Asasinarea brutală, seacă, parcă desprinsă dintr-un film de serie B, a ambasadorului rus Andrey Karlov, la Ankara, este considerată, la cald, a fi un incident tragic calchiat pe celebrul atentat de la Sarajevo (supranumit și „Împușcătura care s-a auzit în toată lumea”), care a avut loc în data de 28 iunie 1914 pe podul latin din Sarajevo. În atentat au fost uciși arhiducele Franz Ferdinand și soția sa, ducesa Sophie Albina Chotek, de către extremistul sârb Gavrilo Princip. Acesta a fost unul dintre cei șase membri ai rețelei teroriste coordonate de Danilo Ilić, care avea în spate organizația panslavistă Mâna Neagră. Obiectivul politic al atentatului a fost desprinderea provinciilor slave din sudul Austro-Ungariei, astfel încât să formeze Iugoslavia. Atentatul a dus direct la izbucnirea Primului Război Mondial, când Austro-Ungaria a timis un ultimatum Serbiei, care a fost parțial respins. Austro-Ungaria a remis Serbiei o declarație de războ. În urma acesteia, după cum bine se știe, a izbucnit Primul Război Mondial, una dintre cele mai sângeroase conflagrații ale omenirii. Și asasinatul de luni este menit, în concepția Rusiei și Turciei dar nu numai, a aprinde fitilul unui conflict panstatal. Conflict problematic, pentru că Turcia face parte din NATO și în astfel de cazuri trebuie activat acel ”colective defense” al membrilor organizației. Răspunsul Rusiei, însă, cel puțin cel survenit imediat după asasinat, s-a dovedit ferm dar destul de calm. Vadimir Putin a trimis anchetatori ruși, cerând să afle cu exactitate cine se află în spatele polițistului turc pus pe liber în contextul încercării de lovitură de stat, care l-a împușcat pe doplomatul rus. De asemenea, liderul de la Moscova a declarat că lupta antiteroristă se va accentua, parafând astfel continuarea implicării ruse în Siria. Cu toate astea, tensiunile dintre cele două state rămân active.
În aceste condiții, analiștii văd mai multe scenarii posibile pe care Rusia le-ar putea aborda. Pentru că toată lumea trebuie să fie convinsă că un astfel de afront nu va rămâne fără urmări. Până la urmă, Moscova e atât de convinsă de statura ei politică și militară, încât nici măcar unul din diplomații ei într-o zonă cu mari probleme nu a considerat că are nevoie de gardă de corp. E drept, galeria de artă unde s-a produs asasinatul se afla în vecinătatea ambasadei Rusiei. Unul dintre scenarii ar fi acela că hackerii ruși își vor intensifica atacurile asupra Turciei, după ce peste 50.000 de mailuri de mare însemnătate pentru apropiații președintelui turc au fost date publicității. Al doilea scenariu ar fi acela că fragilele relații turco-rusești s-ar putea prăbuși, ținând cont și de doborârea avionului rus pe teritoriul Turciei. De altfel, exporturile turce către Rusia au scăzut la ceva sub 800 de milioane de euro. Asasinatul ar putea, de asemenea, declanșa represiuni antidemocratice în ambele țări, în numele combaterii acțiunilor teroriste. Al treilea scenariu este acela în care procesul de încetare a focului în Alep s-ar putea sfârși, zona redevenind fierbinte. În fine, Rusia ar putea juca cartea kurdă, oferind suport pentru PKK.
Sunt doar câteva viziuni, fiind posibile, oricând, altele. Din păcate, se prefigurează o prelungită criză politică și economică mondială, care poate oricând colapsa într-un conflict mondial, așa cum s-a mai întâmplat în istorie. Pentru că tragicul incident a coincis, tot luni, cu ceea ce autoritățile germane sunt convinse că este un atac terorist: uciderea a 12 persoane și rănirea a mai mult de 50, în centrul Berlinului, una dintre ”inimile” – dacă nu cea mai importantă – Uniunii Europene. Atacatorul – un refugiat care profitat de mărinimia (citește, mai degrabă, ipocrizia) unui stat ca Germania.
