Lovitură teroristă în inima jurnalismului, a democrației și a culturii occidentale

Ziariștii au devenit țintă teroristă nu numai în zonele de conflict, ci, iată, și în mijlocul unui oraș civilizat, așa cum e Parisul. Știrile se succed cu repeziciune, după ce astăzi, la redacția săptămânalului satiric ”Charlie Hebdo” au fost ucise, masacrate, de fapt, 12 persoane, inclusiv un ofițer de poliție, de către trei atacatori, înarmați cu pistoale automate Kalașnikov și un lansator de rachete. Vom analiza în zilele care urmează profundele implicații ale acestei lovituri în inima libertății presei și a democrației. Aceste rânduri, scurte, se vor, doar un semnal asupra faptului că ziariștii și occidentul, democrația, în general, se află în tot mai mare pericol și că acțiunile teroriste capătă valențe tot mai complicate. Cei trei atacatori, aflați încă în libertate și chiar filmați de amatori, erau îmbrăcați în negru și la ieșire au strigat ”Profetul a fost răzbunat”. Trebuie menționat că revista franceză era satirică, publicând multe materiale și caricaturi prin care ridiculizau mișcarea teroristă și Islamul, în general. Atacatorii vorbeau perfect limba franceză și, după spusele martorilor, știau exact ce voiau, urcând direct la etajul doi al clădirii în care se afla redacția publicației. Este cel mai grav atac din Franța, din ultimii 40 de ani. Organizațiile musulmane și islamice au condamnat atacul, laolaltă cu liderii principalelor state occidentale iar Statele Unite și-au oferit imediat sprijinul.
Așa cum spuneam, redacția noastră va comenta pe larg acest sângeros eveniment, lucrurile sunt deocamdată complicate dar ele fac parte de acum dintr-o hâdă realitate: ciocnirile dintre civilizații se poartă tot mai des în marile aglomerări urbane și, deci, aceste atacuri sunt greu de prevenit. Vom reveni.
Sursa foto: ziuaveche.ro
Exit mobile version