Mi-am tot propus să nu mai scriu despre ANAF, după ce, în urmă cu ceva timp, observam aici, pe eCronica, exagerările produse la nivelul acestei instituţii, legate de maşini inscripţionate, cu girofaruri, structuri antifraudă, uniforme, totul închegat într-o imagine de stat poliţienesc. În fond, toate portiţe spre posibile abuzuri. S-a scris, s-a vorbit şi s-a declarat mult pe această temă, în ultimele zile, ba chiar această revoltă legitimă a societăţii civile vizavi de acţiunile în forţă ale ANAF (ilogice pentru o structură care se ocupă cu colectarea banilor de la contribuabili şi nu cu percheziţii, confiscări sau arestări), a generat şi o reacţie politică. În sensul în care se va umbla un pic pe la legislaţie, pentru a feri, chipurile, pe contribuabili de abuzuri.
Tot ce scriu eu acum poartă unda unui anume subiectivism, pentru că şi eu am fost şi sunt un contribuabil, sub diverse forme, de-a lungul ultimilor ani. Şi eu am acumulat datorii, penalităţi de întârziere, calculate la zi. Pentru că, la rândul meu, am înregistrat întârzieri la încasarea banilor de pe facturile emise, întârzieri de ordinul lunilor, fiind pus în reală dificultate de a achita la timp impozitele aferente. Deoarece o asemenea activitate de tipul micii afaceri nu-ți aduce automat acasă un seif doldora cu bani, de unde să plăteşti, la fix, Finanţelor, ceea ce datorezi. Depinzi, în fond, de fluxul de venituri care îşi intră în cont. Iar acestea sunt în general, debile, ca şi economia. Nu poţi forţa clienţii să-ţi achite la timp facturile, pentru că şi ei au propriile probleme. Iar dacă în urmă cu ceva timp scriam că statul se comportă ca o bancă, exact aşa face ANAF. Penalităţile şi dobânzile lor întrec şi cea mai costisitoare bancă. Apoi, oricine deţine o mică afacere, ştie că nu sunt admise decât anumite categorii de cheltuieli, pentru balanţa dintre venituri şi cheltuieli, atunci când calculezi profitul. Aşa că nivelul impozitului e cu greu scăzut prin aceste cheltuieli deductibile.
Ştim cu toţii că legea e una pentru toată lumea, indiferent de sumele necolectate. O evaziune e evaziune, chiar dacă vorbim de sume mici. Oricine e conştient că nu te poţi sustrage achitării impozitelor. Dar sistemul te forţează să cauţi portiţe, altfel nu poţi supravieţui. E simplu. Unii contribuabili fac asta pentru a nu le muri, efectiv afacerile, alţii, la un nivel mare, eludează cu bună ştiinţă statul, cu sume imense. Nu sunt impresionaţi de uniformele de prost gust ale aşa-zişilor agenţi antifraudă ai ANAF şi nici de maşinile cu girofaruri. Gulerele albe au contabili excelenţi, avocaţi buni. Aici ar trebui acţionat, dacă tot am dat bani să constituim structuri specializate. Închiderea cofetăriilor, amenzi enorme la chioşculeţe de hrană pentru animale (este cazul la Reşiţa) nu rezolvă problema sistemică.
Nu vă spun nimic nou. Le spun, însă, încă o dată guvernanţilor sau cui vrea să audă, că e necesară o relaxare fiscală autentică şi mecanisme de cointeresare, nu de coerciţie. Cu amenzi mari (care, apropo, nu se vor plăti niciodată), cu nenorocirea micilor comercianţi, prin închiderea activităţii, cu uniforme şi maşini de intimidat, nu se va produce o profundă reformă în domeniu. Ştiu că statul are nevoie de bani. De când s-a instalat la putere acest guvern, numai asta face. Pune şi pune presiune pe tot mai firava clasă economică, doar, doar o avea ce colecta şi redistribui. Mă întreb, însă, pe ce cheltuie banii încasați? Că mari investiţii nu avem, PIB-ul pe cap de locuitor nu creşte. Şi atunci?
Sursa foto: timisoaraonline.ro
