Nu mai este niciun secret pentru nimeni că serialele ultimilor ani, nu numai cele americane, dar mai ales ele, întrunesc condițiile unor opere de o calitate incontestabilă. Scenariu, regie, idee, interpretare magnifică, un melanj extraordinar, care te ține cu sufletul la gură. Lista lor e atât de lungă, încât ar fi contraproductiv să le amintim aici. Amatorii de filme bune, le știu, cu siguranță.
Ceea ce însă părea greu de realizat pe o idee considerată îndeobște prăfuită – zombie, morții vii – a fost pus în operă, genial, după părerea mea, de un grup de cineaști americani. ”The Walking Dead”/”Morții umblători”, în traducere aproximativă, pentru că de el vorbim, este un serial post-apocaliptic horror produs de Frank Darabont, pe baza seriei omonime de benzi desenate de Robert Kirkman, Tony Moore și Charlie Adlard. Filmul prezintă povestea unui mic grup de supraviețuitori conduși de șeriful Rick Grimes (Andrew Lincoln), care face eforturi supraumane pentru a rămâne vii și a rămâne oameni într-o lume devastată de un microorganism ce se fixează în creierul victimei transformând-o în zombie. Într-un soi de ființă vorace, care se autrotransmite prin mușcătura sau zgârierea viilor. Premiera serialului a avut loc pe 31 octombrie 2010, pe canalul de televiziune prin cablu AMC din Statele Unite și se află acum în derulare, la cel de-al șaselea sezon.
Aparent, subiectul pare fumat, copilăresc. În fond, despre zombie s-au făcut o groază de filme, s-au scris cărți, mai mult sau mai puțin reușite, actori precum Will Smith sau Brad Pitt și-au încercat și ei talentul pe asemenea producții. ”The walking dead”, însă, e cu totul altceva, ceea ce vorbește de la sine despre abordarea scenaristică, regizorală și interpretativă. Apocalipsa provocată de microorganismul în cauză transformă lumea într-un haos extrem de credibil. Într-un fabulos exemplu de ”ce ar fi dacă?” Într-un univers terifiant, în care e cumplit de greu să-ți păstrezi fărâma, scânteia de umanitate. Un loc în care durii devin sentimentali și invers. O arie în care oamenii se recompun, într-o nouă realitate, una sinistră și letală. Copiii se maturizează forțat, devin și ei actori cruciali în această panoramă, salvatori, de multe ori, ai adulților. În fața acestui haos, lumea capătă cu totul alte valențe, creionate fin, din tușe atente, de realizatorii filmului. Oamenii încearcă să supraviețuiască, grupându-se, căutând să rămână împreună, folosindu-se de rămășițele civilizației prăbușite. În fața aneantizării și a pericolului cât se poate de real al sălbăticirii, grupul condus ad-hoc de fostul șerif Rick Grimes, se dovedește cel mai bine organizat, deși pierderile repetate ale celor dragi lor sunt inevitabile. Este reacția unor oameni care au pierdut peste noapte toate reperele care compun actuala noastră civilizație. Nu mai sunt telefoane, nu mai există internet, nu mai sunt resurse de hrană, mașinile nu mai au combustibil, marile șosele sunt blocate de autovehicule ai căror conducători au murit, totul este un haos. Iar provocarea supraviețuirii pentru eroii noștri, e dublă: pe de o parte, morții vii, care umblă în cete numeroase, atrase de zgomote și de oamenii rămașii în viață și, pe de altă parte, de grupurile periculoase, constituite pe principii de jaf și crimă, chiar dacă aparent par altceva. Numeroase capcane pândesc la tot pasul iar pelicula e atât de imprevizibilă, încât ai reale emoții că scenaristul poate sacrifica în orice moment un personaj drag ție. Am mai văzut așa ceva în ”Game of Thrones”, dar nu la acest nivel, atât de reușit. Cu toate acestea, în decorul apocaliptic, flăcăruia umanității răzbește, deși cu greu. Se nasc și aici, în timpul cruntei lupte pentru supraviețuire, povești de dragoste, apar copii nou-născuți, salvați de multe ori in extremis, totul contribuind la emoția artistică a acestei uimitoare realizări, o capodoperă.
Cât despre efectele speciale, nu am văzut demult așa ceva atât de realist. Cu toate că scenele sunt de multe ori dure (în fond e o peliculă horror), violența nu e niciodată gratuită, ea servește scopurilor cineaștilor, compune lumea îngrozitoare a morții prezente la tot pasul. Dă credibilitate. Imagini, cadre, scene sau filmări tabu, ocolite de multe ori în filme, sunt aici mult mai explicite dar, paradoxal, ajungi să nu te mai oripileze și să receptezi actul artistic din spatele lor. E talentul realizatorilor să obțină acest efect.
Avem așadar o poveste credibilă, deși premisa de la care pornește pare doar o chestie de artă îndoielnică. Avem, însă, un manual de supraviețuire, până la urmă, în ”The walking dead.” Apocalipsa poate veni, în definitiv, nu neapărat adusă de o vietate microscopică ce transformă oamenii în zombie, ci în urma unor multe alte posibile cauze naturale sau artificiale. Cum vom supraviețui, atunci, când tot ce compune această epocă modernă, dispare? Cum vom rezista ca oameni? Cum ne vom păstra spiritul nealterat? Nimeni nu ne-a învățat asta, nu am avut cum să exersăm. Beneficiem, însă, de un excepțional exercițiu de imaginație, odată cu acest excelent serial.
