Vreau o ţară ca afară

Am fost trei zile plecat din ţară. Am zburat cu o companie low cost, am ajuns la Bucureşti cu un microbuz în care, la fel ca în avion, mi-am ţinut genunchii la piept. Dar, am văzut Europa. Locul de unde se iau decizii pentru noi toţi. Loc în care, în Parlamentul European, toaletele miroseau a toaletele de pe peroanele CFR din România. Da, este vorba despre Bruxelles. Oraşul în care intră zilnic două milioane de turişti. Şi, culmea, au loc unii de alţii. Indieni, asiatici, negri etc. Pe jos sau în maşini, strada este pentru toţi.

          Ce m-a pus pe gânduri a fost mentalitatea lor, a celor ce-şi câştigau pâinea dintr-o terasă. Fie consumai de un euro, fie de o sută, băiatul sau fata erau la fel de amabili şi cu acelaşi zâmbet pe buze. Ai impresia că sunt acolo, pentru tine. Am intrat în vorbă cu un patron de terasă. Era degajat, chiar dacă soarele era la terasa de peste drum. „Vine şi la mine”, spune el, în timp ce face conversaţie cu un alt client. Ce vreau să vă spun? Relaxare! Totul este sub spectrul relaxării. Nimeni nu obligă pe nimeni, nimeni nu aleargă pe nimeni, toată lumea este relaxată. Fiecare are loc în lumea sa, care este o lume a lor. A tuturor. Sunt veseli, fără griji, altă lume!

          Hai să ne uităm la noi! Încrâncenaţi, cu privirea în pământ, chiar şi când răsar ghioceii. Împovăraţi de grija zilei de mâine, de ideea unui pacheţel pentru copilul ce merge la şcoală şi poate fi persiflat de colegi că nu are salam ci pateu etc.

          Ce ne lipseşte? Cred că, de 25 de ani ne lipseşte libertatea de a simţi gustul libertăţii.

Exit mobile version