Timid, timid, conducerea interimară a Consiliului Județean Caraș-Severin dă la o parte cortina, pentru a face un mic pas pe scenă, în luminile rampei. Acolo unde, ani de zile, acest serviciu a fost susținut de Sorin Frunzăverde. Sigur, calitățile oratorice și de comunicare ale acestuia e destul de greu să fie întrecute dar, pe de altă parte, dantelăria oratoriei ascunde uneori și subtile elemente de manipulare. Departe de a prezenta lucrurile în stilul președintelui CJ, Frunzăverde, actualul interimar, vicepreședintele Ilie Iova, s-a străduit, totuși, să prezinte situația la zi a câtorva din proiectele Consiliului județean. Sigur, Iova a mai avut intervenții scurte, de regulă solicitate de ziariști, la finalul ședințelor de consiliu dar acum, susținerea unei conferințe de presă, înseamnă mai mult. Spre final, Iova, alături de directorul Direcției de Dezvoltare Teritorială, arhitectul Viorel Naidan, iritat un pic de întrebările unor colegi ziariști, a încheiat oarecum hilar, afirmând că nu răspunde la telefon, pentru că el a primit o adresă prin care era înștiințat că aparatul personal îi este ascultat (!?). Din păcate, mulți jurnaliști sau colaboratori spun că Ilie Iova nu răspunde aproape niciodată la telefon. În fine. Nu prea e firesc, pentru că e persoană publică. De altfel, vicepreședintele CJ, aflat într-o postură incomodă pentru el, de a gestiona întreaga activitate, nu răspunde, în general, nici la invitațiile la emisiuni de televiziune.
De departe, cu cele 58 de milioane de euro aflate în joc, gestionarea deșeurilor din județ, respectiv Deponeul ecologic de la Lupac și stațiile de încărcare, este vedeta momentului în ce privește proiectele europene din Caraș-Severin. Consiliul județean, susține Iova, era singurul care putea accesa un proiect de o asemenea magnitudine dar, la încheierea lui, forul județean va fi un abonat ca oricare altul. Proiectul nu a fost finalizat la sfârșitul lui 2015, din cauza problemelor cu ADI Intercom Deșeuri, entitatea prin care comunitățile implicate participă la implementarea proiectului dar și din cauza faptului că, de două licitații încoace, nu se prezintă niciun viitor operator. Nu în ultimul rând, spune Iova, Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT), nu și-au înțeles niciodată pe deplin rolul în cadrul ADI. O discuție întreagă a generat în conferința de presă și cele aproxiamtiv 60 de milioane de euro pe care viitorul operator ar trebui să le achite cu titlu de redevență, cifră contestată, vag, de Viorel Naidan, care însă s-a lansat într-o tiradă tehnică privind rolul redevențelor. În acest moment în Caraș-Severin nu mai există depozite neconforme de deșeuri, stațiile de colectare sunt gata și deponeul de la Lupac este și el spre final. Problema e însă că în acest moment deșeurile din Caraș merg la Vulcan, în Hunedoara. Victor Naidan afirmă că acest lucru mai e posibil până în 16 iulie.
Pentru ”amatorii” de drumuri bune, Ilie Iova are o veste bună: 123 de miliarde de lei vechi sunt pregătiți pentru lucrări pe drumurile județene, mai ales pentru modernizarea șodelei Comorâște – limita de județ cu Timiș, inclusiv Fizeșul. Din păcate, însă, drumul Berzovia – Fizeș urmează să mai aștepte.