O temă ce aprinde tot mai multe controverse în ultimele decenii este cea a eutanasierii umane, mai numite şi moarte asistată. Cu o simplă injecţie efectuată de către un medic specialist, cei aflaţi într-o fază terminală a unei boli grave pot alege să părăsească acest tărâm în mod conştient şi, se spune, fără vreo durere. Această practică este chiar legală în câteva ţări ale lumii, precum Olanda, Belgia, Elveţia sau Albania. Anacronismul, simbolismul şi arhetipalul morţii face ca acest subiect să se afle la confluenţa viziunilor religioase ce reafirmă sacralitatea vieţii umane şi eticile umaniste ce vor să pună capăt suferinţei inutile cauzate de maladii necruţătoare. Am divagat prea mult, fiind fascinat la rându-mi de Thanatos, eu propunându-mi să vorbesc despre un subiect infinit mai prozaic însă născător, poate, de cel puţin la fel de multă pasiune şi controversă ca viaţa, ca moartea. Fotbalul. Acest zeu tare popular şi opulent are însă şi îngerii săi decăzuţi. Aceşti îngeri, nemaiavând onoare, aripi maiestoase sau propensiune pentru miracol, arată ca oameni oarecare, oameni ce sunt supuşi morţii. Fotbalul românesc e fără îndoială în această situaţie, însă noi, suporterii, în sufletul cărora încă reverberează paradele lui Duckadam, pictura lui Hagi sau, mai recent, dibăcia lui Sânmărtean, refuzăm să privim realitatea în ochii săi hidoşi. Realitatea e că fotbalul românesc este pe moarte de ani buni, iar noi îl ţinem conectat artificial la aparate, sperând iraţional în însănătoşirea sa. Fuziuni ce nasc mutanţi odioşi, echipe fără nume, blaturi, palmaresuri pasate precum sacii de cartofi în târg, stadioane îmbâcsite, meciuri carente din punct de vedere fizic şi tactic, condamnaţi, insolvenţe, toate acestea reprezintă boli incurabile. Avem de-a face cu un leş îmbălsămat cu bani de la bugete locale sau cu bani murdari. Adăugând aici şi banii din drepturile TV, vorbim de sume aberante ce încă planează, precum muştele colorate, în jurul acestui hoit, sume ce ar revigora sporturi în care încă avem zeiţe autentice: gimnastica, handbalul sau scrima. Fotbalul nostru e in stare critică şi ne cere milă de foarte mult timp, însă ne încăpăţânăm să-l ţinem artificial în viaţă. Ar trebui decuplat rapid, fără remuşcări, astfel şi-ar da ultima suflare înainte să–şi întineze şi ultima fărâmă de demnitate. E imposibil de construit ceva nou, valoros, corect, curat, atrăgător dacă încă stăm agăţaţi iluzoriu de umbrele prezentului fotbalistic. Este dreptul absolut al fotbalului nostru să moară, iar noi ar trebui să respectăm acest drept pe deplin în loc să stăm să privim cum putrezeşte în faţa ochilor noştri.
Sursa foto: xpats.com