În urmă cu trei ani, în 2012 mai precis,120 de delegaţi din peste 40 de state, membre ale Alianţei Nord-Atlantice, semnatare ale Parteneriatului pentru Pace, Dialogului Mediteranean şi Iniţiativei de la Istanbul, au participat la Chişinău, la Atelierul de Cooperare şi Coordonare Militară „Parteneri cu NATO, în viitor”. Apropierea Chişinăului de valorile democratice occidentale nu era o pură întâmplăre. La Summitul NATO de la Lisabona, din 2010, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, lăsa clar de înţeles că Republica Moldova este sub protecţia Alianţei. Iar, recent, Federaţia Rusă a numit un reprezentant mai mult decât special pentru Transnistria, Dmitri Rogozin. Această evoluţie era previzibilă, iar discursul referitor la “neutralitatea Republicii Moldova”, mereu păgubos!
În urmă cu cinci ani, discutam pe marginea acestui subiect cu unul dintre cei mai luminaţi miniştri ai Cabinetului FIlat: ministrul apărării, Generalul Vitalie Marinuţă. În replică, două săptămâni am fost hărţuit de reprezentanţii, destul de tineri, ai unor servicii care acţionează pe teritoriul Moldovei, comuniştii i-au cerut demisia lui Marinuţă în Parlament, iar Vlad Filat a dat testul suprem de bădărănie. După doi ani, însă, alunecosul Filat a preluat un citat din teza expusă de mine în presă: “Scopul nostru final este transformarea Republicii Moldova dintr-un consumator într-un furnizor al securităţii şi stabilităţii regionale, cu asistenţa partenerilor noştri internaţionali”, a declarat Vlad Filat, în cadrul vizitei la Cartierul General al NATO, unde s-a întâlnit cu secretarul general de atunci, Anders Fogh Rasmussen.
Ce scriam atunci? Că diplomaţia militară poate fi de bun augur pentru Moldova în eforturile sale de integrare euro-atlantică. Şi am avut dreptate!
Nu este un secret pentru nimeni, diplomaţia militară şi gesturile întreprinse de oficialii Ministerului Apărării au cântărit greu în eforturile de integrare ale României în NATO şi Uniunea Europeană. Participarea militarilor români în teatrele de operaţii din Balcani, Afghanistan şi Iraq au demonstrat voinţa Bucureştiului de a fi un partener predictibil şi corect.
Această experienţă poate constitui o „lecţie învăţată” şi pentru oficialităţile de la Chişinău, iar diplomaţia militară moldoveană poate deveni vârful de lance al eforturilor Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană, fără a periclita statutul de „stat neutru”, prevăzut de Constituţie. Două gesturi pot fi făcute foarte rapid, cu efect maxim: constituirea batalionului mixt de menţinere a păcii româno-moldovenesc, parte a SHIRBRIG, forţa ONU în aşteptare, şi a Politicii Europene Comune de Apărare şi Securitate, PESAC, ca un prim pas de integrare în arhitectura de securitate europeană. Cel de-al doilea gest îl reprezintă trimiterea unui contingent militar în Afghanistan, ca parte la efortul comun al Comunităţii Internaţionale de stabilizare a Afganistanului prin RESOLUTE SUPPORT. Cele două gesturi de diplomaţie militară, alături de eforturile diplomaţilor Ministerului de Externe de la Chişinău, vor demonstra hotărârea Alianţei pentru Integrare Europeană de a fi un partener real şi credibil care merită ajutat în eforturile sale de revenire în spaţiul internaţional. Să le iau pe rând.
Batalionul mixt de menţinere a păcii româno-moldovenesc, propus de România cu mult timp în urmă, poate dovedi, dincolo de aspectul militar, că relaţiile corecte între cele două ţări favorizează destinderea şi cooperarea la frontierele estice ale NATO şi UE. Tratatul din 2000 între România şi Republica Moldova este fundamentul relaţiilor de bună vecinătate şi cooperare între cele două ţări, dar şi de cooperare în Europa de Est şi de Sud-Est. Relaţiile României cu Republica Moldova se bazează pe comunitatea de limbă, cultură şi tradiţii. În urma schimbării politicii externe a autorităţilor moldovene, autorităţile de la Bucureşti şi-au definit noua orientare diplomatică privind relaţiile româno-moldovene ca fiind bazată pe pragmatism şi pe sprijin total în relaţiile economice, sociale, culturale şi politice, în vederea integrării rapide a Republica Moldova în marea familie europeană. Din punct de vedere militar, batalionul mixt româno-moldovenesc este o punte de interoperabilitate între armata Republica Moldova şi NATO, posibilitatea de a obţine experienţă în teatre de operaţii reale, va spori credibilitatea ţării în cadrul Parteneriatului pentru Pace, la care Moldova a aderat în 1994, şi mai multe şanse de alăturare pachetului Balcanii de Vest în procesul de aderare la UE.
Afghanistanul a fost şi va rămâne, un punct important pe agenda internaţională de securitate. De aceea, prezenţa contingentului moldovenesc în RS poate dovedi că Republica Moldova înţelege problematica de securitate la nivel european şi global şi este gata să-şi asume responsabilităţi. Asumarea acestora va rezona pozitiv atât la Washington cât şi la Bruxelles. Afghanistanul poate reprezenta şansa ca SUA să se implice major în soluţionarea unor dosare spinoase pentru Moldova! DE asemenea, integrarea în UE este de interes strategic pentru Moldova, iar apropierea de Bruxelles nu se face doar la nivel politic şi economic. Implicarea Moldovei în Afghanistan va contribui (alături de batalionul mixt!) la realizarea strategiei de securitate a Uniunii Europene, care pe lângă contingentele naţionale, are dislocată în Afghanistan o puternică forţă a EUROPOL.
Sigur, există deja voci care condamnă trimiterea de trupe în Afghanistan, uitând să menţioneze, însă că acum, în 2015, Moldova nu mai face parte din forţa de invazie, ca în 1979, ci din efortul internaţional de pacificare şi reconstrucţie a Afghanistanului, sub mandatul Consiliului de Securitate al ONU. Moldova este prezentă deja cu cinci elicoptere care au sprijinit efortul umanitar al ONU. În al doilea rând, militarii trimişi în teatrul de operaţiuni sunt profesionişti şi nu recruţi ca în 1979.
Crearea Batalionului Mixt şi trimiterea de trupe în Afghanistan vor înscrie Republica Moldova în tendinţa de emancipare strategică în spaţiul post-sovietic şi va dovedi voinţa de articulare a interesului naţional pe termen lung. Iar diplomaţia militară îşi va dovedi eficienţa!
În acest context politico-strategic, am stat strâmb şi am cugetat drept, dacă să scriu despre al doilea stat românesc ca despre o temă de politică externă. Până la urmă, argumentele distanţării mentale de România, faptul că timp de 200 de ani Basarabia a făcut parte, într-un fel sau altul, din Imperiul Rus, m-au convins că am de-a face cu o temă de politică externă, tratată ca atare de ministerul de profil de la Bucureşti.
După câteva amânări cauzate de forfota politică locală, preşedintele Iohannis a fost marţi la Chişinău, pentru a se confrunta cu elita politică a celui mai mic – dar şi cel mai năbădăios – vecin al României. Astăzi, în fotografiile sondajelor de opinie se vede o Republică Moldova împărţită aproape perfect: o parte vrea cu Uniunea Europeană, cealaltă încă visează la Uniunea Sovietică. Însă în acelaşi timp există un punct acceptat de majoritatea cetăţenilor: clasa politică ar trebui reformată.
Aceasta, pe de o parte, a trimis Partidul Liberal, al lui Mihai Ghimpu – cel mai important preşedinte “român” din istoria independent a Moldovei – în opoziţie, l-a scos din joc pe Iurie Leancă, promovat în campania electorală ca viitor prim-ministru, creând o alianţă tacită cu comuniştii, iar pe de altă parte a permis scoaterea unui miliard de dolari din ţară, punând pe butuci întregul sistem bancar.
Republica Moldova are încă un Guvern pro-european, în care Iurie Leancă a fost înlocuit cu Chiril Gaburici, dar în rest componenţa e acelaşi. Noul premier, Chiril Gaburici este, însă, reprezentantul trio-ul Vlad Filat, preşedintele PDLM, un personaj alunecos şi infatuat, Vlad Plahotniuc, liderul informal al PDM şi principalul finanţator al vieţii politice în Republica Moldova şi Vladimir Voronin, liderul comunist.
O astfel de guvernare l-a întâmpinat marţi, la Chişinău, pe Klaus Iohannis – o guvernare care, potrivit lui Vitalie Călugăreanu, care-l citează pe directorului adjunct al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, ar urma să-l readucă, în 2016, în baza unui plan, pe liderul comunist, Vladimir Voronin, în funcţia de şef al statului, acesta fiind preţul pe care cele două partide (PLDM şi PDM) ar urma să-l plătească pentru suportul din umbră acordat de comunişti până atunci.
Pe 20 februarie, după învestirea guvernului minoritar, sprijinit de comunişti, Preşedintele Iohannis a declarat la „Digi 24″ că Guvernul de la Chişinău este „o soluţie de compromis”, deşi „varianta pe care am văzut-o noi cea mai bună ar fi fost ca partidele pro-europene, care au fost votate de majoritatea cetăţenilor să formeze acest guvern”. „Trebuie să fim conştienţi de faptul că există două curente politice în Romania – unii au impresia că noi trebuie să dictăm moldovenilor ce să facă şi nu mă număr printre ei, şi alţii sunt de părere că Moldova este un stat suveran care are partide, instituţii ale statului şi noi putem să ne exprimăm o opţiune, dar nu cred că putem să mergem acolo să le dictăm ce să facă. Această chestiune nu aş agrea-o, ca să fiu foarte clar”, scrie Vitalie Călugăreanu în dw.de. Într-o analiză a Agenției de presă Romanian Global News, jurnaliștii agenției comentau că dacă Klaus Iohannis ar fi fost președintele României în timpul când Chișinăul era presat să aplice „planul Kozac”, visul de aur al Rusiei și Germaniei de federalizare a Republicii Moldova era realizat.
Iohannis a fost întâmpinat la Chişinău cu sloganuri pro-unioniste, semn că tânăra generaţie de peste Prut nu mai vânează doar paşapoartele româneşti ca pe vremea lui Traian Băsescu!
Mai mult, vizita preşedintelui român survine în ziua în care agenţia americană de analiză Stratfor arată că, în perioada 2015-2025, vom asista la o disoluţie a Federaţiei Ruse. În paralel, ţările care au suferit pierderi teritoriale în favoarea Uniunii Sovietice ar urma să şi le recupereze în anii următori…
„Republica Moldova, situată între România şi Ukraina, este una din ţările asupra cărora Rusia îşi îndreaptă privirea, după Ukraina”, a avertizat miercuri comandantul suprem al Forţelor aliate ale NATO în Europa (SACEUR), generalul american Philip Breedlove, potrivit AFP. Ce este de supravegheat, sunt locurile unde o campanie mediatică puternică susţinută de Rusia este pe cale să fie pusă în aplicare, a declarat generalul, de asemenea şef al Comandamentului european al armatei SUA, în cursul unei audieri în Congresul de la Washington.
Interesant, nu?
