Împreună cu colegul și prietenul de-o viață, Mario Balint, ne-am gândit că n-ar fi rău ca în acest an să ne ocupăm un pic, după puterile noastre, de breasla din care facem parte amândoi: cea jurnalistică, evident. De ce noi? Poate pentru că suntem dintr-o generație care a avut de unde învăța ziaristică dar care a prins și profundele prefaceri din ultimii ani ale comunicării publice sub toate raporturile ei. Pe de altă parte, poate că ne constituim, întrucâtva, într-un liant între generația ”veche” de jurnaliști – care, în tinerețele noastre gazetărești aveau deja 20 de ani de presă vechime și pe care-i respectăm profund – și generațiile noi, pe care le respectăm, de asemenea, la fel de mult. Mai mult, suntem conștienți de scăderea de încredere și de disoluția pe care a înregistrat-o societatea și oglinda ei, mass-media, în ultimii ani, ambele cultivate cu abilitate mai ales de politicieni dar nu numai. Sunt multe ”necunoscute/cunoscute”, dacă îmi permiteți un joc de cuvinte, în această ecuație. Apetența unor politicieni de a controla una dintre puterile distincte în stat, declinul tiparului, condițiile economice vitrege, asaltul fake-news și citizen journalism, toate acestea și multe altele au condus la un moment în care e necesar ca breasla să-și recapete mesajul și demnitatea.
Am zis, așadar, că e momentul, în acest 2019, în care se împlinesc 30 de ani de jurnalism postdecembrist în Banatul Montan, să marcăm altfel Ziua Mondială a Presei din 3 mai. Anume, printr-o serie de manifestări cu caracter jurnalistic, cultural și literar, care vor culmina, în jurul datei de 3 mai, cu o Gală a Presei Cărășene, prin care vorm încerca să omagiem și să punem în centru jurnalistul, indiferent de generația din care face parte. Am început, așa cum deja se știe, cu o manifestare găzduită de Secția Germană a Bibliotecii Județene Paul Iorgovici din Reșița, acolo unde s-a discutat despre ”Eminescu – ziaristul”, de o actualitate uimitoare dar și despre momentul actual al jurnalismului. Vom continua, cel mai probabil în a doua jumătate a lunii februarie, cu o manifestare găzduită de Universitatea Eftimie Murgu, acolo unde se vor afla jurnaliști cu cărți, pentru că e, evident, importantă această zestre perenă pe care o lasă în urmă ziariștii care au ales să scrie și cărți dedicate profesiei lor.
Vom avea, așadar, în fiecare lună, până la Gala Jurnalismului, câte o astfel de manifestare, la care așteptăm nu doar jurnaliștii, ci și oameni iubitori ai cuvântului scris, vorbit sau transmis la TV dar, desigur, și pe cei aflați în ”fruntea trebii”. Și aș mai preciza ceva: nicio legătură între această inițiativă și anul electoral 2019!
Daniel Botgros