Existăm într-o lume tot mai nesigură. Paradoxul e că, pe măsură ce societatea noastră devine tot mai informatizată, din ce în ce mai dependentă de factorul digital şi, aparent, mai securizată, fisurile ei devin, din nenorocire, mai largi, mai permeabile. Prin ele se strecoară rece, invizibil, o altă lume. Încet, cu o răbdare neomenească, dar cu atât mai sigur, civilizaţia noastră, în general solară, umanistă, pe care o cunoaştem cu toţii, e cucerită de o alta, luciferică, neumană, de o natură care ne îngrozeşte, dar ne-ar paraliza de spaimă dacă am înţelege-o în toată grozăvia ei. Ciocnirea celor două tipuri de înţelegere a lumii, a celor două civilizaţii, după celebrul model al lui S. Huntington, a început să însemne pentru noi sânge, carnagiu în rândul inocenţilor, durere care marchează definitiv şi distruge, precum undele remanente ale unui seism, generaţii întregi. Gândiţi-vă la un singur om care moare! Câte rude, prieteni şi cunoştinţe îl plâng, cum îi va marca acest fenomen pe viaţă, pe apropiaţii săi. Imaginaţi-vă, apoi, amploarea dezastrului, atunci când, dintr-o dată, mor câteva sute, sau câteva mii. Câte alte zeci de mii de persoane vor suferi, după aceea, atât cât timp le-a mai rămas pe pământ?
Exact aceasta e miza terorismului. Asta înseamnă războiul luciferic în care a intrat civilizaţia occidentală. E o luptă cu nişte forţe pe care noi le judecăm cu măsuri umane, de aceea nu le înţelegem în adevărata lor natură. Aşa cum şi civilizaţia nazistă şi întreg cortegiul de evenimente sângeroase pe care l-a declanşat, poate fi înţeleasă în această cheie. Adică, prin prisma unei întunecate religii luciferice, care voia să întroneze o altă ordine mondială. Poate aşa se explică de ce, la Nürnberg, criminalii fascişti păreau atât de abulici, de indiferenţi, când li se puneau în faţă masacrele comise, cărora le căzuseră victime milioane de oameni.
Valul de terorism care a cuprins lumea e începutul unui război tăcut, dar îngrozitor, pentru că vizează oameni nevionvaţi. O confruntare care poate dura generaţii întregi, o ciocnire cu Lucifer.
Chiar păstrând proporţiile bunului simţ, chiar filtrând lucrurile prin îndoiala intelectualului, fenomenul terorist rămâne. New York (veţi spune, poate, că americanii şi-au dărâmat singuri turnurile şi poate că e aşa, dar actul de terorism rămâne, indiferent cine l-a declanşat), Beslan, Spania, Afganistan, Irak, Pakistan, India, Franța, Belgia, Germania, multe alte asemenea locuri alcătuiesc o hartă sângeroasă a celui mai parşiv tip de război. Un război în care fiecare are, probabil, partea lui de dreptate.
