Conform psihiatrului american Elisabeth Kubler-Ross există 5 faze esenţiale ale doliului: negare, furie, negociere, tristeţe, acceptare. Suntem, ca popor, în faza de furie. O furie atât de mare încât se îmbibă de negare, de tristeţe. Dar departe, foarte departe de acceptare. Furie! O furie a dracului de aprinsă. Şi de colectivă. Într-un mod confuz dar cumva eliberator, e o senzaţie ce capacitează. Parcă n-am mai fost demult aşa de furioşi. Pentru că acele suflete luminoase ne puteau fi prieteni, copii, soţii, fraţi. Tragicul realităţii crude este că, pentru o mână de năpăstuiţi, cei ce plutesc acum deasupra noastră chiar asta sunt.
Ştim deja problemele: corupţie, lăcomie, lasă, bă, că merge aşa!, şpăgi, incompetenţă, nemernicie criminală. Da, da, da, da şi da. Sigur că da. Dar mai e ceva, ceva despre care nu se vorbeşte. O dovadă clară a puterii dezarmante a discursului. Mă refer la întreaga filosofie libertariană a dereglementării absolute a pieţei libere. Nu e liberă! Un sistem economic şi politic ce fură vieţi de acolo de unde ar trebui să ţâşnească numai coeziune şi veselie să se ducă dracului, căci nu avem nevoie de el. Nu e nimic liber sau eliberator aici. Filosofi de bonton, majoritatea foşti comunişti jalnici, s-au metamorfozat în apostolii unui sistem radical în care statul, bată-l vina să-l bată!, ar trebui să se dea la o parte şi să lase loc forţelor mesianice ale pieţei. Ca o consecinţă amară, acum se va reglementa, sper radical, modul de avizare şi de funcţionare a acestor tipuri de spaţii. Dar cu ce preţ, sfântă piaţă “liberă”? Cu sacrificiul, absolut satanic, al unor copii nevinovaţi?
E prea simplu să o dăm doar pe lăcomia unor patroni şi şpagatul de aur olimpic al autorităţilor. Avem un sistem în care lăcomia nu doar că nu e limitată şi reglementată, ci ridicată la rang de virtute absolută! Măsura tuturor lucrurilor! În care banul, astă da simbol demonic!, este cauza, efectul, alfa şi omega al existenţei. Pe acest altar infect am sacrificat, şi probabil vom mai continua să sacrificăm vieţi, suflete, lumini. Flăcări. Vom stinge flăcări de oameni cu viteza cu care nişte Iude nesătule numără bănuţi.
Era să uit. Dragă statule român, nu îţi imagina că de tine am uitat. Nu ai dreptul, pur şi simplu nu ai dreptul să tranzacţionezi viaţa noastră cu atâta lejeritate bolnavă. Cu foi şi acte şi declaraţii pe proprie răspundere nu vei putea să ştergi lacrimi şi să umpli goluri, să înlocuieşti oameni ce mai ieri se pregăteau de un interviu, de şcoală, de o întâlnire, de o beţie, iar azi să fie, aşa de fragezi, deja în faţa creatorului lor. Dacă noi, ca popor, trecem uşor peste această traumă, înseamnă că suntem complici la crimă. Din păcate, e atât de simplu.
Flacările damnate au aprins şi flăcările noastre interioare. Iar ele ard, deocamdată, cu furie pasională. Sper să învăţăm să le transformăm în lumină caldă, călăuzitoare. În lumina ce naşte totul şi nu răpeşte nimic. În care vecinul, prostituata, rockerul, beţivanul sclipesc în ochii noştri şi ca altceva. Ca flăcări ce pot fi cu mult mai mult decât categorii discursive pur arbitrare dictate de către mofturile celor cu puterea în braţe. În lumina în care cu toţii suntem, în sfârşit, observaţi, validaţi în toată splendoarea noastră imperfectă. Cealaltă variantă e să ne mistuim în ură şi apoi să ne căutăm, tulburaţi, în tot întunericul posibil.
P.S.: Pentru cei rătăciţi şi care nu-şi permit pastile prescrise de psihiatri. Haideţi să vă explic, promit că în termeni îndeajuns de simpli pentru minţi făcute scrum de ură şi imbecilitate. Conceptul filosofic şi politic de satanism are la bază următoarele atribute: hedonism, narcisism, egoism. Haideţi să nu ne prefacem că nu astea ar fi valorile ce ne ghidează, pe toţi, ca societate.
Un modest tribut şi dedicaţie pentru cei aflaţi pe drum. Spre lumină, eu aşa simt.
Sursă Foto: kiza. eu
