Se poate spune că tranziţia de la societatea patriarhală-comunistă în care am trăit, la iureşul Lumii libere în care am intrat, în chiloţi tetra, crează sentimentul de insecuritate socială reperat de tot mai multă lume. Imposibilitatea adaptării “la nou”, incapacitatea de “a ţine pasul” ar putea reprezenta “bilele negre” insurmontabile în afirmaţia: societatea este normală, evoluţia este normală, TU eşti singurul neadaptat! Se poate…
Însă, atunci când cantitatea de informaţie agresoare livrată de comunicatori – mass-media sau reţele de socializare! – este atît de mare, te întrebi dacă nu cumva trăieşti un vis urât! De la momentul Iohannis, la Colectiv, Cioloş, nou-născuţi decedaţi şi Hexi Pharma, trăim aceleaşi “aplicaţii” ale unor grupări ostile vieţii normale şi bunului simţ, cel puţin. Agresiunea este evidentă, iar “aplicaţiile” aşişderea: vezi ieşitul în stradă pentru fostul ministru al culturii! Sistematic revin în discuţie SMURD, DSU şi Arafat, fie pe filiera “acoperiţilor” din presă, fie prin “compunerea” scrisă de Grasu în care se spune că 28.000 de pompieri au salvat mai puţin decât sistemul de ambulanţă, nereuşind toţi să aplice respiraţia gură-la-gură!
Cert este că haosul generalizat a pus stăpînire pe România! Clasa politică şi instituţiile statului s-au prăbuşit concomitent, într-o explozie abjectă. Ca jurnalist, am spus-o de mai multe ori: România se află în al 26-lea an de război! Observînd ceea ce se întâmplă în viaţa politică, economică şi socială din ţară! Iniţial, am crezut că este vorba de clasicul război româno-român, dar există semne că suntem şi ţinta agresiunii unor entităţi externe, de stat sau private, primul fiind doar stimulat de acesta din urmă!
Presa joacă un rol în acest război? Da! Presa joacă un rol în orice tip de război, dar într-un război hibrid, nedeclarat, rolul ei este semnificativ.
În sociologie există la un moment dat o teorie despre efectele mass-media în termeni de “injectie”: cum se constată o problemă (o “boală”), se injectează o campanie media şi opiniile cetăţenilor sînt modificate radical”, spune un reputat analist.
Cu o situaţie economică precară, o economie fragilă, afectată de schimbările pe plan mondial şi un stat cu o atitudine ostilă, chiar duşmănoasă faţă de cetăţean, România şi societatea românească sînt, astăzi, mai vulnerabile ca oricînd. Pe acest fundal, în ultimele săptămîni, dar şi în ultimii ani, bombardamentul asupra României cu informaţie agresoare s-a intensificat. Terorismul politic a atins cote demne de 11 septembrie! De asemenea, terorismul cultural a luat, în ţara noastră, o amloare fără precedent.
Potrivit Donei Tudor, agresarea mediatică, prin presă, radio şi televiziune, este concepută astfel încît să se declanşeze concomitent din interior şi din exterior şi să lase impresia că procesele dezorganizante se produc „natural”, de la sine şi nu sînt induse de centre de decizie agresoare . Astfel de acţiuni duc la ruperea capacităţii de protecţie naţională şi pot cuprinde: injectarea îndoielii cu privire la valorile culturii naţionale, negarea valorilor culturale autohtone, proliferarea kitch-ului, culturii de împrumut şi a subproducţiilor culturale, impunerea unui complex naţional de inferioritate, crearea unei confuzii naţionale în ierarhia valorică, denigrarea personalităţilor şi valorilor culturale naţionale, promovarea neîncrederii generale şi a lipsei de respect faţă de instituţiile naţionale fundamentale, spolierea patrimoniului naţional, crearea unui sentiment de culpabilitate naţională, alimentarea şi declanşarea unor tensiuni interetnice, inducerea unui sentiment de inutilitate, ridiculizarea valorilor naţionale, a imnului naţional, a patriotismului şi naţionalismului, exacerbarea valorilor locale şi regionale în detrimentul conştiinţei naţionale.
O întrebare rămîne nepusă (vorba colegului Ilie Pintea!) – această stare este generată de români şi permanenta lor luptă pentru putere, sau interese externe creează psihoza agresivităţii şi conflictului permanent? Referitor la agresiunea externă, chiar dacă pare greu de crezut, dar manualul nu minte!, există cîteva elemente care indică faptul că România este, în ultimii ani, „ţintă” prin:
– distrugerea imaginii în cadrul UE prin: accentuarea fenomenului corupţiei, incapacitatea clasei politice de a adopta măsuri eficiente;
– crearea unor situaţii conflictuale la frontiere: vezi Republica Moldova, Ukraina şi Rusia;
– acţiunile incoerente în plan economic ale liderilor politici;
– îndatorarea excesivă a ţării;
– distrugerea imaginii în cadrul UE prin: accentuarea fenomenului corupţiei, incapacitatea clasei politice de a adopta măsuri eficiente;
– crearea unor situaţii conflictuale la frontiere: vezi Republica Moldova, Ukraina şi Rusia;
– acţiunile incoerente în plan economic ale liderilor politici;
– îndatorarea excesivă a ţării;
Cum se realizează aceste lucruri? Potrivit http://militar.infomondo.ro/, în primul rînd, prin manipularea şi constrîngerea celor mai activi vectori ai vieţii economico-sociale: clasa politică şi mass media.
Clasa politică este, evident, dominată şi manipulată prin exploatarea propriilor racile. Acest lucru a fost oarecum facilitat de neputinţa societăţii civile de a elimina, anterior alegerilor, sau prin alegeri, persoanele cu vulnerabilităţi evidente. Fie din cauza amatorismului, fie datorită fraudelor electorale.
Agresiunea se manifestă zilnic, cu o violenţă greu de definit şi la toate nivelele vieţii de zi cu zi: 1. Politic: manipularea clasei politice sau chiar conducerea acesteia pentru realizarea impresiei de scandal, incapacitate, duşmănie, crearea iluziei că actuala situaţie politică va fi schimbată cu ocazia alegerilor prezidenţiale. 2. Economic: adoptarea unor măsuri care contravin intereselor naţionale, contractarea unui împrumut extern împovărător care va afecta mai multe legislaturi, efectuarea de cheltuieli nejustificate în contrapondere cu altele care nu se efectuează, indecizie şi oscilaţii legislative; 3. Social: antagonizarea categoriilor sociale prin „asmuţirea” unora împotriva celorlalte, neacordarea unor drepturi salariale legale; 4. Instituţional: distrugerea unor instituţii fundamentale ale statului român: Armata, Justiţia, Poliţia şi Jandarmeria, Serviciile speciale, Curtea de Conturi, Curtea Constituţională prin: infiltrarea politicienilor cu interese economice la nivelul Curţii de Conturi, existenţa în cadrul Curţii Constituţionale a unui număr semnificativ de judecători “cu probleme”, distrugerea bazei de selecţie a Armatei şi a nivelului de trai a membrilor acesteia; 5. Mediatic: crearea în permanenţă a aşa-ziselor „scandaluri de presă” în care mass media se lasă antrenată cu „dezinvoltură” în scopul distragerii opiniei publice de la adevăratele probleme ale naţiunii, tabloidizarea presei scrise, a radioului şi televiziunilor, crearea de falşi idoli eminamente idioţi, asaltul financiar asupra televiziunii şi radioului publice şi exacerbarea divertismentului sexual sau cu conotaţii sexuale pe posturile de televiziune; 6. Justiţie: crearea impresiei că aceasta este imposibil de reformat, că membri ei fac parte din categoria corupţilor; 7. Legislativ: adoptarea unor legi superficial întocmite, cu scopul inducerii în eroare a opiniei publice că „se lucrează”; şamd.
Toate aceste observaţii, din surse deschise, converg spre concluzia că România se află în mijlocul unei agresiuni, mijloacele folosite fiind exact cele din manualele de specialitate, oferite de clasa politică românească aflată într-o formă sau alta sub controlul agresorului. Agresorul, sau grupul de agresori, pot fi entităţi statale sau grupări economico-financiare transnaţionale, servicii speciale de stat sau private apărute mai ales după încheierea Războiului Rece prin concedierea specialiştilor pe probleme americane sau sovietice care, odată rămaşi fără loc de muncă şi-au continuat activitatea în mediul privat, în slujba unor interese economice private.
Astăzi, ameninţările de securitate nu sunt pe frontiere ci provin, în principal, din interiorul acestora: România este în RĂZBOI!
