Zilele trecute se rostogolea o veste in on-line-ul românesc: Camelia Constantin (Ciobanu), artist naiv din Reşiţa, participă la Bienala internaţională de artă naivă – Bulgaria 2021. Onorant este faptul că lucrarea artistei, “Mocănița”, a fost selectată în finala acestei manifestări artistice de anvergură internaţională, aflându-se printre cele 88 de picturi care vor intra la jurizarea finală, dintre care opt ale artiștilor români.
Evenimentul deschis în 22 martie, a adunat 88 de artişti plastici naivi din 43 de ţări de pe 5 continente. De remarcat faptul că sunt prezenţi cu 45 de lucrări şi 16 plasticieni români.
Lucrările expuse pot fi văzute până la data de 23 aprilie, printr-un tur virtual dedicat iubitorilor de artă naivă ce poate fi realizat accesând următoarea adresa:
https://www.facebook.com/606996126480913/photos/a.608556412991551/1094866627693858/?type=3
Organizatorii i-au adresat Cameliei Constantin nu doar propunerea de a expune lucrarea online ci şi de a participa fizic la alta manifestare ce ar putea avea loc in vara acestui an, in iulie, in funcţie de condiţiile sanitare internaţionale. Pandemia de Coronavirus şi restricţiile din ultimul an au limitat, tuturor, posibilitaţile de mişcare.
Am intrebat-o pe Camelia Constantin dacă e important pentru un artist plastic să se întîlnească într-un mediu creativ cu colegii de breaslă, la diferite evenimente, expoziţii, tabere de pictură, sau e suficientă, comunicarea pe internet după cum se întâmplă acum?
– Comunicarea în mediul online, consider că este total insuficientă. Sigur că la nivel de anunţuri, mobilizare sau expediere rapidă a unor comunicate, fotografii, internetul e ideal. Dar, pentru un artist este foarte important să se întâlnească într-un mediu creativ cu ceilalţi colegi de breaslă. De exemplu, eu cred că vernisajul unei expoziţii este foarte prioritar. Acolo, ai ocazia să cunoşti şi să relaţionezi cu alţi artişti, creatori, critici de artă, colecţionari. Poţi schimba impresii, poţi lua pulsul vieţii artistice şi chiar stabili detalii privind diferite manifestări viitoare.
Camelia Constantin spune că desenează de când se ştie, însă un permanent izvor de creaţie este arta populară. Subiectul lucrărilor îl constituie in principal satul românesc din Oltenia şi Banat, dar, desigur că imaginaţia depăşeşte adeseori acest reper intrând în domeniul fanteziei.
– Cand aţi debutat intr-un cadru oficial, vă mai aduceţi aminte, a fost o lucrare pe care aţi definitivat-o din prima sau aţi revenit asupra ei, au mai fost nevoie de câteva tuşe ulterioare?
– Prima lucrare de care imi aduc aminte se numea “La clătite” şi am terminat-o din prima, nu a fost nevoie să revin asupra ei. Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri! A fost expusă la Casa de Cultură din Reşiţa in cadrul unei expoziţii de grup, apoi trimisă la Salonul Internaţional de Artă Naivă din Bucureşti. Ulterior, pictura a fost cumpărată de un colecţionar din Canada. Asta se intâmpla in anul 1991.
Pasiunea pentru desen şi pictură s-a manifestat încă din copilărie şi a continuat în adolescenţă. “Cam pe la 13-14 ani, am descoperit culorile in ulei şi tot atunci am avut succes cu primele mele lucrări. Mi le-au cumpărat câţiva vecini, prieteni de familie, cunoştinţe şi chiar rude. Sigur că, in vremea aceea, nu ştiam că ceea ce fac eu se numeşte pictură naivă. Am aflat mai târziu de la profesorul meu de pictură, dl.Victor Pârlac, pe vremea când urmam cursurile Şcolii populare de artă din Craiova. Pictam spontan, instinctiv, aşa cum percepeam eu lumea înconjurătoare dar fără a respecta regulile picturii clasice. Mai târziu aveam să aflu că acestea erau caracteristicile de bază ale genului denumit pictură naivă”.
Munteancă prin naştere, crescută în Craiova, Camelia Constantin, a devenit bănăţeancă prin adopţie, stabilindu-se la Resiţa, in anul 1990. “L-am cunoscut aici pe pictorul naiv reşiţean Mihai Vintilă, întemeietorul Asociaţiei caraş-severinene “Vintilă-Artplana” şi am fost extrem de impresionată de frumuseţea, luminozitatea şi căldura lucrărilor sale. Mi-am dat seama că stilul era întrucâtva asemănător cu al meu. Ni se spunea adesea că lucrările noastre degajă optimism şi bună dispoziţie, da, tablourile mele sunt vesele, pentru că aşa sunt eu o fire optimistă şi bucuroasă de tot ceea ce mă inconjoară. De aceea consider că pictura mea poate fi un exerciţiu de sinceritate transpus pe pânză”.
Artista mărturiseşte că… “venirea mea la Reşiţa a însemnat cea mai bună alegere fiindcă mi s-au deschis oportunităţi nebănuite. Am fost invitată, de-a lungul anilor, să particip la Tabăra de pictură naivă organizată în anul 1991 la Băile Herculane unde am luat contact direct cu artişti consacraţi şi nume importante din România şi Serbia. Imi amintesc de plăcuta intâlnire cu pictorul Vasile Savonea, autor al primului album editat in anul 1980, intitulat “Arta naivă din Romania” care m-a invitat să particip ulterior la Salonul Internaţional de Artă Naivă-Bucureşti 1992. Am realizat apoi, lucrări apreciate atât la manifestările naţionale şi internaţionale in Franţa, Spania, Canada, Germania, Italia. De-a lungul anilor am fost prezentă la numeroase Tabere de creaţie în localităţi precum Gărâna, Moldova-Noua, Aiud, Bacău, Dragoslavele, Caransebeş, Poiana-Mărului, Oraviţa, Gura-Humorului. Nu uit experienţele trăite în tabere din afara ţării, de pildă in Saint Rigomer-Franţa, Castroreale-Italia”.
– Se stie ca sunteţi un artist plastic care îşi manifestă capacitatea creatoare în mai multe zone. V-aţi consacrat drept pictor naiv dar şi iconar. Care a fost mai intâi?
– M-a pasionat pictura incă din copilărie şi cum spuneam, pictura naivă a fost prima. Dar meşteşugul iconăritului, l-am abordat mai târziu, pe vremea când eram angajată la UJCOOP Reşiţa. Preşedintele de atunci, şeful meu, dl. Constantin Blejan, m-a incurajat şi mi-a propus să încerc să vedem cum ar arăta o icoană realizată de mine, pictor naiv. Prima icoană a fost o reuşită ceea ce m-a determinat să continui să să mă alătur colegilor din secţia respectivă a Cooperativei.
– De unde pasiunea pentru pictura naiva, dar pentru icoane, ce vă inspiră?
– Arta naivă este un fenomen viu şi activ în cultura şi arta globală de azi. Un permanent izvor de inspiraţie pentru mine este arta populară. Subiectele lucrărilor mele sunt centrate pe satul românesc, in principal din Oltenia şi Banat, locuri unde eu am copilărit şi unde mă regăsesc acum. Dar şi imaginaţia joacă un rol important. Unele tablouri reflectă evenimente din viaţa satului, rutina zilnică, reinterpretarea viselor, amintiri dragi…
De pildă ştiu că încă din gimnaziu picturile mele erau selectate şi expuse la panoul şcolii iar prima mea “expoziţie” mi-am organizat-o în scara blocului din Craiova, unde locuiam pe vremea aceea. Privind în urmă, regret că nu am urmat Liceul de artă, dar se ştie că nu întotdeauna alegerile ne aparţin, cu atât mai mult la vârsta copilăriei. M-am lovit de refuzul părinţilor care m-au convins să urmez un liceu “serios”! Pe mine seriozitatea m-a caracterizat şi am continuat să pictez, descoperind pe la 13 ani, culorile in ulei. La 16 ani, am dat examen, pe furiş, la Şcoala populară de artă (secţia pictură), la clasa prof. Victor Pârlac şi astfel, părinţii mei, au fost puşi in faţa faptului împlinit.
Cât despre tehnica iconăritului, aceasta mi-am insuşit-o singură. Am descoperit manualul “Erminia picturii bizantine”, care se găsea foarte rar înainte de 1989 şi pe care l-am primit de la regretatul pictor reşiţean Iulian Vitalis Cojocaru. Astfel, am început să lucrez icoane respectând canoanele bisericeşti, la un nivel profesionist. Treptat, icoanele mele au început să aibă succes, să fie apreciate de critici, de publicul privitor dar şi de catre colegi de breaslă.
– Eu stiu că un alt mod de a bucura ochiul privitorului sunt ouale de struţ pe care le impodobiţi într-un mod spectaculos!
– A, da..oul, simbolul universal al naşterii, al vieţii, al renaşterii! Oul, simbolul unui nou inceput, al fertilităţii, al echilibrului şi al creaţiei. Oul te scapă de farmece şi de blesteme!
De vreo 10 ani pictez pe ouă de struţ icoane cu foiţă de aur, dar nu numai. Am avut solicitări din cele mai diverse, pictură naivă, motive florale, zoomorfe, etc. Este destul de dificilă tehnica dacă ţinem cont de faptul că suprafaţa pictată nu e plană şi nici foarte netedă. Inceputul a fost o pură întâmplare răspunzând provocării lansate de către un crescător autothton de struţi, care dorea să-şi popularizeze astfel activitatea. Acum stăpânesc acest meşteşug care, trebuie să recunoaştem, nu este la îndemâna oricui.
– Vă retrageti în munţi pentru a picta? Sigur că asta e o figură de stil, dar la propriu, micul Rai de la Ocna de Fier este tot ceea ce are nevoie un artist plastic pentru a crea….
– Da, m-am retras în munţii Dognecei! Cade muntele pe noi cum s-ar spune, fiindcă locuinţa noastră este la bază iar grădina pe terase verticale unde cultivăm, impreună cu familia, mici bucurii de sezon. De când a început pandemia, foarte rar ajung la oraş, in Reşiţa pentru că aici la Ocna de Fier este colţul meu de Rai. Respir aer curat, profit la maxim de toate frumuseţile care mă înconjoară şi care imi dau energie ca să pictez mai ciupercăresc, urzicăresc, experimentez bunătăţi culinare.
Şi ca să îmi arăt oarecum recunoştinţa pentru frumuseţea locului, pentru bunătatea oamenilor pe care i-am gasit aici (cu mulţi sunt nu doar vecină ci am devenit şi prietenă), am donat comunităţii locale o icoană pictata de mine. Cine merge la izvorul satului după renumita apă de la Ocna, va putea să o privească zidită în perete şi să reflecteze…
– In ultimii ani v-aţi apropiat de tânăra generaţie, sunteţi îndrumător, susţineţi cursuri de artă plastică, pictură pe sticlă şi acuarelă pentru copii. Cum vă motivaţi această acţiune?
– De-a lungul timpului am predat opțional pictura la câteva grădinițe din Resita pentru că eu la bază sunt instructor-formator. Am descoperit că sunt numeroşi copii care au un talent aparte la desen si pe aceştia i-am incurajat în mod special. M-am bucurat şi de inocenţa lor, de ceea ce au în comun cei mai mulți dintre aceştia: plăcerea de picta indiferent cât de bine o fac sau nu. Sunt fericită că prin activitatea artistica desfășurată cu cei mici, am putut să ajut la dezvoltarea capacității lor mentale, a vocabularului (au învățat numele culorilor, instrumentelor pentru desen, numeroşi termeni specifici). Ceea ce am constatat. din păcate, este că numărul părinților care îi îndruma pe copii către pictură scade, deoarece ei nu consideră arta utilă în vreun fel pentru viitorul copilului. Aici greșesc mulți părinți, fiindcă se ştie, pictura dezvoltă coordonarea ochi – mână, apoi dexteritatea, atenția, creativitatea. Pictura elimină stresul, relaxează, le permite copiilor să-şi exprime emoțiile prin forme și culori.
– Ce mai urmează în activitatea dvs., ce planuri includeţi pentru anul acesta?
Anul acesta, chiar in această lună, aprilie, particip cu două lucrări la Expoziția naţionala de arta naivă “Saloanele Moldovei”, editia a XXX-a, la Palatul Culturii din Iași.
Apoi, pentru vară îmi fac planuri să merg la Sofia, in iulie, la Salonul de artă naivă, Bulgaria-2021. In toamnă voi fi prezentă la Oradea, unde se va desfăşura expoziția de grup organizată de Asociația Artiștilor Naivi din Romania. Şi sigur că intenţionez să realizez o expoziție personala la Reșița (nu mai departe de anul 2022). Sănătoşi să fim că pe celelalte le ducem noi!
Camelia Constantin (Ciobanu) a obţinut de-a lungul anilor, numeroase premii şi distincţii:
Premiul II Salonul Internaţional de artă naivă, Bucureşti 1995
Premiul II “Vinul şi viţa de vie în creaţia populară”, Focşani 1998
Premiul III Salonul Internaţional de artă naivă, Bucureşti 1999
Premiul special al juriului, Salonul de primăvară, Bacău 2000
Premiul II Fundaţia First, Timişoara 2002
Premiul publicului, Galaţi 2005
Premiul Ioan Grigorescu, Piteşti 2005
Premiul I Salonul Internaţional de artă naivă, Bucureşti 2005
Diploma de excelenţă Salonul Internaţional de artă naivă, Bucureşti 2018
Premiul Centrului Judeţean pentru Cultură Iaşi 2020
Are numeroase apariţii in albume şi publicaţii interne şi internaţionale, participări la expoziţii colective, organizate la Baile Herculane, Reşiţa, Piteşti, Bucureşti, Iaşi, Aiud, Alba-Iulia, Suceava, Oradea, Timişoara, apoi la Madrid, New.York, Bielefeld, Lisabona, Paris, Caen şi Roma şi deţine lucrări în colecţii private din Franţa, Ungaria, SUA, Canada; Anglia, Germania, Austria, Spania şi din România.
Adriana Baghiu