Predarea religiei în şcoli este o problemă pe care societatea civilă din România a abordat-o public în repetate rânduri. Credincioşii români, în special creştinii ortodocşi, sunt supuşi în ultimii ani unei presiuni din ce în ce mai accentuate pentru a se obişnui mai întâi, accepta apoi şi a-şi însuşi în cele din urmă ideea că Religia nu-şi are locul între disciplinele din trunchiul comun al educaţiei din ţara noastră. De mai multă vreme, persoane fizice și ONG-uri desfășoară o adevărată „cruciadă” împotriva religiei. Organizaţiile neguvernamentale şi grupurile de părinţi care s-au arătat îngrijoraţi de predarea religiei invocă libertatea de conştiinţă şi dreptul la alte confesiuni, complet ignorat de sistemul românesc actual, în vreme ce susţinătorii religiei în şcoli afirmă că predarea acestei materii, în formele existente, nu fac decât să întărească morala creştină.
Actualmente, în programa școlară, disciplina „Educație religioasă” apare din clasa pregătitoare până în clasa a douăsprezecea. Deci, 13 ani de studiu, săptămână de săptămână. Fiecare părinte a avut dreptul să aleagă pentru copilul său RELIGIA pe care acesta o va studia OPŢIONAL. În Caraş-Severin există patru cereri pentru studiul Religiei Islamice, a Coranului şi a Cărţii Profetului!
Personal cred că Religia – și aici nu vorbesc de ortodoxie, catolicism, islamism, orice religie – promovează un set de valori, un set de valori etice pe care, sunt convins, nici unul dintre contestatari sau detractor nu le contestă: să nu furi, să nu ucizi, să nu minți, să-ți respecți părintele etc.
Ori, dacă aceste valori – pentru niște tineri, care din ce în ce mai mult sunt educați de internet, nu de părinți, că părinții muncesc – pe care religia le promovează, e un lucru foarte bun! . Religia nu ucide decât dacă generează misticism și extremism prin fundamentalizarea dogmei!
În România, religia se predă în toate etapele învăţământului obligatoriu, de la clasa zero până la clasa a XII-a. Ea a fost introdusă după căderea regimului comunist şi a fost predată neîntrerupt din anii 90 până azi. Însă de cîţiva ani, unele organizaţii ale societăţii civile şi unii părinţi au început să conteste legitimitatea predării religiei în şcolile publice, considerate oficial şcoli laice. După multe dezbateri în presă şi pe reţelele de socializare, precum şi în urma unei sesizări oficiale, Curtea Constituţională a României a decis că elevii care vor să participe la orele de religie trebuie să depună o cerere în acest sens, iar cei care nu vor să urmeze aceste cursuri, pot să nu participe fără să completeze vreo cerere sau fără să anunţe în vreun fel direcţiunea şcolii.
În întreaga Europă,Studiul Religiei este prezent, într-o formă sau alta, în şcolile publice finanţate de Stat! Studiul Religiei poate avea caracter obligatoriu pentru toţi elevii, chiar fără posibilitate de scutire, cum se întâmplă în Suedia, sau poate fi disciplină opţională, pe care elevii o pot alege la anumite niveluri de studiu (Slovenia). Există, de asemenea, şi cazul (singular) al Franţei unde Studiul Religiei nu există ca disciplină de sine stătătoare, elemente ale acestei discipline fiind incluse, însă, în cadrul programelor analitice ale altor obiecte de studiu. La fel, organizarea Studiului Religiei în şcolile publice poate fi responsabilitatea exclusivă a Statului (Suedia ori Grecia), subiectul unei cooperări apropiate între Stat şi culte (Germania, Austria) sau doar în sarcina cultelor (Ungaria). Totuşi, chiar şi în acest din urmă caz, Statul asigură finanţarea necesară. Nu mai puţin important, abordarea disciplinei poate varia între una puternic secularizată, care-şi propune, în mod strict, oferirea de informaţie asupra diferitelor credinţe religioase ale lumii (Estonia, Danemarca), şi una evident confesională, care are ca scop iniţierea (sau asistarea) elevilor în a deveni membri responsabili ai unei anumite confesiuni, alocând, deci, foarte puţin spaţiu cunoaşterii altor confesiuni sau religii (Cipru, Malta).
Cred că valorile importante în orice societate sunt, pe de-o parte, cinstea şi încrederea – ambele contribuind la construirea solidarităţii sociale –, şi capacitatea de gândire independentă şi critică.
În anii ’40, în Marea Britanie s-a introdus religia ca obiect de studiu obligatoriu. Efectul? În 1940 erau 142.294 de tineri care urmau ritualul de confirmare la biserică; în 1997, după peste 50 de ani de religie ca disciplină școlară, numărul acestora scăzuse la 40.881, adică de peste 3 ori mai puțini! (a se vedea J. White: Should religious education be a compulsory school subject? În British Journal of religious Education, April, 2011). Pe celălalt mal al Atlanticului, statisticile arată că 18% dintre oamenii de știință americani participă săptămânal la servicii religioase, comparativ cu 20% din populația generală a Statelor Unite. Apoi, 15% dintre ei se consideră foarte religioși, comparativ cu 19% din populația generală. Nu mai puțin de 13,5% citesc texte religioase săptămânal, comparativ cu 17% din populația generală, iar 19% se roagă de mai multe ori pe zi, comparativ cu 26% din populația general.
Vorbeam, zilele trecute, cu un prieten care se declara în favoarea cunoaşterii inter-religioase şi împotriva dogmelor. Cunoaşterea reciprocă şi nu îndoctrinarea generează pace şi progres! O propoziţie de care ar trebui să ţină cont şi Ministerul Educaţiei în elaborarea Programei, a Curricumului, aşa cum se numeşte el acum, secularizat!
Adică, idei şi credinţe religioase/educaţie etică – da!
Sigur este nevoie de educaţie etică, cum este nevoie şi de educaţie civică. Adevărata problemă nu ţine de consecinţele istorice ale schismei de la 1054 şi nu mai ţine nici măcar de rivalitatea istorică a marilor monoteisme. Creştinii, evreii şi musulmanii sunt de aceeaşi parte. Ţinta reformatorilor progresişti este interzicerea oricărei referinţe fără ghilimele la Dumnezeu şi vizează, prin urmare, o despărţire totală de trecutul pre-iluminist! Aşa stând lucrurile, cred că adevărata problemă constă în lipsa de combatitivitate, de misionarism şi prezenţă mai active a Bisericii Strămoşeşti în spaţiul vieţuirii noastre!
Doctrină – categoric nu!
Dar, pot fi învăţaţi că, istoric, toate religiile doresc promovarea frumosului în viaţă, a adevărului şi a iubirii. La vîrsta claselor primare, poveştile cu substrat religios sunt binevenite, chiar şi acelea care nu au substanţă creştină.
Se poate desprinde, aşadar, concluzia că varianta de mijloc ar fi şi cea mai înţeleaptă, aceasta însemnând axarea pe cunoaşterea temeinică a propriei credinţe, cu loc suficient pentru o cunoaştere elementară, concisă, dar corectă, a celorlalte confesiuni şi religii. Aceasta este, de altfel, abordarea cea mai populară a Studiului Religiei în statele Uniunii Europene.
În ceea ce mă priveşte, împreună cu Ordinul Suveran Creştin şi Militar al Cavalerilor de Banat, militez PENTRU predarea religiilor în şcoli, ca o alternativă timpurie a re-educării. Apropierea de Dumnezeu şi de tradiţiile strămoşeşti, mai ales într-o zonă multi-confesională, precum Banatul, nu se poate clădi pe dogmatism, ci pe moralitate, toleranţă şi încredere. Poate, nu întâmplător, această “politică” religioasă a lipsit de conflicte acest spaţiu al “bandulierelor” mercenare. Aici, învăţătura Domnului, “iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, a funcţionat mai bine decât în oricare altă regiune a României!
În ciuda a ceea ce se spune, Religia ocupă un loc cu totul marginal în şcolile româneşti. Profesorii sunt adesea timoraţi de o ambianţă generală de persiflare şi nu exercită câtuşi de puţin influenţa care li se atribuie. Este adevărat şi faptul că sunt de multe ori slab pregătiţi şi că îşi subminează ei înşişi autoritatea mai eficient decât ar putea-o face adversarii lor. Cei care doresc evacuarea religiei din spaţiul public nu sunt preocupaţi de calitatea profesorilor şi a manualelor de religie, ei fiind, dimpotrivă, avantajaţi de precaritatea acestora. Aceştia doresc să unifice complet discursul şcolar şi să elimine firava alternativă la stilul gândirii iluministe, instituind treptat un nou dogmatism. Riscul este să asistăm la propagarea unei noi intoleranţe, camuflate sub chipul toleranţei!
sursa foto: busyday.ro