Montesquieu, în lucrarea sa ,,De l,esprit de lois,” din anul 1748, întărea principiul separației puterilor în stat cu mențiunea că puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească nu ar trebui să fie strânse în aceeași mână. Acest model al separației puterilor a creat statele moderne, eliminând statul absolutist și dând posibilitatea dezvoltării democrațiilor. Văzând că acest model este pilonul democrațiilor moderne, trebuie arătat că încălcarea sau subordonarea unei puteri de către alta conduce la încetarea democrației în acel stat. Pentru ca o putere în stat să nu fie subordonată alteia, oamenii care o compun trebuie să fie competenți, profesioniști, sănătoși și demni, iar justiția prin oamenii ce o compun, trebuie să vegheze la respectarea statului de drept.
În ultima perioadă, actul de justiție, legislația, corpul magistraților, justiția în întregul său, a fost însă supusă unei focalizări mai concentrate ca oricând, atât din partea presei cât și a societății civile, ajungând în centrul analizelor. Iar concluziile nu au fost tot timpul pozitive. În vederea încrederii cetățenilor în justiție și a respectului față de primatul legii, pentru consolidarea statului de drept, în opinia mea, în mod obligatoriu trebuie gândită o reformă a justiției care să întărească imaginea sistemului judiciar. Justițiabilii, în rezolvarea situațiilor litigioase, doresc termene rezonabile, doresc judecători obiectivi care să-i trateze egal și să-i judece corect. Din păcate sondajele de opinie din perioada recentă, cu toate modificările legislative privind accelerarea judecării cauzelor, arată că justiția se face lent, criminalitatea nu este suficient combătută iar unii judecători nu se apleacă suficient asupra cauzelor deduse judecății, intrând de multe ori în sfera incompetenței sau, mai grav, a relei voințe. Pentru înlăturarea acestor situații percepute la nivelul populației, se impune reformarea sistemului judiciar.
Sunt profesioniști care exprimă teorii cum că reforma justiției reprezintă un proces perpetuu, cu o dinamică continuă, deoarece viața, societatea, evoluția omului sunt într-o permanentă schimbare de unde adaptarea interioară a justiției reprezintă o condiție. Plecând de la aceste teorii pertinente, reformarea justiției trebuie realizată atât cu privire la puterea judecătorească cât mai ales la fiecare judecător și procuror în parte, deoarece fiecare reprezintă o autoritate a puterii judiciare, dar elementul primordial de la care trebuie pornit îl reprezintă resursa umană și anume, omul.
Reformarea unui sistem nu poate avea succes fără existența calității oamenilor cel compun, iar în justiție valoarea umană, profesională, experiența și sănătatea atât fizică cât și morală reprezintă criteriile principale de la care trebuie făcută selecția magistraților ca punct de plecare al reformelor. Dar selecția magistraților reprezintă cel mai greu și complex cadru în calea unei reforme, pentru că la o anumită perioadă de timp și un anumit context social se pliază o anumită selecție și abordare a procesului de adaptare a resursei umane, pe când la altă perioadă de timp și un alt context social se impune o altă abordare, de unde revine poziția exprimată mai sus că reformarea justiției trebuie făcută într-o dinamică continuă.
În prezent consider că se impune modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, atât la nivelul componentei resursă umană cât și asupra activității magistraților, formulând un set de propuneri de modificare după cum urmează:
1.Admiterea în magistratură să poată fi făcută numai după îndeplinirea condiției ca o persoană să fie aptă din punct de vedere medical, psihiatric și psihologic. La ora actuală candidații nu au obligația efectuării exemenului medical psihiatric.
- Admiterea în magistratură să poată fi făcută numai după susținerea unor teste privitoare la vulnerabilitate, în fața unei comisii formată din reprezentanți ai Ministerului Justiției, Ministerului Sănătății, Corpului Psihologilor.
- Avocații, juriștii cu o vechime în profesie mai mare de 20 ani să fie numiți magistrați fără concurs.
- Pentru funcțiile de conducere majorarea vechimii în profesie, să fie realizată astfel: pentru funcțiile de conducere de preşedinte şi vicepreşedinte de judecătorie, prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie şi adjunct al acestuia, de la o vechime de 5 ani în funcţia de judecător sau procuror, la 7 ani, pentru funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte de tribunal sau tribunal specializat, precum şi preşedinte de secţie la tribunal, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunal sau al parchetului de pe lângă tribunalul pentru minori şi familie, adjunct al acestuia şi procuror şef secţie al parchetului de pe lângă tribunal sau al parchetului de pe lângă tribunalul pentru minori şi familie, de la o vechime de 6 ani în funcţia de judecător sau procuror, la o vechime efectivă de 10 ani, iar pentru funcţiile din cadrul Curților de Apel
majorarea vechimii până la 12 ani. - Accederea în magistratură să nu poată fi făcută decât după vârsta de 25 ani.
- Judecarea cauzelor penale să intre în sfera de competență a Tribunalului.
Toate aceste criterii de selecție a magistraților conduc în opinia mea spre întărirea încrederii populaţiei în sistemul juridic, pentru că un profesionist ancorat în realitate și experiență poate lua decizii în mod imparţial şi corect. Încrederea în justiţie se obţine atât prin aparenţa independenţei, cât şi prin practica independenţei. Abordarea etică, imparţialitatea judecătorilor trebuie asimilate în gîndirea societății pe toată întinderea acestora, iar magistrații să fie percepuți ca reprezentanţi ai comunităţii. Astfel că, la rândul lor, pe măsura importanţei activităţii pe care o desfăşoară, judecătorii trebuie să dea dovadă de verticalitate, să nu se lase influenţaţi de nici un fel de interese, credinţe sau prejudecăţi, ci să aplice doar legea în soluţionarea cauzelor, căci independenţa şi inamovibilitatea de care se bucură în virtutea legii sunt menite tocmai să le protejeze o astfel de atitudinde corectă.
