Observ marea nebunie legată de predarea religiei în şcoli. Ar fi de discutat şi am pretenţia că îmi voi exprima punctul de vedere fără părtinirea adiacentă a vreunui bigot dar nici ateu. În primul rând, vă spun că serile copilăriei mele se încheiau cu recitarea Tatălui Nostru, în genunchi, sprijinit cu coatele de pat, după şoaptele bunicii. La vârsta aceea, nu era nici chin, nici bucurie, era o împlinire a fanteziei bunicii, precum şi ea îmi împlinea fanteziile de peste zi. A urmat viaţa la ţară şi primul contact cu biserica, prin preotul satului. La nici zece ani, personajul ce venea să ne apropie de Dumnezeu era înfiorător. Atmosfera casei era una copleşită de grija de a nu-l supăra pe preot. Nu cumva să faci ceva greşit şi a-l mânia pe cel ce venea să predice iubirea lui Dumnezeu. Că dacă el se mânia îi spunea şi Lui şi tot anul urma să fie compromis pentru întreaga gospodărie. De omul în negru le era frică atât copiilor cât şi celor mari, părinţi, bunici. Revenind la oraş, am observat că omul în negru era mai jovial, cu glasul mai blând şi îţi bătea mult mai rar la poartă. Te aştepta la biserică. Nu te certa, nu te implora. Îţi vorbea despre iubire şi despre ce a făcut Isus pentru tine. Nu îi pupai mâna şi nici măcar copiii nu mai fugeau de el. Astăzi trebuie să hotărăsc dacă vreau sau nu ca fiica mea, elevă în clasa I, să facă ore de religie. Dacă ar fi să înveţe religia de la ţară, aş spune categoric nu. Dacă ar fi cea cu preotul de la oraş, aş spune poate da. Ea a spus deja da, plăcându-i poveştile doamnei de religie. Trecând peste experienţele povestite mai sus, cred că este foarte greu să te pronunţi pro sau contra. Credinţa îţi modelează sufletul pe tiparul celui ce iartă semenilor şi pune preţ pe iubire. Religia în schimb a provocat cruciadele şi inchiziţia. Sufletul spun unii, este scânteie din lumina lui Dumnezeu. De ce să nu vrei să fii parte a Dumnezeirii? Sau, mai grav, tu eşti ateu şi îi interzici acest lucru copilului tău. Altul ar putea veni şi spune că trebuie ca urmaşul tău să crească şi, la vârsta la care s-a pârguit la minte, să poate alege. Din păcate, poate alege doar religia. Singurul lucru din acest text de care nu mă pot îndoi este că există credinţa. Şi cred aceasta din clipa în care, adolescent fiind, am citit dintr-o carte de rugăciune ce o ţinea mama pe noptiera de la capul patului. Scria acolo, apostolul Pavel, către corinteni, că dacă dragoste nu am, nimic nu sunt. Asta cred eu că este credinţa. Ceea ce fac religiile, vai de mama noastră!
