Imaginea 1: O fiinţă umană cu o singură gură şi doar două mâini e plătită cu 180 de milioane de dolari pentru câteva minute în care îşi etalează talentul de a da pumni unei alte fiinţe umane. Aceasta din urmă e plătită aproape la fel de bine, deşi pierde bătălia pumnilor. Filipinezii trebuie să oprească frigiderele goale pentru a nu suprasolicita reţeaua electrică ocupată să alimenteze zecile de milioane de televizoare aciuate la marele meci.
Imaginea 2: Tragedia din Nepal a curmat vieţile, conform ultimelor estimări, a peste 7000 de fiinţe umane. Între aceste suflete se află şi unul dintre directorii Google. Ştiu asta deoarece presa a ţinut să precizeze acest lucru. 7000 de suflete şi o vedetă. 7000 de oameni care sunt, după cum spunea Iosif Stalin, statistici, plus un om ce merită menţionat în mod expres. 7000 de nepalezi amărâţi şi un om important. Dumnezeu să-i odihnească pe cei 7000 de nepalezi şi pe directorul Google.
O posibilă definiţie a normalităţii: o situaţie, un zeitgeist, o dispoziţie, un mod de gândire care se repetă o perioadă lungă. Cu suficient de mult timp, orice, oricât de abominabil şi de abject, pare normal. E greu de explicat altfel modul ciudat, disfuncţional, aberant şi superficial în care stupul uman îşi alege reginele. Lumea e compusă din 7 miliarde de oameni şi o mână de vedete ce veghează din turnuri de platină masa omogenă de nevedete. Sunt stele strălucitoare, titani pe care trebuie să-i slăvim şi să nu-i cercetăm. Un lucru e cert, nu ne alegem idolii pe criteriul valorii, al caracterului, al talentului, al serviciilor aduse societăţii. De ar fi aşa, cel mai cunoscut doctor la ora actuală nu ar fi Oz. De ar fi aşa, am fi trăit în lumea în care fiecare are dreptul să nu cunoască numele de staruri ce-i sunt băgate pe gât. Riscul de a te debranşa de la fluxul gălăgios atrage după sine anateme drastice. Imediat vei fi cravaşat de fufologii neobosiţi ai societăţii. Cum?! N-ai auzit că x fufă şi-a mărit fundul?! Tu în ce lume trăieşti!? În lumea în care există o armată de dulgheri, ingineri, arhitecţi, pompieri, ambulanţieri, electricieni sau măturători de stradă care pregătesc zilnic, sârguincios şi anonim, scena pentru zeii moderni, zei pe care trebuie să-i adulăm, zei al căror rahat ne imaginăm că miroase frumos. În isteria de masă în care ne scăldăm nu înţelegem că organismul social nu poate funcţiona fără oamenii pe care-i măscărim pentru slujbele pe care le posedă. Există oameni care dau la sapă şi se ocupă de canalizare pentru ca noi, privilegiaţii, să ne îndeletnicim cu venerarea vedetelor. La un accident, Doamne fereşte!, nu Katy Perry va acorda primul ajutor. Şi nici nu va opera pe inimă. Şi nici nu-şi va sacrifica viaţa la Fukushima.
Nu e prea târziu să ne decuplăm de la idolii falşi şi să înţelegem că majoritatea dumnezeilor de la televizor, din ziare şi de pe internet nu sunt decât chip cioplit. Adevăraţii îngeri, adevăratele repere ale societăţii, îşi sacrifică timpul, aptitudinile şi viaţa departe de reflectoare, în tăcere tainică. Lor le dedic acest articol. Şi le mulţumesc.
Sursa foto: platformagazine.org