Nemurirea constituie o temă veche, ce a apărut, probabil, odată cu lumea. Odată, în fond, cu primii oameni, pe care, din perspectivă religioasă, îi plasăm în ceea ce numim starea adamică. Complexitatea și profunzimea spiritului, sufletului, creierului, agitația vivace a neuronilor și a structurilor superioare ce compun conștiința, viața înseși, se află, evident, într-un antagonism puternic cu ideea de sfârșit. De vid. De nimic. Așa cum ne este greu să fim comprehensibili cu ideea unui univers infinit, la fel de dificil e să înțelegem că ființa dispare, la un moment dat. De aceea, toată istoria omenirii e presărată cu idei religioase, artistice sau culturale, dar și cu încercări fizice, unele grotești și chiar macabre, de a prezerva ființa. Din acest motiv putem vorbi în atâtea feluri despre nemurire. Ne împăcăm uneori cu gândul că, chiar dacă nu supraviețuim fizic, ceea ce lăsăm în urma noastră va putea contura o urmă. Vom trăi prin creațiile noastre, prin copiii noștri, prin amintirea importanței pe care am avut-o, poate, la un moment dat. Consolare, însă, mai puțin valabilă la cei care duc o viață obișnuită, fără a lăsa nicio ”semnătură” aici, pe pământ. Sigur, cetățeni ai acestei planete cu nimic mai prejos decât cei despre care ne amintesc mediile de comunicare.
Există, din perspectiva unei clasificări personale, evident, două direcții majore ale parcursului prodigios de înțelegere a mecanismelor ființei umane: una biologică și cealaltă, artificială. Este vorba, firește, de cercetările și realizările din domeniul geneticii și, pe de altă parte, cele din mediul digital și robotic. Ambele drumuri duc, inexorabil, spre apariția unui fel de supraom, menit a învinge limitările naturale, destinat a traversa perioade mult mai mari de timp, ani matusalemici sau, de ce nu, atingerea imortalității. Proiecte, desigur, pe cât de ambițioase, pe atât de îngrijorătoare. Pentru că există voci, mai ales cele din zona religioasă, ce clamează pericolul jocului de-a Dumnezeu. O opoziție puternică față de ceea ce ar putea încălca legile naturale, vine din diverse zone ale societății, blamând și chiar opunându-se puternic experimentelor actuale. Agitând steagul antifrankenstein-ian, opozanții cercetărilor genetice sunt cei mai vocali dar nici cei care se opun evoluției digitale nu se lasă de regulă mai prejos.
Ingineria genetică a făcut pași importanți, chiar colosali, în ultimii ani. Ne vom referi aici la rezultatele legate de animale sau de om, lăsând pe altă dată evoluțiile din domeniul agricol, al plantelor și alimentației. Și dacă initial era un termen categoric SF, ingineria genetică a devenit o parte proeminentă a științei, atât de răsunătoare încât e numită în limba engleză și ”synthetic biology”. Biologie sintetică sau artificială, așadar, ceea ce constituie în mod cert o culme de-a dreptul revoluționară în domeniu. Ce face ingineria genetică pentru imortalitate, pentru nemurire? Sunt foarte multe de spus dar ne mărginim să încercăm să intuim, inclusiv din perspectivă SF sau viitorologică, spre ce ne îndreptăm. Putem vorbi, în acest context de celebrul deja, replacement. De înlocuirea de organe. Tehnicile genetice avansează mult în această direcție. Organe produse și crescute din propriile gene, cu ajutorul celulelor stem, cu șanse aproape nule de a fi rejectate de organism. Nu peste multă vreme, probabil, intervențiile chirurgicale clasice vor deveni istorie medicală. Nu vom mai avea nevoie să reparăm sau să extragem, ci să înlocuim. Tot mai multe organe vor putea fi crescute în laborator și, depășind constrângerile morale, religioase sau de altă natură, le vom pune în locul celor vechi, celor bolnave sau uzate. Sigur, spitalele nu vor fi chiar niște ateliere cu piese de schimb dar, păstrând proporțiile și simplificând la maximum, putem vedea și așa lucrurile. Cu organe noi și sănătoase se presupune că ne vom putea lua serios la trântă cu involuția, cu degradarea biologică, cu telomerii din celule. Cu moartea, în esență. Vorbim, așadar, de supraviețuirea fizică, efectivă. Vorbim de prelungirea vieții mult peste ceea ce am putea face acum ducând o viață sănătoasă. Sigur, lucrurile nu sunt simple. Încă nu știm cu exactitate cum se comportă un organism aproape în totalitate înlocuit cu organe clonate. Chiar dacă au avansat mult, cercetările din domeniul geriatriei sunt încă într-o fază a copilăriei științifice. Experimentele pe celebrul viermișor cu nume latinesc (nu vă mai încarc memoria cu el, că e foarte cunoscut) sunt promițătoare. Cercetătorii au reușit să încetinească mult degdararea telomerelor acestei viețuitoare, fapt care i-a dublat efectiv viața. Oricum ar fi, însă, evoluția geneticii țintește în mod clar spre starea de imortalitate sau, pentru început, cu prelungirea fără precedent a vieții. Și, important de notat, a vieții sănătoase. Ceea ce se așteaptă, practic, de la întinerirea permanentă a organelor. Experimentele acestea de tip Frankenstein i-ar putea speria, desigur, pe unii, ceea ce constituie încă de pe acum o rezistență însemnată în fața acestor evoluții. Probabil, însă, că piedica cea mai mare o va reprezenta, până la urmă, prețul. Nu oricine va avea acces la aceste tehnologii. Vor trece, probabil, zeci de ani, poate chiar mai mult, până când aceste procedee să devină accesibile tuturor. Și atunci, s-ar putea prefigura o nouă generație de semizei: nu numai bogați dar și veșnic tineri! O fracturare a societății umane, care poate deveni adâncă, împărțind locuitorii planetei, se va produce, în acest caz, în viitor. Și așa umanitatea e profund divizată, diferențele fiind mult mai mari decât am putea crede. Accesul la medicamente, la tratamente moderne este un apanaj al statelor mai dezvoltate, restul țărilor chinuindu-se în continuare cu boli neeradicate, cu mizerie și subdezvoltare. Așadar, cine vor fi nemuritorii viitorului? E destul de ușor de intuit că bogații planetei vor vrea să cumpere timp, să cumpere viață și, dacă se poate, tinerețe. Și vor avea și cu ce.
Oarecum în paralel cu cercetările din domeniul geneticii, evoluăm inexorabil, din punct de vedere electronic și digital. Ne adâncim tot mai mult într-o eLume creată chiar de noi. Mai mult, însă, ”protezările” din ce în ce mai inteligente fac parte din viața noastră. Ele constituie încă de pe acum muguri ai imortalității viitoare, atunci când probabil vom fi aproape sută la sută sintetici. Se vorbește mult – iar unele declarații par șocante – despre dispariția tehnologiei. Aproape orice e inventat și produs în acest domeniu, va dispărea, la un moment dat. Această dispariție, însă, impropriu spus, nu înseamnă ce am putea crede la prima vedere. Tehnologia urmează a se restrânge spre noi. În noi. Așa cum computerele devin tot mai mici, tehnologiile de comunicare se miniaturizează, totul va colapsa în propriile noastre organisme. Cipuri de diverse naturi vor fi aplicate direct pe corp sau în corp, proteze inteligente vor face parte indisolubilă din noi, interacționând cu organele naturale dar, mai ales, cu creierul și organele de simț. Omul bionic sau cum dorim să-l numim, devine astfel realitate. Iar de aici și până la Singularitatea de care vorbește Ray Kurzweil, nu mai e atât de mult. Transferul întregului conținut informational al creierului, întregii conștiințe, practic, în componentele unui computer, mutarea din gazda biologică spre spațiul virtual ne-ar putea asigura ceea ce am putea numi o imortalitate. Sigur, limitată și ea de anumite condiții care pot sau nu ține funcționale viitoarele computere. Pare complicat acum să asiguri o asemenea putere de calcul dar în viitor lucrurile nu vor sta așa. Tendința actualei dezvoltări a tehnologiei de a pune la dispoziție tot mai mult spașiu de stocare, izbânzile uimitoare pe această direcție, ne pot permite să credem că momentul în care putem să ne mutăm practice în realitatea virtuală nu e chiar atât de îndepărtat. Desigur că și aici există o serie de discuții contradictorii. Spiritualiștii, oamenii religioși, nu plasează sediul conștiinței în creier, de aceea ei văd imposibilă prezervarea întregii ființe umane, ca structură dotată cu conștiință, cu spirit, într-un simplu program de computer.
Dar, dacă revenim la nemurirea,, cumva mai accesibilă, să spunem, avem motive să credem că această stare se va încerca a fi atinsă, așa cum spuneam la început, mai întâi prin protezarea sau înlocuirea organelor fizice. Nu e imortalitate absolută dar speranța de viață se poate întinde pe, poate, sute de ani. Iar pentru că organele înlocuite, treptat, cu componente bionice, vor avea o viață mult mai lungă, putem vorbi de un om hibrid, o specie bio-tehnologică, ce va înlocui, treptat, clasicul, să-i spunem așa, homo sapiens. Oamenii de știință sau jurnaliștii îi vor găsi, cu siguranță o denumire adecvată acelui nou reprezentant al umanității. O persoană ce va interacționa foarte complex și interesant cu lumea biologică și cu cea digitală. Practic, un om care va avea nevoie, poate, de o alimentare suplimentară cu energie, pentru a menține funcționale toate organele sintetice. Sigur că tendința va fi spre a fi folosită în primul rând energia umană dar, în timp, această autonomie ar putea să nu fie de ajuns, plasând oamenii hibrizi ai viitorului într-o anumită stare de vulnerabilitate, de dependență. Amănunt, poate, nesemnificativ, față de beneficiile care se anunță a fi impresionante. Din nou, vorbim și aici de un hiatus. Accesul la astfel de tehnologii nu va fi nici pe acest palier, egal. Așa cum acum, utilizarea inteligentă a gadgeturilor, a tehnologiei actuale de comunicare, de informație, te plasează într-o poziție avantajoasă față de cei care au rămas în urmă din acest punct de vedere, sau manifestă o rezistență față de avansul tehnologic, nici în viitor, nemuritorii nu îi vom găsi pe toate drumurile. Cine însă va avea mijloace financiare și curaj să accepte aceste schimbări, cine va depăși problemele morale sau religioase, se va transforma, cu siguranță, într-o altă persoană. Pentru că, dincolo de manifestările evolutive biologice, mult prea lente pentru a fi observate la specia noastră în timp real, evoluția tehnologiei este mult mai rapidă și aducătoare de schimbări majore.
În concluzie, ce direcție tehnologică își va adjudeca nemurirea viitoare? Genetica? Tehnologia digitală? Există motive serioase să credem că lucrurile se vor întîmpla, cumva, în paralel. Omul nemuritor al viitorului va purta, probabil, și organe clonate și protezări digitale inteligente, acest melanj urmând, logic, să-i asigure o viață foarte lungă, în comparație cu standardele actuale. Cu ce va umple această viață, e o întrebare la care poate vor răspunde generațiile următoare.
