Proiectul ”DanurB+” egal dezvoltare durabilă în Clisura Dunării

Asociația Euroland Banat Reșița (EBA), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și Liceul Tehnologic Clisura Dunării din Moldova Nouă au desfășurat în 28 noiembrie 2022 conferința de prezentare și întâlnire cu actorii locali din arealului Dunării. Reuniunea are loc la Liceul Tehnologic Clisura Dunării din Moldova Nouă, care face parte dintr-o suită de activități specifice, desfășurate în cadrul proiectului DANUrB+.

La eveniment au participat, alături de reprezentanți ai celor două instituții implicate în proiect, autorități locale și factori interesați din zona de Clisură. Miza evenimentului, ne spune Andrei Szabo, președintele Euroland Banat, a fost aceea de a prezenta rezultatele proiectului: platforma online, care centralizează obiectivele de patrimoniu, actorii locali și exemplele de bună practică din zona dunăreană; un atlas care tratează subiectul așezărilor în declin din aceeași zonă; o hartă educațională, privind cele mai importante obiective din arealul danubian limitrof orașului, realizată de elevii liceului local; spațiul expozițional în aer liber pentru comunitate realizat la liceu în cadrul unei tabere studențești; două planuri de acțiune pentru o regiune dunăreană mai performantă, având ca țintă valorizarea patrimoniului existent în zona Clisurii Dunării (unul referitor la Moldova Nouă și așezările dunărene din județul Caraș-Severin, cel de-al doilea referitor la Drobeta Turnu Severin și așezările dunărene din județul Mehedinți); două proiecte pilot (un proiect în stadiu de studiu de soluție, privind transformarea vechiului atelier al liceului local în spațiu de lucru pentru echipa de robotică, cel de al doilea în stadiu de temă de proiectare și notă conceptuală pentru redefinirea profilului stradal la nivelul a 12 străzi din centrul istoric al municipiului Drobeta Turnu Severin, în vederea creșterii nivelului de accesibilitate a tuturor categoriilor de participanți la trafic în relație cu obiectivele de patrimoniu existente în oraș).

”De asemenea, arată Szabo, continuăm să aducem împreună actori locali ce desfășoară activități în arealul dunărean în vederea stabilirii unor contacte care să adauge valoare parteneriatului deja existent, pentru dezvoltarea durabilă a zonei și pentru promovarea acesteia în plan internațional.”

Proiectul DANUrB+ este finanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului Transnațional Interreg Danube 2014-2020. Rețeaua culturală DANUrB+ își propune să contribuie la consolidarea capacității actorilor locali interesați de o cooperare eficientă la nivel local și interregional, cu scopul valorificării patrimoniului Dunării. În acest sens, DANUrB+ derulează o serie de acțiuni la nivel local, regional și transfrontalier sub un brand unitar și suficient de puternic pentru a asigura creșterea prosperității zonei și a atractivității acesteia. Instrumentele de tip DANUrB+ și-au dovedit deja eficiența fiind aplicate anterior în zonele aflate în vecinătatea Dunării, unde dezvoltarea socio-economică se bazează în principal pe resursele locale deosebite pe care le oferă fluviul și comunitățile adiacente, afirmă organizatorii evenimentului.

Daniel Botgros

Exit mobile version