spus și si lui și altora cât l-am apreciat, cât m-am bucurat de atitudinea lui mereu verde, proaspătă, optimistă. Uneori, când făcea glume și era foarte mucalit, îl asemănam cumva cu Amza Pelea. Avea o incredibilă bucurie de viață, nu era ranchiunos și chiar dacă articolele și anchetele sale purtau blazonul adevărului incomod, Nea Gogu, omul, rămânea mereu un suflet bând și bun. Sunt o sumedenie de amintiri, de situații, de momente legate de slujba noastră sau de relațiile personale care mă copleșesc acum dar nu doresc să vă încarc prea mult cu ele. Rămân prețioase, în sufletul, inima și memoria mea.
Nu-mi vine să cred că nu mai e. Cu câteva săptămâni înainte îl întâlnisem în oraș. Vesel, optimist ca întotdeauna, verde, cum îmi plăcea să spun despre el. Tocmai își plătise cotizația la Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, unde a revenit, cu câțiva ani în urmă.
Dumnezeu să te odihnească, Nea Gogule și să se bucure de matale în Împărăția Sa!
Daniel Botgros
LORD GOGU,
Ce te grăbiși, așa, bre, că nu dau turcii! Parcă era vorba să mai documentăm ceva, să scriem o pagină de publicitate, să mai mâncăm o găină la jar, în fundul grădinii, la Mîrșani, să mai bem o carafă de zaibăr cu murături… tu, nu și nu! Știi bine că avem restanțe! Dar, poate că noi aveam treabă și ți-ai zis că ne încurci…
Ne-am duelat în pixuri și mașini de scris la Noi, tinerii și la Timpul. Nu am supt din degete pentru că m-ai scos afară, pe teren, acolo unde colcăia viața adevărată. Măriooo, strigai, cînd te mai duci, bre, la Caransebeș, bagă-te și la nen-tu… la Mocars și vezi ce mai muncesc oamenii ăia pe acolo, prin Balta! Mărioooo, fusăși la Bocșa și nu te-ai băgat și tu la găinile lu nen-tu…
Gheorghe Dolot. Ziarist. Coleg. Camarad. Șef. Prieten. Om!
Onoare muncii, Lord Gogu! Lumină lină!
Mario Balint
”ONOARE MUNCII, A SOSIT LORD GOGU! ”
Era salutul lui invariabil ,când intra, debordând de viață, în redacția cotidianului Timpul. Îmi amintesc o dimineață din primăvara lui 90, când, proaspăt redactor la Timpul, îmi storceam creierii să găsesc un subiect interesant, să-l pun pe hârtie. Gogu Dolot mă privea amuzat cum scriam două rânduri și apoi rupeam foaia. După un timp, s-a ridicat de la birou și mi-a spus: ”Gata măi, nu mai sta aici sugând din degete, că n-o să-ți iasă nimic! Du-te afară, printre oameni, vezi-le viața, aută adevărul și apoi scrie ce-ai găsit.” Acesta era Gogu Dolot! Un prieten, gata oricând să ajute, un om, setos de viață și de adevăr. Acum a trecut într-o lume mai bună. Drum lin și…….Onoare muncii, Don Gogu ! Dumnezeu să te odihnească în pace!
Petru Ciasc