Continuă seria de acte culturale organizate de medicul reșițean Romeo Traian Dumitrescu, un deosebit sponsor și protector al artelor și științelor, care în fiecare lună organizează la reședința lui privată întâlniri cu scriitori, cântăreți, oameni de cultură, sportivi sau colecționari, spre încântarea celor invitați. Din acest punct de vedere Reșița devine un punct de atracție pentru cultura de calitate.
La ultima asemenea întâlnire, intitulată ”Forță și lavandă”, doctorul Dumitrescu a invitat, după cum mărturisește, două pietre rare: un safir și un diamant. Safirul este iubita și apreciata cantautoare Maria Gheorghiu, care a adus cu ea cel mai nou album intitulat ”Câmp de lavandă” iar diamantul, cunoscut prin frumusețe și duritate, este multiplul campion mondial la box, marele nostru sportiv originar din Reșița, Francisc Vaștag.
eCronica a obținut astfel interviuri în exclusivitate de la cei doi protagoniști, pe care vi le oferim aici.