Recunosc, din 2006 militez în favoarea unui minister, sau agenţie, pentru situaţii de urgenţă, la Parlament, la Preşedinţie, în presă, la oricine a droit să mă asculte.
Recunosc, este important să dispui de resurse centralizat şi operativ, atunci când situaţia o impune. Şi, Har Domnului, situaţii excepţionale au fost cu ghiotura!
Recunosc, am reluat subiectul impulsionat de afirmaţia prefectului de Caraş-Severin, Nicolae Ciobanu, exasperat de încâlceala birocratică, tehnică şi financiară în rezolvarea situaţiei din Clisura Dunării. Acolo, un întreg versant stă să se prăbuşească oricând peste o şosea naţională, în timp ce funcţionarii instituţiilor publice sunt legaţi de mâini şi de picioare de o legislaţie debilă, inconsecventă, stufoasă şi nefuncţională.
Despre înfiinţarea, la nivelul Guvernului României, a unui Minister al Situaţiilor de Urgenţă, sau a unei Agenţii specializate, vorbesc “mai apăsat” din anul 2006, atunci când, mai bine de o lună de zile, împreună cu fostul Comandant al Jandarmeriei Române, excelentul profesionist General Dr. Olimpiodor ANTONESCU, am bătut Dunărea pe toată lungimea sa de 1050 de km de sector românesc, răvăşit, înecat, distrus de diluviul fără precedent. Vorbeam cu distinsul profesor în uniformă, într-o noapte, stând pe un dig din saci cu nisip construit chiar pe mijlocul şoselei la Mănăstirea, sau Spanţov, în judeţul Călăraşi, ce bine ar fi dacă în România ar exista o FEMA care să preia comanda întregii structuri de intervenţie în caz de situaţii de urgenţă, cu intervenţii, cazări, hrăniri etc, post-urgenţă, cu remedierea pagubelor şi eliberarea terenului, dar, mai ales în materie de PREVENIRE, asta însemnând gestionarea tipurilor de situaţii de urgenţă, materiale, fonduri, oameni, lucrări etc. Discuţia noastră se desfăşura pe fundalul unei ploi mărunte, în hârşâitul ritmic al lopeţilor militarilor ajutaţi de farurile unui camion al jandarmeriei.
După acel moment, am încercat să-mi exprim punctul de vedere în faţa unor oameni politici la care aveam acces. Unii, parlamentari de Caraş-Severin, alţii, nu. Unii mă priveau ca pe o ciudăţenie care le vorbea de o “prostie” care nu figura pe agenda personală de parlamentar. Alţii, mă băteau prieteneşte pe umăr şi spuneau: “da, da”… Întreb, din nou: CARE SUNT PRIORITĂŢILE OAMENILOR POLITICI PE CARE ÎI TRIMITEM ÎN PARLAMENT? SITUAŢIILE DE URGENŢĂ NU FIGUREAZĂ PRINTRE ACESTEA? UN MINISTER AL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ, SAU O AGENŢIE NU AR DA MAI MULTĂ COERENŢĂ GESTIONĂRII UNOR ASTFEL DE SITUAŢII?
De zece ani, cel puţin, România se confruntă cu inundaţii în aceleaşi zone. Deşi ştiu unde se revarsă apele, în fiecare an autorităţile sunt luate prin surprindere şi spun că natura este de vină. Potrivit estimărilor, în ultimiii 10 ani, cel puţin, aproximativ 280 de persoane au murit din cauza inundaţiilor, iar pagubele oficiale înregistrate sunt de milioane de euro. Potrivit specialiştilor, cauzele inundaţiilor sunt aceleaşi în fiecare an: fenomenele de tip flash-flood (căderea unor cantităţi importante de precipitaţii, în intervale scurte de timp), depăşirea capacităţii de transport a podurilor şi podeţelor, defrişarea pădurilor, construirea de case în zonele inundabile şi neîntreţinerea corespunzătoare a cursurilor de apă.
În lista celor 229 de state şi teritorii care se situează la polii riscului de dezastre se află şi România, care prezintă un risc mediu, împreună cu Japonia, Germania, Rusia, Grecia, Canada, Elveţia, Belgia şi Olanda. Sărăcia şi infrastructura deficitară însă, sunt factori care cresc riscul de producere a dezastrelor naturale, şi implicit pe cel de mortalitate. Dar, România, împreună cu alte ţări precum Afghanistan, Algeria şi Congo se numără printre ţările cu nivel de risc “foarte ridicat” în ceea ce priveşte expunerea la calamităţi naturale şi fenomene meteorologice extreme. Conform Indexului privind Riscul de Mortalitate, dezbătut în cadrul celei de-a doua sesiuni a Platformei Globale pentru Reducerea Dezastrelor, la Geneva, în 16 iunie 2009, ţara noastră se află pe lista ţărilor cu grad foarte ridicat de expunere la calamităţi naturale. Acest fapt a fost admis şi de directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie – Ion Sandu, care a afirmat că în România, fenomenele meteorologice extreme sunt din ce în ce mai frecvente. El a afirmat că „În sudul ţării, fenomenul de aridizare se accentuează de la un an la altul, iar ploile torenţiale sunt tot mai dese” adăugînd că tot sudul Europei e încadrat în clasa de risc „foarte ridicat” în privinţa expunerii la calamităţi şi fenomene meteo extreme. România are în prezent planuri şi strategii pentru refacerea luncilor inundabile ale râurilor, ca soluţii pentru reducerea riscului de inundaţii, dar acestea rămân pe hîrtie, potrivit organizaţiei World Wide Fund for Nature (WWF). De exemplu, în Planul de Management pentru fluviul Dunărea, România propune 473.000 hectare în lunca îndiguită a Dunării, dar termenul de realizare este incert. Cu toate acestea, inundaţiile reven frecvent în România şi ameninţă comunităţile de pe malurile Dunarii.
Potrivit specialiştilor, numărul persoanelor afectate de dezastre naturale a crescut cu 50% în ultimii 10 ani, ajungînd la 375 milioane de persoane, în condiţiile în care, oricum numărul lor s-a dublat în ultimii 30 de ani. Aproximativ 252 milioane de oameni sunt afectaţi în prezent de dezastrele naturale, excluzînd cutremurele, erupţiile vulcanice sau alte pericole care nu au legatură cu apa. În aceste situaţii, este de neînţeles de ce din nou DECIDENTUL POLITIC este cel care nu ia în seamă propunerilor specialiştilor. Un minister al situaţiilor de urgenţă, cu un corp de specialişti, care să coordoneze structurile ISU şi SMURD, separat de Ministerul de Interne, se impune cu fermitate acum şi în viitor.
DE asemenea, crearea unui corp specializat de jurnalişti care să nu inducă panică gratuită, prin formulări idioate şi o neînţelegere crasă a fenomenelor. Aceştia ar trebui instruiţi pentru: cunoaşterea şi analiza legislaţiei în domeniu; scopul, obiectivele, principiile şi atribuţiile Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă; apărarea împotriva efectelor dezastrelor; metode cantitative specifice managementului situaţiilor de urgenţă; decizia în situaţii de urgenţă; perspectiva ONU, UE şi NATO privind situaţiile de urgenţă; evaluarea riscurilor locale; planificarea, organizarea şi conducerea acţiunilor de căutare-salvare; principiile organizării acordării îngrijirilor medicale prespitaliceşti în dezastre; primul ajutor al victimelor la locul dezastrului; planurile de urgenţă ale sectorului de sănătate pentru managementul afluxului masiv de victime; organizarea spitalicească de urgenţă; transmisiile din zone de risc şi situaţii de urgenţă în media-pool şi DEMS.
Domnul Nicolae Ciobanu are dreptate!
