Anul acesta, mulți concurenți străini la Concursul Internațional de Dirijat ”Ionel Perlea”

Aflat la cea de-a VII ediție, Concursul  Internațional de Dirijat  “Ionel PERLEA”  2023, s-a remarcat prin numărul mare de concurenți străini, care au dorit să participle la competiția din acest an. Au fost prezenți 20 de candidați tineri și mai puțin tineri, deoarece concursul nu impune limită de vârstă. Ei au venit din: Canada, Statele Unite ale Americii, Mexic, Grecia, Italia, Polonia, Franța, Spania, Germania, Ucraina, Japonia și România.

Manifestarea a fost organizată de Centrul Cultural “ Ionel Perlea ” sub egida Consiliului Județean Ialomița, având  ca partener Asociația Suonarte. Juriul l-a avut ca președinte pe dirijorul și compozitorul Sabin Pautza, care împreună cu ceilalți muzicieni, membri ai juriului: Svetlana Bivol -Director general al Filarmonicii din Chișinău, doctor în muzică Alexandru Ganea de la Universitatea Națională de Muzică București, Maestrul Cristian Lupeș, Managerul Filarmonicii de Stat din Sibiu și Michalis Economou, Director artistic al Orchestrei Simfonice Radio din Grecia, au hotărât care au fost cei mai buni din cei buni, deoarece majoritatea concurenților s-au prezentat foarte bine. 

“Menționez că nivelul de organizare este unul foarte bun, ceea ce conteză nespus de mult la efectul acestor evenimente, a spus cu această ocazie Svetlana Bivol, directorul general al Filarmonicii din Chișinău, membru al juriului, la impactul acestor competiții muzicale. Toți concurenții tind să ajungă aici, deoarece nivelul de cultură, de înțelegere, de abordare a artei muzicale este unul foarte înalt. Constat că în România se consumă cu foarte multă dragoste produsele muzicale. Mi-aș dori mult să avem și noi evenimente de-o asemenea anvengură. Basarabenii când vin în România obțin premii foarte importante, deoarece școala în Republica Moldova este una foarte bună. Noi trebuie să ne unim forțele, deoarece muzica clasică nu este întotdeauna privită cu ochi buni, dar noi trebuie s-o aducem în prim plan, pentru că datorită muzicii clasice personalitatea celor care o îndrăgesc devine mai complexă.”

Concursul Internațional de Dirijat “Ionel Perlea”, s-a desfășurat anul acesta în perioada 27-29 iulie, iar primele zile au fost găzuite, în premieră acum, de Universitatea Națională de Muzică din București, deoarece Centrul Cultural ” Ionel Perlea”, se află în lucrări de reabilitare. ‘’ A fost foarte bine, a  spus  Managerul Centrului Cultural, Clementina Tudor. Am găsit soluția aceasta și ne-a avantajat, deoarece orchestra este din București. Există probleme pentru a căuta și a găsi soluții, iar noi cu ajutorul necondiționat al Consiliului Județean Ialomița, mereu am găsit cele mai bune căi de-a rezolva problemele.”

Concursul International de Dirijat desfășurat sub patronajul renumitului muzician, Ionel Perlea, are deja o tradiție, se află la cea de-a VII-a ediție, este cunoscut și apreciat în lume.

“ În urmă cu șapte ani, spune Clementina Tudor, practic am dezvoltat ceea ce fusese inițial Festivalul “Ionel Perlea”, un concurs de interpretare lied și am zis să-l adecvăm la personalitatea marelui dirijor. Și am pus în practică acest lucru cu ajutorul Maestrului Sabin Pautza. Până la el am mai contactat și alte personalități, dar nimeni nu și-a asumat acest demers, atât de important și de greu. Dar maestrul după cum ne-a învățat și cum recunoaște mereu, nu știe să spună „nu” și răspune tuturor provocărilor. El a rezonat foarte bine cu ideea și pentru că a călcat pe urmele lui Ionel Perlea. A trăit în America, și-a făcut o carieră acolo, cunoaște lumea muzicală de peste ocean. Noi spunem că astăzi Ionel Perlea este mai cunoscut peste ocean decât acasă. Aceasta a fost și ideea concursului internațional de dirijat și în primii 4 ani, Maestrul Sabin Pautza a spus să nu renunțăm la ceea ce a fost, că erau 25 de ediții anterioare de concurs interpretativ. A fost dificil pentru stabilirea repertoriului, pentru îmbinarea secțiunii de lied cu cea de dirijat, astfel încât în gală să avem cele două categorii de laureați, care să cânte împreună. Și ceea ce nu am avut noi atunci, prezența unei orchestre, fiindcă fără orchestră nu poți face dirijat.  Și patru ani le-am organizat în acestă formulă, iar după aceea când l-am considerat  dospit, crescut, am zis că trebuie să le separăm. Astfel a rămas festivalul de canto să se desfășoare în luna mai, pentru că în mai a fost ultima întoarcere a lui Ionel Perlea acasă, în România, la Ograda, locul lui natal, iar cel de dirijat a trecut în iulie, luna în care maestrul Perlea a trecut la cele veșnice. Vrem cumva, în continuare să îi aducem un omagiu binemeritat unui dirijor internațional pe care noi îl considerăm emblema artistică a județului Ialomița.”

 La Concursul Internațional de Dirijat “Ionel Perlea”, tot timpul am avut mai mulți concurenți din străinătate, ne-a spus managerul centrului cultural. Eduard Dabrovski, primul laureat al acestei manifestări muzicale, ne-a ajutat cu atragerea de concurenți din străinătate. Pandemia ne-a stopat puțin, dar anul acesta am avut 20 de participanți dintre care 17 din străinătate. Românii vin în număr mai mic pentru că, ne-a explicat Maestrul Adrian Morar, la noi în țară se merge mai mult pe simfonic și mai puțin pe operă. Din cei 20 de concurenți 12 au fost selecționați, fiind declarați semifinaliști, iar în ultima zi doar 6 au fost aleși de juriu, ca finaliști. Printre ei și românca, Rodica Trandafir.

Concurenții finaliști și-au demonstrat abilitățile în ultima zi a manifestării, la Slobozia, pe scena Sălii Europa, prin dirijarea ariilor celebre interpretate de soliști profesioniști și Simfonia a III-a ( Eroica) de  L.v. Beethoven, demonstrându-și calitățile dirijorale și oferind publicului un spectacol de înaltă ținută artistică.

Marele premiu al Concursului Internațional de dirijat a fost acordat anul acesta polonezei, Kinga Glowacka. Premiul a fost decernat de președintele juriului,  compozitorul  și dirijorul Sabin Pautza. Pe locul II s-a clasat Maria Bazou, din Grecia, iar locul al treilea i-a fost acordat lui So Matsukawa din Japonia.

Rodica Trandafir din România , a primit premiul special al Centrului Cultural “Ionel Perlea”, fiind invitată de Svetlana Bivol, directoarea Filarmonicii din Chișinău, să dirijeze în stagiunea viitoare la Chișinău, în Republica Moldova.

Michael Avagliano din USA, un alt finalist al concursului, a fost invitat să dirijeze la Filarmonica din Craiova, iar Vasilis Alevizos a fost apreciat și invitat să dirijeze atât la Filarmonica din Sibiu, cât și la Filarmonica din Brașov.

” Maestrul inimilor noastre” l-a numit Clementina Tudor pe  Compozitorul Sabin Pautza. Lui i-a fost dedicat în cadrul concertului de gală,  un moment special, aniversar, deoarece 2023, este anul în care maestrul a pășit în al 8-lea deceniu de viață. Cu acest prilej,  orchestra “Ionel Perlea” condusă de Eduard Davrovski, a interpretat lucrarea maestrului “Romanian Medley”, compoziție foarte apreciată în țară și în străinătate, care a avut și de data aceasta mare succes la public.

Această manifestare cunoscută de acum, atât în țară cât și peste hotare, este organizată de 3 ani încoace în colaborare cu Asociația Suonarte a cărei Președinte este Cătălin Toropoc. El   ne-a spus: “De anul acesta concursului internațional i-am adăugat și o componentă educațională, un masterclass de canto și unul de dirijat. În primele două ediții spune Cătălin Toropoc, în concurs am avut incluse lucrări integrale ale maestrului nostru, Ionel Perlea. Anul acesta, însă am făcut un regal simfonic, o compilație alcătuită din compozitorii pe care i-a dirijat Ionel Perlea. Noi dorim să introducem concursul Perlea în Confederația Concursurilor Internaționale de Dirijat. Ca și concept noi avem tot, dar mai trebuie să lucram puțin la detalii ’’.

 Profesorul universitar, Doctor în muzică Sabin Pautza, a fost prezent la fiecare ediție a concursului de dirijat.

“Eu consider că este un lucru extraordinar spune Maestrul Sabin Pautza, că acest concurs a devenit internațional și iată anul acesta am avut concurenți din 12 țări, candidați serioși și bine pregătiți . M-am bucurat de asemenea să văd că la concurs au participat și fete, deoarece mai demult femeile dirijor nu erau văzute ca făcând față acestei provocări. Eu consider că o femeie poate să facă orice, mai mult, ele pot face tot ce face un bărbat, dar noi nu putem face ceea ce fac ele. Iată în 2023, Concursul Internațional “Ionel Perlea”, are clasate pe locurile întâi și al doilea, două fete: din Polonia și Grecia, tinere foarte talentate. “

Compozitorul și dirijorul Sabin Pautza, numit de acum, cu drag de organizatorii manifestării,” Maestrul Inimilor Noastre ”, a povestit despre marele dirijor Ionel Perlea. “L-am cunoscut și văzut pe Ionel Perlea de câteva ori, la câteva concerte în străinătate și am avut ocazia să vorbesc cu mari interpreți, care în momentul în care au aflat că sunt român, mi-au vorbit despre cel mai mare dirijor cu care au cântat ei, acesta nu era altul, decât Ionel Perlea. Apoi, l-am văzut dirijând la Ateneul Român, în ultimele lui zile. Am vorbit după concert cu foști studenți de-ai mei care au cântat în orchestra și au declarat, că nu au văzut niciodată un dirijor mai bun. El era foarte bolnav și nu putea să-și folosescă mâinile și dirija doar folosindu-se de expresia feței, prin expresivitate. Dar declarația instrumentiștilor este de notat, nimeni nu ne-a dus acolo unde ne-a dus el! A fost ceva unic, a fost o seară memorabilă”.

             Adriana Telescu

Exit mobile version