Scriu din 2010 despre acest subiect şi am atras mereu atenţia că “eforturile” organizaţiilor de forţă din Europa, dar nu numai, de a contracara terorismul sunt inutile fără truda susţinută şi sprijinită de a integra cultural generaţiile de imigranţi musulmani de pe teritoriul Bătrânului Continent. La masa Ceciliei Malmstrom, comisarul european pentru Afaceri Interne, s-a spus, atunci că principala îngrijorare a Europei este RADICALIZAREA din interior şi nu importul de terorism. Occidentul este un mediu propice dezvoltării unui terorism autohton, în care personajele implicate se autorecrutează și se radicalizează într-un ritm foarte rapid. Ca urmare a proceselor de dislocare socială și națională, determinate de globalizare și de integrarea europeană (în cazul Europei!), majoritățile adoptă o atitudine defensivă, în timp ce minoritățile recurg la atitudini ofensive, chiar extremiste!
Potrivit cifrelor lor, 75% din tinerii luptători străini care au aderat la Statul Islamic au fost încurajaţi să facă acest lucru prin prieteni sau cunoştinţe, 20% de către membri ai familiei lor.
Potrivit lui Cristian Barna (JIHAD ÎN EUROPA, Ed. TOP FORM, 2008, pag. 17), apariţia statului-naţiune, ca mod definitoriu de viaţă, „dică organizarea oamenilor în comunităţi imaginate atît în minte cît şi pe hartă” a generat secularismul, prin separarea bisericii de stat, în lumea creştină şi prin colonizări şi cuceriri succesive, în restul lumii. Topit într-o raţionalitate tehnocrată şi ştiinţifică, preocupat să-şi gestioneze coloniile, secularismul a denunţat religia ca fiind iraţională, tradiţionalistă şi, în consecinţă, anti-modernistă! În zilele noastre, sub asaltul globalizării, musulmanii sînt martori la destrămarea civilizaţiei şi instituţiilor islamice, baza morală spulberîndu-se şi generînd un sentiment de instabilitate. Aflat sub sentimentul de frustrare în faţa consecinţelor colonizărilor, brutale şi traumatizante, („Iraqul, această nebunie a lui Churchill care a pus la un loc două puţuri de petrol, Kirkuk şi Basra” fără să ţină cont de incompatibilităţile societale din acel spaţiu!) care au generat un profund sentiment de alienare.
Statul Islamic pescuieşte dintr-un rezervor de tineri francezi radicalizaţi care, orice s-ar întîmpla în Orientul Mijlociu, sînt deja intraţi în dizidenţă şi caută o cauză pentru revolta personală. Zdrobirea SI va nu schimba faptul că această revoltă există, scrie şi „Le Monde“, citat de RFI. Aderarea acestor tineri la ISIS este oportunistă. Principala problemă pentru Franţa, scrie publicaţia franceză, nu este, Califatul , care în cele din urmă se va evapora ca un vechi miraj devenit coşmar, problema este revolta tinerilor.
Doctrina jihadului, ca unică soluţie de luptă împotriva secularismului, blamează modernismul secular sau lipsa de consideraţie faţă de valorile religioase care au dus, în ultimii 30 de ani la crize identitare în rîndul populaţiei, ce permit globalizarea, economică, în primul rînd. Din punct de vedere al securităţii societale, Ionel Nicu Sava (STUDII DE SECURITATE, Ed. Centrul Român de Studii Regionale, 2005, pag. 277) este de părere că terorismul reprezintă o formă de război între societate şi stat, în sensul în care organizaţii violente (cum ste Al-Qaida) îşi definesc identitatea şi luptă pentru idealuri politice suprastatale (noul Califat). Cu perspective reduse de a-şi găsi un loc de muncă, musulmanii săraci se îndreaptă spre madrassas-uri, şcolile coranice dominate de ideologie fundamentalistă, pentru a primii „dreapta credinţă” şi… o şansă, îndreptîndu-se spre terorism sau luptă armată, cu o cauză precisă, evident, mai bine decât un destin în derivă şi un nivel de trai la limita sărăciei. Fundamentalismul, islamic în cazul nostru (el fiind larg răspîndit în toate religiile!) are, aşadar, motoare religioase şi economice. Pe de-o parte, îndepărtarea de la credinţa tradiţională este considerată periculoasă, pe de alta, globalizarea este acuzată de sub-dezvoltarea economică a spaţiilor musulmane. În aceste condiţii, fundamentalismul nu este numai o mişcare extremistă. Este o filosofie, o credinţă şi se bazează pe un sistem selectiv de valori.
Aproate toţi jihadiştii francezi fac parte din două categorii foarte precise: vin din a doua generaţie de imigranţi, născuţi în Franţa ori sînt convertiţi, iar numărul acestora din urmă a crescut cu timpul. Nu vorbim despre „revolta Islamului“ sau de cea a “musulmanilor ». Vorbim despre o islamizare a radicalismului şi nu despre o radicalizare a Islamului, după cum publică şi ziarul Adevărul!
Sursa foto: hdwallpaper.nu
