Pe 27 februarie a fost lansat întregul sezon 3 al iconicului serial american House of Cards. Mărturisesc că sunt absolut fermecat de această serie și scriu aceste rânduri încă sub influența vizionării (aproape) neîncetate a celui de-al treilea sezon. Totuși, nu mi-e absolut clar în ce constă forța de atracție a dramei cu temă politică. Aș fi tentat să spun că e fascinant să urmărești mașinațiile și vendetele machiavelicului politician Frank Underwood (interpretat încântător de către Kevin Spacey). Bătrânul păpușar își subjugă abil și total adversarii politici, toți dansând naiv pe muzica sa. Lipsit total de scrupule, dar extrem de versat în șireteniile sale, este genul de personaj magnetic pe care nu poți să nu-l apreciezi pentru iscusința sa demonică. Consider că e tentantă această explicație, însă e de suprafață. Francis J. Underwood este de fapt o veritabilă canalie, o parodie, un “redneck” parvenit, un farseur și o nulitate politică absolută, nici vorbă un geniu politic. Bâlbele sale televizate, lipsa unui plan concret de ansamblu, stilul cras de a se raporta la cei din jurul său dar și faptul că este absolut detestat de toți și de toate stau să ateste teoria mea. Underwood nu e nici democrat, nici republican, nici politician de rasă, nici om cult. S-ar putea spune că personajul lui Spacey compensează toate acestea printr-o inteligență socială ieșită din comun, însă dacă ar fi așa, acesta ar realiza că sunt și alți pești mari în balta în care se scaldă, pești care s-ar coaliza și l-ar devora dintr-o înghițitură.Dar toate aceste motive, presupun că inserate intenționat, fac ca serialul să fie genial! Urmărim avizi această producție deoarece ne face să ne dăm seama, înspăimântați, că exact acest gen de oameni ne conduc! Un om politic viclean dar inteligent poate fi măcar, în ultimă instanță, apreciat pentru talentul său, însă un psihopat drogat de putere, fără nicio remușcare sau antipatie simbolizează răul, mizeria absolută. Ce poate fi mai lugubru decât să fii condus de către persoane ce necesită urgent tratament psihic de specialitate? Frank Underwood nu e răul stereotipic, fermecător, precum Al Pacino în Avocatul Diavolului, ci răul în stare frustă, răul cotidian, răul uman absolut. Serialul reflectă în mod excepțional realitatea politică, iar această realitate e mai bizară, mizeră, fantasmagorică și aproximativă decât orice ficțiune suntem capabili să născocim. House of Cards e deosebit deoarece ne arată dedesubturile acestor încrengături haotice care se sfărșesc în putere totală pentru cei din vârf și apăsări și greutăți pentru cei de la baza piramidei. Dobândirea acestui statut de putere nu se naște ca urmare a unor planuri minuțios elaborate, ci de multe ori e vorba, după cum vedem limpede în serial, de noroc chior, șansă și aleatoriu. Frank Underwood, precum și soția sa la fel de insidioasă, nu reușește să nască nicio simpatie, căci nu asta urmărește serialul. Nu dă dovadă de umanitate, deoarece puterea totală otrăvește total și omoară ultimul strop de bunătate. Episod după episod privitorul caută o mică urmă de umanitate în Underwood. Nu o găsește. Politicieni, în carne și oase, români și nu numai, după cum serialul portetizează magistral, joacă zilnic la ruletă, iar oamenii sunt zarurile precum și furnizorii potului cel mare. House of Cards ne oferă o portiță, poate mai reală decât credem, către casinoul unde cei de teapa lui Frank Underwood jonglează cu destinele noastre. Eu cu siguranță nu pot să mă abțin să nu mă uit pe gaura cheii.
Sursa foto: ign.com