Mă uit, de ceva vreme, la Travel Channel. Un canal TV pur și simplu fascinant. E greu să alegi acum, dintre sutele de posturi care invadează rețelele de cablu la care suntem abonați sau receiver-ele noatre, dar unele contrucții media de acest tip ies din orice tipare, deservite fiind de profesioniști puri. Travel Channel e un canal dedicat exclusiv călătoriilor, un exemplu de specializare jurnalistică de ”nișă”, așa cum am putut observa că se manifestă acest fenomen în ultimii ani. Realizatorii majorității emisiunilor, de fapt, amplelor reportaje de călătorie, fiecare un desăvârșit ”host”, dau dovadă de un travaliu impresionant, călătorind în jurul lumii, mulți dintre ei în zone absolut izolate de pe această minunată planetă. Textul, documentarea, regia, imaginile, prestația realizatorilor, a ”călătorilor”, în fapt, tăieturile profesioniste, ce relevă exact esențialul, fac din producțiile acestui canal o adevărată sărbătoare artistică și mediatică. Incursiunile pe diferite continente, în cadrul diferitelor culturi tradiționale, chiar populații extrem de rare, geografia gastronomică, socială și culturală, dau măsura unei percepții de excepție asupra lumii și te pot transforma pe tine, ca privitor, într-un receptor avizat. Fără pauze de publicitate și cu programe extrem de atent alese, Travel Channel este, cred, unul dintre fenomenele de referință pentru ceea ce înseamnă media de calitate. Axat pe o abordare naturală, realistă, asupra lumii și culturilor, postul acesta formidabil se înscrie și el în noua paradigmă a comunicării moderne. Cât mai ”live”, cât mai real, fără artificii de interpretare. Ceea ce face însă diferența, este viziunea celor de la Travel Channel, asupra mozaicului impresionant al culturii și obiceiurilor umane, o abordare calmă, înțelegătoare și plină de respect. Nu în ultimul rând, o interpretare deloc simplistă, ci, să-i spunem, intelectuală, a ariilor de interes pentru această televiziune unică. Călătorii de mii de kilometri, discuții naturale dar foarte interesante cu oameni simpli dar și speciali, colecții, colecționari, personaje, locuri, case, zone, obiecte, toate acestea se împletesc într-o poveste perpetuă a lumii noastre. Numai că la simplitate ajungi greu, după mari eforturi. Aparenta simplitate a celor de la Travel Channel și producțiilor lor înseamnă zeci de mii de ore de muncă asiduă, talent și dăruire. Numai așa se pot face lucruri de calitate. Iar Travel Channel e unul dintre ele.
Sursa foto: vagabond3.com