Daniel Botgros
Cu exact un an în urmă, la 31 octombrie 2021, jurnalistul, omul de radio, omul de sport și de cultură, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Doru Dinu Glăvan, trecea la cele veșnice, la Reșița, luând cu el o lume miraculoasă, plină de talent și de har dar, în egală măsură, de muncă de multe ori epuizantă și de ardere. O ardere completă, care l-a definit nu numai pe el ca om și ca profesionist, ci și pe cei din jur, care au avut ocazia să învețe de la el și să-l prețuiască. Ar fi avut atât de multe de spus! Chiar și în ultimele zile, bolnav pe un pat de spital dar cu speranța tuturor că va trece și peste această încercare, așa cum a depășit multe în viață, Doru vorbea la telefon cu colegii săi de la UZPR, despre proiecte în curs ale celei mai mari organizații de jurnaliști din România. Pentru că noul UZPR este, fără nicio îndoială, creația lui Doru Dinu Glăvan. Prin el a devenit o uniune de creație publică, căpătând un statut fără precedent în rândul organizațiilor jurnalistice, o probabilitate aparent imposibilă. Este greu să te oprești din a povesti despre Doru Dinu Glăvan, despre uriașa sa personalitate.
O facem, totuși, pentru moment, dând cuvântul colegilor săi din Filiala Caraș-Severin a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, pentru că ei au ținut să comemoreze luni, 31 octombrie 2022, un an de la dispariția bruscă și dramatică a lui Doru, adunându-se, la Biblioteca Germană ”Alexander Tietz” din Reșița, reuniți sub efortul moderator al cunoscutei jurnaliste reșițene, Dorina Sgaverdia, care, desigur, inclusiv din această postură, a evocat personalitatea lui Doru Dinu Glăvan.
Apreciatul gazetar, critic, scriitor, editor, Gheorghe Jurma, cel care a scris, printre multe altele, o panoramă a presei reșițene, a remarcat că pe Doru Dinu Glăvan l-a cunoscut înainte de a-l întâlni personal, prin intermediul corespondențelor din emisiunile de radio. De altfel, remarca Gheorghe Jurma, Doru a debutat încă de când era elev, în 1964, născut fiind la 7 iunie 1946, la Timișoara.
”Mi-a devenit de atunci un colaborator permanent, spune reputatul gazetar. Dar Doru Dinu Glăvan a început să colaboreze și cu presa națională, mărturie fiind colecțiile de ziare. Cunoștea foarte bine atletismul, gimnastica, înotul. A avut o contribuție deosebită, după 1990, îndeosebi la Radio Reșița, neputându-i-se nega rolul de întemeietor al unei instituții cu valențe culturale, cu o bibliotecă documentară proprie dar și cu meritul editării sub egida radioului a unor cărți importante.” Gheorghe Jurma s-a referit și la ziarul ”Certitudinea”, editat de UZPR, care, tocmai la numărul 100, îi dedică câteva pagini întregi lui Doru Dinu Glăvan, cu regretul că în loc să fie vorba de o sărbătoare a ziarului, iată, gazeta trebuie să consemneze dispariția dar și personalitatea sa. ”A plecat brusc, fără preaviz, scrie gazeta UZPR, ca și cum dispariția sa ar fi ascuns un tâlc, considerându-ne suficient de maturi pentru a duce mai departe ce a început el. Poate pentru că n-am fost vrednici de prezența lui printre noi. Nu știm, o vor dovedi într-un fel sau altul faptele noastre viitoare. Dacă vom continua să scriem împreună istoria clipei, înseamnă că asta e tâlcul iar Doru Dinu Glăvan a câștigat pariul cu eternitatea. Iar dacă nu, noi suntem cei care vom deconta individual și împreună rușinea dezbinării și ingratitudinea față de cel care a încercat imposibilul.” Gheorghe Jurma considera binevenită această întâlnire, nu numai sub aspect comemorativ, ci și pentru faptul că ziariștii ar trebui să se întâlnească mai des, pentru a se cunoaște și aprecia între ei și a se solidariza între ei într-o bătălie pentru valori, pentru cultură, pentru mai binele acestor locuri.
Probabil, însă, că unul dintre cele mai emoționante momente a fost constituit de o scrisoare a jurnalistei Oana Glăvan Cenan către tatăl ei. Oana, din păcate, n-a putut fi prezentă, din motive justificate, la comemorare aflându-se, însă, Mihai Cenan, ginerele lui Doru. Care, în paranteză fie spus, a remarcat odată, citat de Dorina Sgaverdia, că ”Doru Dinu Glăvan a trăit cum i-a plăcut”. ”Nu e ușor dar e foarte frumos” se intitulează această scrisoare, citită cu emoție de Dorina Sgaverdia. ”Oricine a trăit lângă Doru Dinu Glăvan, pentru mai mult sau mai puțin timp, începe Oana, știe că așa a fost viața lângă el. În fiecare secundă a vieții mele l-am simțit alături, fie că era la o cameră distanță sau la mii de kilometri depărtare. Să vorbesc despre el la trecut, e imposibil. El este lângă mine în fiecare secundă. Cu el mă sfătuiesc, la el mă plâng, pe el îl sun să-i spun despre noi, ai lui. (…). Tata a fost un vizionar, spune, printre altele, Oana. Adesea eram geloasă, dacă vorbim despre valorile unei profesii, pe timpul pe care tatăl meu îl aloca radioului reșițean. Tatei nu-i stătea nimic în cale, atunci când își propunea să facă ceva, era ca un tăvălug sau o avalanșă, în stare să mute munții din loc până reușea. După ce alături de oameni inimoși a zidit radioul reșițean, a început să-l crească, să-l educe, pentru ca mai apoi să-l vadă împlinit.” Oana Glăvan Cenan relatează un episod dintr-o îndepărtată lună februarie, atunci când jurnaliștii de aici încă lucrau cu mașini de scris. Doru le-a spus, ”de la 1 martie nu o să mai scrieți pe mașini de scris, o să aveți calculatoare.” ”Ne-am amuzat, spune Oana, nu era niciun calculator în redacție dar în următoarele zile au început să apară calculatoarele și imprimantele și odată cu ele a început școlarizarea noastră.” Și Oana Glăvan Cenan continuă în această tulburătoare scrisoare: ”Poate cel mai important lucru pe care l-am învățat de la tatăl meu este să fiu cinstită cu mine și cu oamenii din jurul meu, să încerc să mă pun mereu în locul celorlalți și să ajut ori de câte ori pot, fără să cer nimic în schimb. Am crescut cu crezul insuflat de tatăl meu: iubirea față de țară, dragostea de oameni și frica de Dumnezeu.”
Ziaristul Ioan D. Cucu, secretarul UZPR Caraș-Severin, om care i-a fost extrem de apropiat lui Doru la București și nu numai, a vorbit în termeni elogioși dar justificați despre regretatul jurnalist.
”Dacă observați, în dreapta mea e un scaun gol, a spus Cucu. Aceasta nu pentru a mă separa de Dorina Sgaverdia (aflată la prezidiul manifestării, n.n.), ci pentru că Doru Dinu Glăvan a plecat doar fizic dintre noi, el e încă aici, acest scaun îi aparține. V-aș propune să păstrăm scaunul lui Doru neocupat, pentru că nu știu dacă vreunul dintre noi vom putea ocupa vreodată acest scaun pe care l-a construit el, realizând această filială. (…) Doru este un reper, în primul rând pentru că a fost OM, un prieten credincios. Am construit la București împreună, am reușit să facem o uniune de excepție, cu toate bătăliile grele pe care le-am dus. Înseamnă foarte mult să unești 3.000 de ziariști, oameni cu pregătire superioară, care îndeplinesc niște criterii. Este meritul său exclusiv.”
Rând pe rând apoi, au fost relevat calități de necontestat pe care le-a avut regretatul gazetar și om de radio, anume lider național, prieten de suflet, deschis multiculturalismului, voce a sportului, susținător al mișcării culturale. Au vorbit emoționant omul de cultură și gazetarul Erwin Iosef Țigla, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România, jurnalista de radio Daniela Tudor, aducând când zâmbete, când o lacrimă în colțul câte unui ochi, atunci când a relatat despre viața în redacție, arhitecta Ioana Mihăescu, omul de cultură Camelia Duca, prof. Dorina Iana, dr. Felicia Quint.
Dar, un lucru absolut mișcător despre Doru Dinu Glăvan, a fost povestit de maestrul Sabin Păuța, unul dintre cei mai mari dirijori și compozitori români în viață, aflat la comemorarea de luni. Maestrul a povestit că pur și simplu îi datorează regretatului jurnalist, pensia de la Uniunea Compozitorilor, fără de care nu ar fi putut trăi. Aceasta pentru că Doru a insistat spre recunoașterea unei personalități extraordinare a culturii și artei românești.
