Asociația Română a Cluburilor și Autorilor de Science-Fiction, ARCASF, în colaborare cu Primăria Reșița, Universitatea „Eftimie Murgu” Reșița, Inspectoratul Școlar al Județului Caraș-Severin, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin organizează la Reșița, între 7–9 septembrie 2018, a 39-a ediție a Convenției Naționale de Science-Fiction, cunoscută sub numele de ROMCON. Invitații de onoare sunt: RODICA BRETIN, DAN FARCAȘ și LUCIAN-VASILE SZABO. Invitații speciali sunt DANIEL BOTGROS, GEORGE LAZĂR ȘI CRISTIAN-CORNELIU TAMAȘ. Artist invitat special este VICTOR DRUJINIU. Fan Invitat Special DAN POPESCU. Juriul celei de-a 39-a ediții a ROMCON s-a constituit având următoarea alcătuire: MIRCEA OPRIȚĂ (președinte), TRAIAN BĂDULESCU, DANIEL BOTGROS, RODICA BRETIN și LUCIAN MERIȘCA (membri). Formula de votare va fi la fel ca la ediția anterioară: 50% votul juriului și 50% votul participanților (pe baza talonului de participare). Premiile Naționale pentru Science-Fiction se vor acorda la 11 categorii: roman, nuvelă, povestire, volum de povestiri, antologie, revistă, non fiction, editură, debut, artist plastic, film. Temele celei de-a 39-a ediții ROMCON sunt: DRUMUL SPRE STELE – ÎNTRE REAL ȘI IMAGINAR și ANTICIPAȚIA ȘTIINȚIFICĂ ȘI SF-UL. În cadrul ROMCON-ului va avea loc și premierea laureaților concursului de anticipație REȘIȚA PESTE O SUTĂ DE ANI, concurs care a fost lansat la sfârșitul lunii mai. Președintele juriului la acest concurs este DANIEL BOTGROS. Pentru mai multe informații intrați pe www.romconsf.ro. Programul ROMCON-ului cuprinde, de asemenea, conferințe și dezbateri cu personalități ale lumii academice și culturale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Brașov, Bacău, Botoșani, Reșița. Elemente de atracție vor fi SALONUL DE CARTE S.F. și FANTASY, ZILELE FILMULUI SCIENCE-FICTION, SALONUL DE ARTĂ VIZUALĂ FANTASTICĂ, ZONA DE JOCURI LEGROCREATION pentru copii și elevi, lansări și prezentări de cărți, spectacole de teatru. Programul complet al ROMCON-ului va fi postat pe www.romconsf.ro. Organizatorii asigură, contra cost, cazare și masă, după cum urmează: 1. Cazare la internat școlar 2 și 3 persoane în camere cu baie, în condiții decente – 30 de lei / persoană / zi 2. Cazare la pensiuni cu două și trei margarete (prețuri între 80 de lei / zi / persoană și 130 de lei / zi / persoană (mic dejun inclus)) 3. Cazare la hoteluri de două stele (cameră cu 2 paturi – între 110 (single) și 140 de lei / zi (dublă)) 4. Cazare la hoteluri de trei stele (cameră single – 120 lei, dublă – 150 lei) 5. Cazare la hoteluri de 4 stele – cameră dublă 320 de lei 6. Masă la restaurantul universitar CAMPUS CAFE – 28 de lei / zi (prânz – trei feluri, și cină – două feluri) Dacă rezervările se vor face prin ARCASF se garantează aceste prețuri, în limita locurilor disponibile. Cu cât rezervările se vor face mai din timp, cu atât va fi mai bine, garantându-se rezervarea locurilor. Rezervările se vor face pe adresa asociatia.arcasf@gmail.com. Vă rugăm să confirmați participarea dvs. până la 20 august 2018.
Mircea Opriță, președinte ARCA SF