Casa de nebuni nu e acasă!

România este o ţară condamnată la dispariţie, iar românii, o populaţie hăituită! Nu mai am nici un dubiu. Acum cîţiva ani, Cristian Tudor Popescu, unul dintre ultimii muşchetari, scria că privită de sus, ţara noastră seamănă cu un bolnav de nervi. Eu aş spune că România a intrat într-un Nou Ev Mediu, poate cel mai Dark Age din câte au fost în istorie. Ţara, în accepţiunea de astăzi, este prădată din exterior şi din interior, duşmanii îi ameninţă interesele şi teritoriile.

Ucraina, o entitate statală încă dezarticulată, în căutarea propriei identităţi, cu numeroase hernii teritoriale româneşti şi nu numai, nu ne va ierta niciodată pentru ruşinea de la Insula Şerpilor. Ungaria, mult mai perfidă, a fost mereu la pîndă şi ne-a aplicat lovituri subtile care au provocat, însă, sângerări masive. Diferite companii de rating ne calcă în picioare, împrumutaţi deja de FMI, şcoala de corecţie a economiilor în derivă! În interior, lipitori preistorice, flămînde şi hulpave, ne sug de vlagă în fiecare secundă. Manipularea e servită caldă, aburindă. “Ca un căcat”, vorba bravului soldat Svejk!

Trusturile se atacă între ele, „şerpăria” iese la lumină atunci cînd interesele se izbesc între ele. Contractele sunt, cu siguranţă, LEGALE dar nu şi MORALE! Puţini poate ştiu că Soros avea pregătite 90 de milioane de dolari ca prin societatea civilă să transforme Bucureştiul într-un nou Kiev? A spus-o în seara alegerilor chiar Traian Băsescu. S-a uitat! Îl vor lua în serios cei care ştiu că Adrian Năstase a obţinut mai multe sute de mii de voturi în plus faţă de Băsescu, dar victoria portocalie a fost tranşată în ultimele 15 minute (de egalitate procentuală, dacă vă amintiţi!) la Ambasada Americană, preşedintele, de atunci, al PSD, alegînd, probabil, să rămînă în viaţă şi nu fotoliul de la Cotroceni?

America nu a avut încredere în Adrian Năstase, în ciuda dovezilor de devotament prestate de fostul cabinet? Traian Băsescu a fost (?) omul de casă al Ocultei americane? Sau agent de influenţă sovietic? Dar de agent al intereselor financiare europene, germano-barrosane, ce ziceţi? Aceasta e întrebarea! Cei care acuză că a împresurat guvernele şi serviciile secrete cu bursieri Soros, cred că ştiu răspunsul. Unii cred că, pe fundalul dezarticulării spectaculoase a statului român, Traian Băsescu urmărea puterea absolută. Alţii, sunt convinşi că preşedintele portocaliu a fost expresia haosului şi reprezentantul legitim al stării de destabilizare a societăţii româneşti, atmosferă propice „stăpânirii” unei entităţi statale şi pentru care marile puteri folosesc, la greu, trupe speciale şi armate de PR-işti! Personal, nu mai ştiu nimic! Am pierdut şi eu busola…

Noul Ev Mediu românesc este doar o apocalipsă naţională rebranduită! În termenii afacerilor, se numeşte business. În cei ai moralei, pradă! Clanurile se numesc grupuri de interese, feudalul – baron local, vînzătorul de sclavi – investitor strategic, iscoadele – agenţi de informaţii, paharnicii – lingăi, spărgătorii profesionişti de seminţe – consilieri!

Şi, ca şi cum toată această borală a istoriei nu ar fi fost de ajuns, statul român este cel mai mare duşman al poporului său!  Actuala clasă politică emite legi îndreptate ÎMPOTRIVA poporului român! Nimic care să ne ajute să ieşim din situaţia excepţională în care ne aflăm, totul împotriva şansei la supravieţuire a încă unei generaţii de sacrificiu. Când marile state europene promovează protecţionismul şi nesocotesc recomandările UE referitoare la deficitul bugetar, România aruncă banii în dreapta şi în stînga, în loc să-i canalizeze în agricultura autohtonă.

Recesiunea şi spectrul foamei se află pe lista ameninţărilor teroriste non-militare care ameninţă societăţile la acest început zbuciumat de secol 21! România importă 70% din carnea de porc şi 90% din tot ce înseamnă produse agricole. Scandalos! Globalizarea duce la destructurarea societăţilor şi, pentru prima dată în ultimii ani, cred că acest fenomen este acum în favoarea noastră. Pastorul reformat Laszlo Tökes, europarlamentar dubios ales, este purtătorul de cuvânt al Ţinutului Secuiesc la Parlamentul European. Tot mai convinşi de faptul că „casa de nebuni nu e acasă”, secuii vor autonomie teritorială, gest care ar deschide apetitul şi altor regiuni româneşti pentru ruperea de Bucureşti. „În toate comunităţile maghiare din jurul Ungariei are loc un proces de intensă fermentare politică. După părerea mea, după 25 de ani, a devenit evident că aşa-numita politică a paşilor mici nu este eficientă şi nu duce nicăieri. Poate doar domoleşte lucrurile pentru moment, dar nu permite îndeplinirea scopurilor prioritare şi existenţiale ale comunităţii maghiare…”, zice popa şi nu e nici un motiv serios să nu-l credem, mai ales că europarlamentarii români ai PPE, grup din care face parte şi minoritatea maghiară, tac mâlc. Lipsa de reacţie înseamnă complicitate! Timpul nu mai are răbdare. Dacă italienii au putut legifera grupurile de „vigilantes”, putem şi noi. Că doar nu ne batem degeaba cu cărămida în piept, de pe la paşopt, că de la Râm ne tragem! Sau ne-o tragem?!, încă nu m-am decis…

Reîntoarcerea la valorile sacre ale FAMILIEI ne poate asigura şansa de supravieţuire în catastrofa ce se apropie. Soluţia nu e să punem mîna pe topoare, ci să încercăm să ne producem singuri necesarul de consum, fiindcă e evident că guvernanţii nu sînt capabili să taxeze importurile agricole, sau să oblige marile supermarketuri să achiziţioneze jumătate produse autohtone. În perioada pe care o traversăm statul are nevoie de ministere de forţă puternice. Poliţia, jandarmeria, armata trebuie să apere liniştea şi ordinea publică şi să fie autorizate să folosească forţa împotriva infractorilor care atentează la siguranţa cetăţenilor. Numai acţiunile dure pot intimida infractorii tot mai abili, tot mai instruiţi, tot mai bine determinaţi. Cooperarea între stat şi cetăţean nu există! Contactul între noi este doar la ghişeu atunci cînd sîntem obligaţi să dăm birul! Într-o astfel de perioadă, poporul are nevoie să urmeze un lider autoritar, hotărît, care să inspire încredere, un fel de Arnold Schwarzenegger. O imagine de ev mediu!

Criză de sistem, criză în sănătate, educaţie, cultură, securitate naţională. Nici o agenţie care să apere interesele economice şi de securitate ale României în afara graniţelor! Am ajuns să-l regret pe Bush, care-ţi cerea prietenia sub ameninţarea pumnului neoconservator. Astăzi, democraţii te îmbrobodesc cu „societatea deschisă”, de stăm crăciţi ca nişte curve proaste şi aşteptăm să ne reguleze oricine fără să plătească, măcar! De ce condamnă Statul român hoţii de buzunare? Pentru că nu-i place concurenţa! Ţara ne vrea proşti, bolnavi, flămînzi şi umiliţi. Reduşi la tăcere. Amorţiţi, la televizor, de personaje invitate să vorbească despre nimic. Flămânzi să aflăm cum o punea Iri Columbeanu – cu banii moşteniţi de TATA, asociatul fost al UE-Voiculescu-Paskany etc.- pe Ana Lesko să se ţină de lustră şi să-i sară direct în … ! Orgasm vizual! O sărbătoare a retinei! Incapabili să luăm o atitudine. Incapabili să distingem binele de rău! Prea neajutoraţi să ţinem piept acestei urgii. Fatalişti şi împăcaţi cu propriul destin de „consumabile” ale istoriei! Preocupaţi de protecţia propriei familii, fragilă construcţie în vremuri de restrişte… De aceea, reiau celebra frază: „decît o democraţie bolnavă (represivă la adresa cetăţeanului român!), mai bine o dictatură sănătoasă (alături de amărîţii acestei naţii, mereu generaţie de sacrificiu!)! Mă tem, însă, că şi dictatura ce o clamează unii, va fi îndreptată tot împotriva plebeului!

Fereşte-te, române, ne-au pus ceva în aer!

Exit mobile version