Vineri, 31 iulie, economiştii de stânga, sau de dreapta, îşi amintesc de naşterea lui Milton Friedman, economist evreu-american, profesor de economie la Universitatea Chicago. Friedman s-a născut la New York în familia unor emigranți evrei din Beregszász, din Rutenia transcarpatică, pe atunci parte a Ungariei, în zilele noastre parte a Ucrainei.Tatăl său se numea Jenő Saul Friedman, iar mama sa Sara Ester născută Landau. “Penniless romanian emigrants”, sărmani emigranţi români, cu aceste cuvinte îi descrie site-ul Southern Utah University, care îl prezintă pe Milton! În 1976 a primit Premiul Nobel pentru Economie. El este considerat reprezentantul principal al școlii din Chicago, al economiei de dreapta, de piață liberă.
Milton Friedman a adus nenumărate contribuții la dezvoltarea teoriilor cu privire la economia de piață și la minimalizarea rolului statului în coordonarea economiei. Una din cele mai dezastruoase performanţe ale lui Friedman a fost rolul de frunte pe care l-a jucat cu mîndrie la departamentul trezoreriei SUA, în perioada celui de-al doilea Război Mondial, în impunerea asupra populaţiei americane suferinde a sistemului impozitării prin reţinere din venit.
De mulţi ani scriu că nenorocirea abătută peste amărăşteanul carpato-danubiano-pontic are legătură cu schimbarea unei întregi filozofii economice: trecerea de la “visul” Keynes (al economiei sociale de piaţă) la “coşmarul” Milton Friedman. Adepţii capitalismului total au umplut de sînge, la propriu, America Latină, Argentina, Cile, Bolivia, au experimentat teoria în Rusia lui Elţîn şi chiar în America lui Bush.
Potrivit unui studiu intitulat „Ordoliberalismul şi economia socială de piaţă”, elaborat de Institutul de Studii Populare (ISP), pensiile de stat ar trebui desfiinţate, iar sistemul asigurărilor de sănătate ar trebui privatizat. Noutatea documentului, mai arată specialiştii de la ISP, constă în susţinerea ideii de ordine economică, socială şi politică pe suportul unui stat minimal, pentru a apăra şi extinde sfera proprietăIii. Institutul de Studii Populare (ISP) este fundaţia Partidului Democrat Liberal, ce se autodefineşte ca avînd un rol un rol de think-tank şi prin intermediul căreia vor fi dezvoltate elementele doctrinare şi de identitate politică a PDL, aşa cum spunea serpenticul domn Valeriu Stoica! Îmi amintesc de o propoziţie rostită de un congress-man american neo-liberal care spunea în şedinţă de plen: “Noi nu vrem să omorîm statul, ci doar să-l facem atît de mic, încît să-l putem lua de gît şi să-l înecăm în cadă!”
Aşadar, modelul economic propus de Friedman poate fi impus, parţial, într-un sistem democratic. Sînt totuşi necesare nişte CONDIŢII AUTORITARE pentru a permite implementarea adevăratei sale viziuni. Pentru ca terapia de şoc să poată fi aplicată fără restricţii – aşa cum s-a întîmplat în Chile, în anii ’70, în China, la sfîrşitul anilor ’80, în Rusia, către mijlocul anilor ’90, şi în Statele Unite, după 11 septembrie 2001 – ESTE ÎNTOTDEAUNA NECESARĂ PREZENŢA ADIŢIONALĂ A UNUI ANUMIT GEN DE TRAUMĂ COLECTIVĂ MAJORĂ, CARE FIE SUSPENDĂ TEMPORAR PRACTICILE UNUI STAT DEMOCRATIC, FIE LE BLOCHEAZĂ DEFINITIV! Trauma României este CRIZA (să fie ea amplificată, sau indusă intenţionat?)! Într-unul dintre cele mai influente articole ale sale, Milton Friedman a pus bazele tacticilor capitalismului contemporan: “numai o criză – reală sau percepută ca atare – poate produce schimbări reale. Cînd criza respectivă se petrece, acţiunile întreprinse în acel moment depind de ideile disponibile. Aceasta cred că este funcţia noastră primară: de a produce alternative la strategiile politice existente, de a le menţine în viaţă şi în perfectă stare de funcţionare pînă în momentul în care ceea ce este imposibil din punct de vedere politic devine inevitabil din acelaşi punct de vedere.” TOATE RĂNILE TREBUIE PROVOCATE SIMULTAN!, spune Milton FRiedman.
Văzuţi din perspectiva acestei teorii economice, ultimii 40 de ani arată foarte diferit. Unele dintre cele mai nenorocite violări ale drepturilor omului petrecute în această perioadă, au fost comise, de fapt, cu intenţia directă a terorizării populaţiei şi la pregătirea terenului necesar pentru introducerea “reformelor” radicale ale economiei de piaţă. În Argentina anilor ’70, junta militară responsabilă pentru dispariţia a treizeci de mii de oameni, majoritatea activişti de stînga, a constituit parte integrantă a impunerii strategiilor politice ale Şcolii de la Chicago, la fel cum teroarea constituise partenerul metamorfozei economice din Chile. În 1989, în China, şocul masacrului din piaţa Tiananmen, şi arestarea ulterioară a zeci de mii de oameni, a permis Partidului Comunist Chinez transformarea întregii ţări într-un exportator în continuă expansiune cu muncitori mult prea înspăimîntaţi ca să-şi mai ceară drepturile. În Rusia, în 1993, decizia lui Boris Elţîn de a trimite tancurile să asedieze clădirea parlamentului şi de a-i băga la închisoare pe opozanţii săi a fost momentul începerii privatizării la foc continuu, responsabilă pentru crearea faimoşilor oligarhi ruşi. Reformele oprite de Guvernul Solidarităţii, în Polonia anilor 90 spun multe despre suportabilitatea “europeană” la nivel social a “transformării statului obez”!
Rubini scrie într-un articol, că măsurile politice anti-criză economică sînt debile, fapt ce va arunca planeta într-o perpetuă luptă de stradă. Astăzi, presa europeană recunoaşte că politicienii s-au îndepărtat de popor, că democraţia nu mai e populară, iar liderii UE au fost aleşi ca marionete în mîinile “Liderului” ANGELA HOLLANDE. Dar, Friedman, avertiza, încă din mai 2004, că există o “posibilitate puternică” privind colapsul “în următorii cîţiva ani” ai zonei euro, ce include 12 state din Uniunea Europeană, potrivit portalului EUObserver.com. Principala îngrijorare a lui Friedman se referea la dificultatea menţinerii unei uniuni economice cuprinzând ţări cu substanţiale diferenţe economice, culturale şi lingvistice.
Sursa foto: thelibertarianrepublic.com
