Îmi place că am rezolvat toate problemele din această țară, criza pentru care se manifestează de zile întregi în București și în alte mari orașe ale țării e ok, am trecut cu bine peste ea, dar, în schimb, ne preocupă din cale-afară copiii. Copiii trebuie să ne preocupe, cu siguranță, dar pentru a le asigura o viață frumoasă, educație, dezvoltare personală și un viitor prosper. Să-i ferim de abuzuri, de pericole, de analfabetism, de lipsa educației, de înfometare, de malnutriție, de lipsa de iubire (mai ales de iubire au nevoie, copilașii noștri). Din păcate, nu toți micuții acestei țări sunt feriți de multe dintre cele enumerate mai sus. Problemele lor cele mai importante și ale noastre, ca societate, nu sunt acum, că de ce au fost luați de părinți în Piața Victoriei, în cursul dimineții, ca o formă pașnică de protest. Până la urmă, micuții, însoțiți de părinți și supravegheați ci atenție, s-au jucat, au desenat, a fost ca o plimbare în parc, pentru ei. Prezența lor, însă, s-a dovedit încărcată de simbolism. Țara aceasta e și a lor. Mai ales, a lor. Viitorul pe care îl desenăm noi acum (e drept, foarte stângaci) e al acestor micuți. Ei nu trebuie aruncați în lupta politică, ci văzuți, cum spuneam, simbolic.
Despre prezența lor acolo tot curg diverse comentarii. Lucrurile, însă, au ieșit din sfera teoretică, se pare, pentru că instituțiile de protecție a copilului ar fi primit dispoziții să ancheteze prezența copiilor la proteste. Asta este aproape năucitor! Aceste instituții au fost de-a lungul anilor niște entități departe de a fi capabile să rezolve în totalitate problema copiilor abandonați sau agresați în familii. A le pune acum în postura să execute niște sarcini care le depășesc capacitățile și chiar limitele legale, este o manieră de a deturna într-un mod categoric atenția de la lucrurile importante. Eu cred că actuala putere trebuie să depășească această criză cu înțelepciune și eleganță și nu să caute, orbește, vinovați, acolo unde nu e cazul. Fiecare are de plătit un preț. Manifestanții, opoziția, puterea, acesta e jocul democratic. Adică, nu poți să te răzbuni, așa cum s-a întâmplat la Timișoara, acolo unde proprietarul unui restaurant care a împărțit caserole cu alimente manifestanților, a fost ”lucrat” la notele acordate localului pe un prestigios site de profil, astfel încât să-i provoace pierderi ireparabile de imagine. Acestea nu sunt lucruri serioase. Sincer. De altfel, întreaga manifestare a fost încărcată de un simbolism aparte, așa cum am spus încă de la început și cum au spus, ulterior, televiziunile, a fost extrem de creativă. Prezența copiilor în piață șine și ea de o anume creativitate în a atrage atenția. Nu e vorba de aberații, gen scuturi umane, pentru că întregul protest a fost pașnic. Organizat sau nu, plătit de nu știu cine sau nu, nici nu are importanță. Esențial e că totul s-a dovedit a fi fost foarte civilizat.