Prin 2007, când însoțeam, uneori, convoaie de tiruri pe șoselele de coșmar ale Iraq-ului, așteptarea unui atac din partea insurgenților creștea pulsul, iar trupul era scăldat, pur și simplu, în adrenalină. Uneori, se întâmpla ca un convoi să fie atacat și atunci, întregul flux de aprovizionare era perturbat, dar contractorii interveneau prompt și restabileau, în cele mai multe cazuri, normalul! E adevărat, pe măsură ce trecea timpul, normalul era restabilit din ce în ce mai des! Dacă în 2005 era atacat unul din 18 convoaie private, doi ani mai târziu se ajunsese la unul din șapte!
Puțini dintre cei prezenți atunci, pe șoselele morții din Iraq s-ar fi gândit că doar în șapte ani, un efort uriaș, comparabil cu protecția convoaielor atacate de insurgenți, se va muta din stradă în mediul virtual! Securitatea cibernetică preia rolul contractorilor înarmați, convoaiele sunt șiruri întregi de date, iar insurgenții se rafinează în spatele atacatorilor virtuali…
Ce lume… Terorismul s-a mutat, parțial, e adevărat!, din spațiul fizic în cel virtual, el evoluînd de la risc la amenințare fundamentală.
În urma unei hotărâri a Consiliului Suprem de Apărare al Țării, autoritatea națională pentru coordonarea operațiunilor de apărare în domeniul cibernetic este, în România, Serviciul Român de Informații. Acesta dispune de o structură specializată, Centrul Național CyberInt, responsabil cu operațiunile ce țin de cyberintelligence. Principalul obiectiv al acestuia este prevenirea și combaterea amenințărilor apărute în mediul virtual și vizând infrastructuri critice ale statului.
În literatura de specialitate se utilizează sintagma „infrastructură critică” pentru orice entitate economică funcţională care oferă produse şi servicii de utilitate publică vitale pentru întreaga societate, a cărei distrugere, degradare ori nefuncţionare produc un impact major asupra populaţiei şi economiei la nivel local sau regional, fiind incluse în categoria obiectivelor de importanţă naţională. Alain Bauer, consultant pentru securitate urbană din Franţa, afirma că „statul trebuie să controleze securitatea în loc să o gestioneze”. (Bruxelles, decembrie 2001, a treia Conferinţă a Serviciilor Private de Securitate a CoESS). Logica construirii infrastructurilor critice de pînă în prezent nu a fost bazată pe considerente de ameninţări ori factori de risc externi, ci, mai degrabă, pe un anumit standard de securizare intrinsecă a sistemului. Realizarea reţelelor de distribuţie de hidrocarburi, de exemplu, s-a bazat pe indicatori precum: necesarul energetic al populaţiei vizate de proiect, condiţiile concrete de realizare a distribuţiei şi siguranţa transportului (înlăturarea factorilor nocivi, a eventualelor cauze care ar putea conduce la starea de neîntrebuinţare/ avarii etc.). Stabilirea măsurilor de securitate ale acestei IC trebuie să vizeze atât domeniul organizaţional (strategii şi politici de securitate interne, care să includă instruirea în cadru organizat şi securitatea personalului), cât şi domeniul securităţii fizice şi informatice a sistemelor care formează infrastructura critică propriu-zisă. Un element imperativ al protejării sistemelor critice este promovarea culturii de securitate, în fapt, o cerinţă NATO!, prin conlucrarea proprietarului, operatorului, utilizatorului şi expertului din terţă parte, plecând de la informarea, educarea şi instruirea periodică a populaţiei, desfăşurarea de exerciţii de simulare a unor incidente majore, în urma cărora să se studieze modalitatea de coordonare a serviciilor asigurate atât de către sectorul privat sau ONG, cât şi de autorităţile de stat cu atribuţii în domeniu.
Înfrastructura critică este vulnerabilă la acţiunile unor factori interni şi externi, protecţia acesteia asigurîndu-se fizic, juridic şi informaţional, de către entităţi ale statului, componente ale sistemului naţional de apărare, sau companii private din industria păcii şi securităţii. În categoria infrastructurilor critice sunt incluse, aşadar, toate structurile vitale unei societăţi: sisteme de electricitate, obiective şi instalaţii nucleare, sisteme informatice şi de telecomunicaţii, sisteme de extracție, prelucrare, depozitare şi transport ale resurselor primare de energie, sistemele de aprovizionare cu apă, infrastructura şi mijloacele de comunicaţii, sistemele bancare, financiare şi de asigurări, serviciile de sănătate şi intervenţie în situaţii de urgenţă, valorile şi utilităţile publice de interes strategic şi autorităţile publice. Infrastructura critică reprezintă o valoare de securitate naţională, iar funcţionalitatea şi viabilitatea acesteia asigură atributul fundamental al existenţei statului şi constituie referinţa în elaborarea politicii de securitate naţională, iar inexistenţa unei legislaţii specifice în domeniul cyber creează prejudicii mult mai mari decât existenţa unor reglementări în domeniu. Priorităţile politicii naţionale de securitate cibernetică vizează protecţia infrastructurilor critice prin prevenirea atacurilor cibernetice, creşterea nivelului de rezilienţă a infrastructurilor critice şi asigurarea interoperabilităţii infrastructurilor critice. Astăzi, provocările asociate implementării politicilor de securitate sunt lipsa culturii de securitate cibernetică, lipsa cadrului normativ necesar implementării politicilor de securitate cibernetică, lipsa finanţărilor şi protecţia drepturilor şi libertăţilor umane. Decizia CCR din ianuarie a creat un vid legislativ în domeniu, care trebuie rezolvat rapid, în contextul geopolitic actual! Proiectul de lege privind securitatea cibernetică a României prevedea constituirea Sistemului Naţional de Securitate Cibernetică (SNSC), acesta reunind autorităţile şi instituţiile publice cu responsabilităţi şi capacităţi în domeniu. Autorităţile şi instituţiile publice din SNSC ar fi urmat să colaboreze cu deţinătorii de infrastructuri cibernetice, mediul academic, mediul de afaceri, asociaţiile profesionale şi organizaţiile neguvernamentale.
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat, la începutul acestui an, că Legea privind securitatea cibernetică încalcă prevederile constituţionale privind statul de drept şi principiul legalităţii, precum şi pe cele privind viaţa intimă, familială şi privată, respectiv secretul corespondenţei. Motivul invocat de CCR este faptul că autoritatea naţională în domeniul securităţii cibernetice ar trebui să fie un organism civil, pentru a garanta aceste drepturi, şi nu Centrul Naţional de Securitate Cibernetică (CNSC), care funcţionează deja în cadrul SRI. Centrul Naţional de Securitate Cibernetică a putut detecta adesea atacuri punctuale sau generalizate la adresa unor infrastructuri critice.
Ministerul Economiei are în dezbatere publică proiectul Legii privind industria naţională de apărare şi securitate, în care ar trebui incluse şi prevederi privind sectorul cyber, a declarat Alexandra Pană, consilier al ministrului de resort, Mihai Tudose, scrie ziarul BURSA din 22.05.2015, sub semnătura Alinei Toma. “Ministerul Economiei are un rol foarte important în conştientizarea riscurilor privind atacurile cibernetice. Am conştientizat acest rol când, recent, mai multe companii din zona e-commerce, care s-au dezvoltat vertiginos şi în afara ţării, s-au adresat ministerului, solicitând sprijin pentru activarea pe pieţele externe, după ce s-au confruntat cu atacuri cibernetice agresive. Aceste atacuri au apărut în momentul în care vînzările acestor companii au început să crească vertiginos. Vrem să putem să oferim sprijinul necesar acestor firme şi de aceea considerăm că noua lege privind industria naţională de apărare trebuie să reglementaze şi astfel de situaţii”. Consilierul ministrului Tudose a mai spus că ministerul vrea să atragă investiţii private în zona de securitate, inclusiv în zona cyber, prin dezvoltarea unui sistem eficient de parteneriate-public-private (CONFERINŢA NAŢIONALĂ DE CYBERSECURITY / ALEXANDRA PANĂ, CONSILIER MINISTERUL ECONOMIEI: “Vrem să atragem investiţii private în zona de securitate”, BURSA 22.05.2015,ALINA TOMA ).
Și Ministerul Apărării Naţionale (MApN) s-a confruntat cu două atacuri cibernetice a declarat Viorel Velicu, expert Cyber Defence în cadrul ministerului.
Sectorul energetic a rămas în urmă cu investiţiile în capacităţi de producţie şi reţele noi sau în modernizarea unităţilor şi echipamentelor actuale. Sectorul nu a făcut aproape deloc investiţii în securitatea cibernetică, riscurile de atac fiind foarte mari, apreciază Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al ACUE (Asociaţia companiilor de utilităţi). În 2013, potrivit SRI, companiile Romgaz și Transgaz au fost vizate de atacuri cibernetice.
România are un Centru de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică care este dat ca un exemplu de bune practici de către UE şi de către Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor. De asemenea, SRI s-a remarcat prin eficienţă şi operativitate în lupta cu inamicii cibernetici. Apărarea în faţa atacurilor cibernetice nu mai este o opţiune, ci o necesitate, iar una din primele soluţii pentru protejarea faţă de atacurile cibernetice este educaţia în acest domeniu! La Summitul NATO din Ţara Galilor, de anul trecut, România a primit o misiune extrem de importantă de a asigura, prin intermediul SRI, securitatea cibernetică a Ucrainei. Expertiza pe care SRI o deține în domeniul securității cibernetice – apreciată atât în proiecte desfășurate în țara noastră, cât și în cadrul cooperării cu NATO, prin contribuții la crearea de platforme specifice și prin participarea activă la exerciții precum Cyber Coalition – a fundamentat aprobarea, de către CSAT, a participării ţării noastre, prin Serviciul Român de Informaţii, în calitate de națiune-lider, la acest fond ( Trust Fund – pentru dezvoltarea capacității de apărare cibernetică a Ucrainei).
Paradoxal, suntem în momentul în care trebuie să sprijinim alt stat să-şi asigure securitatea cibernetică şi noi, aici în România, nu avem o lege care să reglementeze spaţiul cyber. România are nevoie de o legislaţie simplă, uşor de înţeles şi de aplicat, care să pună accent pe prevenire. Orice reverberaţie puternică, fie ea geopolitică, militară sau naturală (cutremur, inundaţie) poate fi pretext pentru a declanşa un val de atacuri cibernetice.
Purtătorul de cuvînt al Serviciului Român de Informaţii, Sorin Sava, a declarat că România a fost în perioada 12-13 august 2015 ţinta a aproximativ 38.000 de atacuri cibernetice! Asta înseamnă peste 800 de atacuri cibernetice pe oră. Pentru comparație, în medie, într-o zi obișnuită numărul atacurilor nu depășește două mii. SRI, în calitate de autoritate naţională în domeniul cyber intelligence, investighează toate atacurile cibernetice ce vizează infrastructurile critice, în special cele de interes naţional şi strategic şi furnizează beneficiarilor informaţiile necesare prevenirii, stopării şi limitării consecinţelor unor astfel de agresiuni cibernetice”, a afirmat Sava, pentru Digi 24. “Vorbind strict de România, este o ţintă a atacurilor cibernetice din partea entităţilor ostile. Fie că vorbim de actori statali sau non-statali, faptul e confirmat de miile de alerte zilnice care sunt recepţionate la nivelul senzorilor instalaţi în cadrul infrastructurilor critice naţionale din România şi nu numai. Vorbim de mii de atacuri zilnice”, a adăugat purtătorul de cuvînt al SRI.
Războinicii plini de praf de pe autostrăzile morții din Iraq au rămas acolo. Însă, războiul cibernetic va prefaţa, însoţi sau chiar înlocui războaiele clasice…
Sursa foto:iti.illinois.edu
