Am tot vorbit, în anii din urmă, despre profunda încrengătură politico-economică şi administrativă care s-a creat în timp, alimentată de interesele fără precedent ale clasei politice, ale clasei care s-a cocoţat în vârful administraţiei şi, de ce nu, ale clasei economice, cel puţin într-o parte a ei. Ocultele interese congruente au măcinat şi continuă să o facă, precum o colonie explozivă de celule canceroase, întreaga societate românească. Şi nu e vorba de a arăta, moralizator cu degetul, pentru că facem parte cu toţii din acelaşi sistem, chiar dacă nu ne-a întrebat nimeni atunci când el s-a constituit. Este vorba însă de atitudini absolut toxice, care nu vin numai din partea celor ce constituie încrengătura de care vorbeam, ci, uneori şi din partea societăţii româneşti, căreia i se livrează, zilnic, nu cu pipeta, ci în cantităţi industriale, elemente defectuoase. Aşa că mentalul colectiv românesc se aşează când într-o tabără, când în alta, în funcţie de ceea ce i se spune. Şi i se spun lucruri cel puţin trăsnite.
Încrengătura de care vorbim funcţionează, evident, în cel mai proaspăt scandal naţional, cel care-l vizează pe premierul Victor Ponta. Sunt elucubrante reacţiile. Şi de o parte şi de alta. De fapt, din toate părţile. Unele partide fac zid, altele cer alegeri anticipate, reprezentanţii justiţiei trimit scrisori deschise politicienilor, ambasadele străine reacţionează şi ele. Zbârnâie comunicate de presă ale organizaţiilor care îşi declară adeziunea, se ameninţă cu proteste de stradă, parlamentul votează controversat, constituindu-se într-o baricadă opusă statului de drept. Veţi spune că aşa e într-o democraţie. Gălăgie. Eu spun că aşa e într-o democraţie prost înţeleasă. Într-o democraţie în care republica nu o reprezintă instituţii puternice, demne, independente, ci încrengătura de care vorbeam. Republica Politică, Republica Procuroria, politicianism ridicat la rang de artă, Republica DNA şi multe alte asemenea sintagme definesc, din păcate, realitatea zilelor noastre. Aceea în care cam toată lumea îşi depăşeşte atribuţiile sau le interpretează abuziv ori nepotrivit. Instituţiile statului au fost supuse ani de zile asaltului otrăvitor al politicii. Ele au fost slăbite, şubrezite şi reacţionează în consecinţă. Nu mai sunt credibile, ci, dimpotrivă, se dovedesc confuze, lipsite de busolă. De la parlament, la guvern, la justiţie şi până la nivelul partidelor politice, peste tot se reacţionează ilogic. Dacă Victor Ponta are o problemă, se înteţesc, prin ricoşeu, atacurile politice la Klaus Iohannis. PSD îşi apără din răsputeri premierul şi preşedintele, PNL, în principal, încearcă să dea lovitura, forţând o criză politică dar şi clamând supremaţia legii. Justiţia e prinsă la mijloc dar şi aici uneori lucrurile se dovedesc ciudate. Justiţia e când bună, când rea, depinde de cum încearcă să o folosească ba un partid, ba altul.
Am să-mi permit să citez, în cele ce urmează, dintr-un interviu pe care Alteţa Sa Regală, Principele Radu al României, mi l-a acordat, în urmă cu câţiva ani şi care, cred, e definitoriu pentru această perioadă.
„România şi-a văzut sacii în căruţă din punct de vedere al destinului ei istoric, spunea atunci ASR Radu al României. Este în NATO, este în UE, are un început de prosperitate, are democraţie, are libertate, dispune de toate aceste ingrediente transatlantice. Mai puţin un lucru: nu are instituţii publice. Ele sunt un fel de burete prin care poţi să bagi degetul. În România omul este mai puternic decât instituţia, bunul plac e mai puternic decât regulamentul şi acest lucru doare Casa Regală. Pentru că noi nu dorim să dăm lecţii performanţilor politici şi nici oamenilor de afaceri. Nici nu dorim să dăm lecţii intelectualilor. Dorim pur şi simplu ca statalitatea românească, ca mănunchi de valori, ca tradiţie istorică, precum şi statul, ca instituţie administrativă, să continue să existe. Noi nu putem concepe o Românie ca un supermarket, ca un mall, în care oamenii şi bunurile se aşează frumos pe rafturi şi să răspundă unor reguli de comportament, aşa cum te comporţi şi la Ikea: nu ai voie să scuipi pe jos, nu ai voie să tragi semnalul de alarmă. Şi acolo sunt reguli, dar asta nu înseamnă că Ikea este o naţiune (…). Partidele au rolul lor, binefăcător. Eu sunt departe de a considera clasa politică neperformantă. Nu e neperformantă deloc. Politicienii se comportă exact aşa cum trebuie, problema e că sunt răspândiţi în mult prea multe locuri decât Constituţia le acordă (…). Nu există în nici o ţară, să zicem din Uniunea Europeană, nicio legislaţie cu previziuni legate de generozitate. Nu te pedepseşte nimeni dacă eşti egoist, dacă eşti iresponsabil. Noi avem în România, în special în vârfurile puterii, o mulţime de oameni cu calităţi, inteligenţi, unii dintre ei erudiţi, dar mulţi iresponsabili sau egoişti. Nu-i pedepseşte nimeni pentru asta. Lucrurile acestea nu diminuează democraţia dar diminuează forţa naţiunii, forţa statului, forţa comunităţii în care omul acţionează. Generozitatea, competenţa, pot de multe ori să ţină loc unor instituţii întregi. Instituţiile, însă, trebuie, pe de altă parte, să ajungă să funcţioneze, consolidate fiind, indiferent de cât de mare este mănunchiul de calităţi al celor care le conduc. Mediul politic de la Bucureşti a creat un zid de netrecut. E un fel de rinocerizare a societăţii româneşti, la vârfurile ei. Dar rinocerii actuali nu mai sunt ca cei din anii 50, recrutaţi din masa mare de oameni care vine ca un tăvălug peste societate şi-o forţează la supunere, acum rinocerizarea e inoculată la vârf. Ai o societate românească profundă, care chiar dacă e modestă şi de toate condiţiile, simte nevoia unei altfel de Românii, ai o tânără generaţie care nu te mai aşteaptă, care pleacă la studii în străinătate sau lucrează în alte ţări, aşa cum o fac acum patru milioane de oameni şi ai în vârful societăţii româneşti un mănunchi de oameni politici, de oameni de afaceri, oameni din societatea civilă care populează presa centrală care nu vor, nu pot să înţeleagă nici mediul internaţional, nici viziunea unei Românii viitoare şi nici sentimentul unei tinere generaţii.”
Probabil că e greu ca cineva să explice mai clar decât atât de ce avem instituţii debile, politică oloagă şi lipsă de busolă.
Sursa foto: laddu.ro
