Anii 30-40. Bătăuşii sînt scoşi la rampă şi cine nu votează ” cum trebuie” este cotonogit exemplar! Astăzi, cine nu candidează din partea unui anumit partid, este blocat exemplar!Lupta se dă la nivel comunal, acolo unde, primarii gospodari trebuie scoşi din cărţi prin orice mijloace, chiar şi cele de noaptea minţii. Primarul Comunei Târnova, Petru Fara (pe care l-am sunat insistent la telefon pentru un punct de vedere, dar are telefonul închis!) blochează asfaltarea străzii principale din Soceni, comuna Ezeriş. Petru Fara susţine, în baza unui demers judiciar, că drumul comunal din Soceni este proprietatea… Comunei Târnova, drept pentru care, în urmă cu vreo 45 de zile, solicită justiţiei anularea extrasului de Carte Funciară pe acest drum principal, extras CF al Comunei Ezeriş utilizat de aceasta pentru obţinerea de fonduri europene. De fapt, fondurile europene şi investiţiile de milioane de euro în Comuna Ezeriş sunt principalul motiv pentru care Petru Fara, pion în acest joc, blochează asfaltarea străzii principale din Soceni.
Strada Principală din Soceni face parte din Drumul Comunal Târnova – Soceni aflat într-o stare catastrofală pe porţiunea din Soceni, maşinile locuitorilor celor două comune avînd amarnic de suferit. La acest moment, cei 1,5 km de drum distrus trebuie să fie reparat şi asfaltat, valoarea lucrării fiind de 6 miliarde de lei, bani proveniţi de la Guvernul României şi din bugetul local al Comunei Ezeriş. Licitaţia pe SEAP a avut loc, există şi un câştigător dar, SURPRIZĂ, Direcţia de Urbanism a Consiliului Judeţean refuză să elibereze avizul pentru începerea lucrărilor de reconstrucţie, motivînd că drumul respectiv se află în litigiu, deşi Ordonanţa 43 specifică clar, în limba română – LIMBA OFICIALĂ UTILIZATĂ ÎN ADMINISTRAŢIE, OBLIGATORIU DE CUNOSCUT LA NIVEL JUDEŢEAN ŞI LOCAL! – că drumurile comunale care leagă două localităţi sînt proprietatea UAT-ului pe teritoriul căruia se desfăşoară. Adică, Drumul Comunal Soceni- Tîrnova, de la intersecţia cu DN 58 şi pînă la Poiana Nucului (km 3,5) se află în PROPRIETATEA SOCENIULUI, adică a Comunei Ezeriş, iar de la km 3,5 în centrul Comunei Tîrnova, la intersecţia cu DJ 582, parcă, se află în proprietatea Comunei Tîrnova.
Neînţelegând limba română, probabil, primarul Comunei Tîrnova, Petru Fara BLOCHEAZĂ reparaţia Străzii Principale din Soceni unde se rup maşinile în voie!
Este doar o mostră de campanie electorală negativă, interbelică, sau Petru Fara doreşte să ascundă alte lucruri? E o întrebare la care nu eu, ca jurnalist, trebuie să răspund, ci organele statului care ar trebui SĂ SE AUTOSESIZEZE atunci cînd vine vorba de cheltuirea banului public, de taxele şi impozitele pe care EU, CETĂŢEANUL, le plătesc cu vîrf şi îndesat! Adică, cam 4 (patru) salarii pe an se duc în bugetul statului, într-un fel sau altul…
Aşadar, firul ROŞU al poveştii de la Tîrnova arată cam aşa, în mare: în 2002 se stabileşte PATRIMONIUL Comunei Tîrnova în care apare şi DC Tîrnova-Soceni, evident în conformitate cu legislaţia din România, scrisă şi publicată, repet, în LIMBA ROMÂNĂ! În urmă cu ceva vreme, primarul tîrnovean obţine de la Guvernul Ponta vreo 40 de miliarde de lei (domnul Bejeriţă poate cunoaşte mai exact suma!) pentru asfaltarea DC şi, cinste lui, cinste lui, cinste tîrnoveanului!, asfaltează pînă la intrarea în Soceni cu cîteva sute de metri înainte. De ce pînă aici, dacă întreg drumul este proprietatea Tîrnovei, poate ştie mai bine Dl. Cîrcu, care a fost diriginte de şantier! Cert este că, DJ proaspăt asfaltat, conform normativelor, ar trebui să măsoare 4,5 metri plus acostamente. La măsurători, însă, nu ies decît… 3,8 metri fără acostamente!!! Unde mai pui că sub pojghiţa de asfalt se află piatră concasată de pe teritoriul Soceniului, de nu mai găseşti o remorcă să lipeşti pe soclu de la casă! Faceţi un calcul de… economisire! Nu Dumneavostră, cititorii, DUMNEAVOASTRĂ, AUTORITĂŢILE care, sînt sigur că v-aţi autosesizat deja!
Astăzi, cei 1,5 km de stradă principală din Soceni, nu pot fi asfaltaţi din cauza primarului Petru Fara care zice că-i drumul lui! Am să spun şi eu, mîine, că Bulevardul Republicii, din Reşiţa, îmi aparţine, sînt în litigiu şi pînă la soluţionarea acestuia să nu mai circule nici o maşină, în ambele sensuri!
Campanie electorală murdară sau astenie de primăvară???