Ca să parafrazez o memă la modă și de care mă leagă o simpatie vinovată: Asta înseamnă să fii protestatar! Bravo! Cinste ciobanilor! Așa se face un protest: hotărât, oarecum contondent, disperat, cu revendicări evidente, frust, energic. Recunosc că m-a fascinat verva oierilor. Există o capacitate enormă de perturbare a consensului prin astfel de proteste, de o onestitate debordantă, aproape palpabilă fizic. Viața de după geamuri fumurii și aroganța de cea mai dezgustătoare speță precipită grav percepțiile stimabililor aleși. Ca atare, o înțepătură, deocamdată blândă, a realității teribile cotidiene este cum nu se poate mai binevenită. Sunt perfect îndreptățiți oierii (și câte și mai câte alte bresle!) să protesteze. Toate sistemele politice au spălat pe jos cu drepturile și demnitățile lor. Ajunge.
Cerințele sunt cât se poate de firești. Desigur, nu doar despre incompetență vorbim în acest caz. Am scris aici despre necazurile pur freudiene ale celor îndrăgostiți să arate ce viteji sunt ei măcelărind ființe nevinovate. Transparenți în pornirile și pulsiunile lor nesatisfăcute, aceștia au, în schimb, mare trecere printre aleși. N-ar fi păcat ca această paradă a ticăloșiei umane numită vânătoare să fie deranjată de niște câini? Sigur că ar fi.
După cum spuneam, am simțit în sfârșit aromă de autentic. Și chiar credeam, într-o naivitate aproape siropoasă, în ultimele proteste, cele legate de tragedia din Colectiv. Sunt sătul până peste cap de așa zisa societate civilă. O gloată de hibrizi plasticați ce beau toată ziua din pocalul ideologiei neoliberale iar apoi seara își mai descarcă din frustrări sau plictis cerând, într-o aiuritoare sarabandă de platitudini și clișee, niște drepturi auzite (poate puțin) în stângă și (infinit mai mult) în dreapta. Proteste corporate cu tati și mami doldora de cash, proteste cu style și lifestyle, burta plină și ego-ul conectat etern la rețelele de socializare. Să vadă prietenii ce activist trendy-flendy-cool mi-s eu. Tineri frumoși și liberi ce bagă din greu meniuri KFC și Mec, pe care le pozează cu Iphone-ul ținut în jacheta Zara, neobservând, din cauza ochelarilor groși de firmă, ridicolul, antagonismul și, implacabil, tragicul situației. Apropos, de ce s-au sistat brusc protestele? Doar pentru d-na ministru Anca Dragu, zisă și descurcați-vă pe doi lei, păduchilor!, merită să iasă în stradă jumătate din țară. Jumătatea aia ce se luptă cu sărăcia toată ziua. Jumătatea aia ce câștigă zilnic un maraton al supraviețuirii deși toate vânturile bat din față. Mai ales cele trase de ignoranța, diletantismul și agenda decidenților ce se chinuie să pronunțe entrepreneurship, proactivity, sustainability și accountability, că așa dă bine pentru un (star)treknocrat.
Ciobanii nu-și permit comodități de activism de promenadă și nici nu știu toate neologismele ce dau bine în conferences și panels și workshops și în spatele cărora se află un imens și glorios rahat. Ciobanii luptă cu sistemul sau mor de foame. Simplitatea asta deschide posibilități autentice de protest, indignare, conștientizare a propriilor drepturi și, în definitiv, schimbare.
Dragi ciobani, mă înclin. Sper să reușiți să recuperați măcar câțiva câini de la frumoșii, deștepții și liberii care și-au luat țara înapoi.
Sursă foto: psnews.ro
