Sunt de acord până la o limită cu teoriile care acreditează faptul că ocupaţia romană în Dacia nu s-a desfăşurat chiar conform istoriei convenţionale. Teorii para-istorice şi para-ştiinţifice, uneori, susţin o vechime mult mai mare pe aceste meleaguri a geţilor, dacilor şi, in extenso, tracilor. Mai mult, însă, arată că strămoşii noştri nu au fost niciodată romanizaţi, din punct de vedere lingvistic, cultural sau social, ci dimpotrivă. Lucrurile ar sta chiar invers. S-a dezvoltat în aceşi ani o adevărată istorie paralelă a neamului, cel puţin în ce priveşte momentele dacice, nu ştiu cât, însă, sprijinită de argumente ştiinţifice serioase. Toate aceste teorii au însă, dincolo de veridicitatea sau nu pe care o conţin, o calitate: ele stimulează acea „glandă” strămoşească, de apartenenţă la nişte valori profunde, dar uitate. Umblă cumva la acordul fin al genelor noastre, să le spunem dacice, generând acel fior al vremurilor glorioase trecute. Ideea e că ele, teoriile, inclusiv cele foarte bine argumentate ştiinţific, reuşesc, poate, să ne reconecteze la acea mândrie curată de naţie liberă şi nu de naţiune plecată sub vremi şi sub diverşi cotropitori. O naţiune care a coabitat, vesel, cu ocupanţii ei, împrumutându-le limba şi obiceiurile (aici, cei care susţin că ocupaţia romană nu a fost aşa cum o descriu manualele convenţionale, poate că au dreptate). Parteneriat şi nu vasalitate, mândrie şi nu umilinţă, curaj şi nu coada între picioare, aşa par să susţină aceste teorii care trezesc în noi acel fior de care vorbeam, chiar dacă el ar putea fi considerat un atavism, dar care ne leagă de strămoşi. Pe acest fundal, doar uşor creionat, pentru că economia acestor însemnări nu ne permite mai mult, apar tot mai des teorii potrivit cărora, România ar trebui transformată în Dacia. Sigur, unii dintre dumneavoastră veţi zâmbi. Adică, de sute de ani ne numim România, cum să ne cheme acum, dintr-o dată, Dacia? Cum să schimbăm acum totul, documente, angajamente interne şi internaţionale, ş.a.m.d.? Cu toate astea, există destul de numeroase iniţiative destinate a strânge semnături pentru ca România să devină Dacia. Şi chiar dacă la prima vedere acest lucru pare imposibil sau măcar greu de realizat, e posibil să fie mai uşor decât am putea crede. Totul ţine, până la urmă, de o iniţiativă cetăşenească amplă, care ar putea fi impusă politicienilor, celor cu putere de decizie. Cei care susţin o asemenea iniţiativă aduc argumente în favoare ei, argumente legate de eliminarea unor confuzii lingvistice care introduc ceaţă în zona originilor noastre, mândrie naţională, o regândire a valorilor neamului, reconectarea cu originile noastre şi multe altele. Sigur că pe lângă cătuşele Elenei Udrea şi avatarurile guvernului Ponta, acesti subiect pare rupt dintr-o lume onirică, pare un subiect de hebdomadar citit duminica, la cafea. S-ar putea, însă, ca multe conştiinţe din ţara asta să se aplece asupra unor valori şi asupra unui sens profund al neamului românesc. Vom fi poate uimiţi să vedem câte.
Sursa foto: wallpapere.org