Pare ca televizorul îşi tot sapă groapa de câtiva ani dar, în loc să pice, jonglează abil undeva deasupra sa. Cum, necum, cel mai infect obiect al oricărei case, acest năplădos devorator de neuroni, reuşeşte să supravieţuiască, ba chiar să pună şi câteva vieţi deoparte, pentru zile negre. Ratingul, sfânt indicator, nu ţine cont că ochii aciuaţi la ecran sunt oripilaţi, uluiţi, încântaţi sau curioşi şi alimentează neobosit monstruozitatea. Dar, cu excepţia posturilor tv centrale de la noi, unde noaptea minţii nu e luminată de nicio stea, voci interesante mai străpung uneori mediocritatea şi gălăgia.
O astfel de voce-i aparţine comediantului englez John Oliver. Începându-şi cariera cu spectacole de stand-up, acesta a fost luat sub aripa emblematicului John Stewart, activând drept corespondent în Marea Britanie pentru show-ul finuţ al lui Stewart de pe Comedy Central. Impresionând prin umorul său reconfortant, acesta a primit, acum un an, propriul său show, extrem de popularul Last Week Tonight de pe HBO. Datorită faptului că HBO nu are reclame, lui Oliver i s-a promis libertatea totală să sară la gâtul mereu proaspăt ras al corporaţiilor, ba chiar să muşte cu toată puterea.
Iar Oliver a profitat din plin de această rara avis. Formatul emisiunii cartografiază inspirat maladiile societăţii americane, presărând iscusit glume şi momente haioase. Racordându-se la magnetismul şi geniul unor mari spirite ale comediei, precum regretaţii George Carlin sau Bill Hicks, Oliver foloseşte hazul drept un vehicul cu care să ajungă la cât mai multe urechi. Pigment superficial, comedia pregăteşte ficatul pentru ingerarea unor preparate grele, complexe. Pare că nu e nimic de râs când vine vorba de penitenciarele americane, datoriile ridicole pe care le au studenţii americani atunci când termină facultatea, minciunile din advertising, lobby-ul de pe holurile Casei Albe, industria tutunului sau armele de distrugere în masă, dar John Oliver reuşeste să disece aceste chestiuni fără să plictisească, fără să şocheze, fără să bagatelizeze. Susţinut de o echipă harnică ce verifică toate informaţiile prezentate pe post, veneticul John Oliver reuşeşte să nască dezbateri naţionale cu privire la aceste subiecte sensibile, deloc puţin lucru, mai ales în patria ignoranţei. Nu doar problemele din SUA fac obiectul tiradelor şarmante ale comediantului, acesta ajungând să-l supere, prin materialele sale, pe preşedintele Ecuadorului, dar şi să ridice sprâncenele juntei militare aflate la putere în Thailanda!
Deşi mereu afirmă, cu o modestie ingenuă, că el este doar un comediant, un simplu servitor de zâmbete, reportajele şi interviurile acestuia sunt atât de bune încât ar trebui să crape-n patru obrazul multor jurnalişti. De referinţă e interviul luat faimosului (sau infamului, depinde pe cine întrebi) Edward Snowden, pentu asta deplasându-se în Rusia, acolo unde-şi are azil fostul angajat al NSA-ului. Nu e de mirare că Snowden, discret din motive evidente, a încuviinţat acordarea acestui interviu chiar britanicului. Alte interviuri interesante îi cuprind pe Keith Alexander, chiar fostul director al NSA, celebrul Stephen Hawking sau pe Jane Goodall. Poate să apară firesc întrebarea de ce este relevant pentru România John Oliver. Există două mari motive: 1. Deoarece problemele tratate de el nu sunt vernaculare, ce se întâmplă în America, laboratorul ideologic al planetei, este deosebit de relevant pentru noi. Mai relevant, îndrăznesc, decât zăzania telenovelistică numită în mod prea generos politică la noi din ţară. 2. Poate dacă-l urmărim pe John Oliver ne rafinăm puţin papilele gustative şi învăţăm să cerem mai mult de la pamfletarii obositori şi plicticoşi de la noi.
John Oliver e o revelaţie, un exemplu frumos, venit la timp, că morile nu sunt aşa de înţepenite şi de infailibile pe cât credeam. Fire caldă etalând un umor informat şi caustic, John Oliver ne spune râzând cea mai de plâns poveste cu putinţă.
sursă foto: hbo.com