Că România a devenit o ţară violentă, deja nu mai e, din păcate, nici o îndoială. Că am trecut, dintr-o extremă în alta, e, din nou, dincolo de orice discuţie. De la un comunism feroce, care controla aproape total şi descuraja pe oricine ar fi pus în pericol ordinea publică (dar, de fapt, nu cetăţeanul era cel apărat, ci sistemul), am trecut spre o societate uneori semisălbatică, troglodită. Guvernată, pare-se, nu de valori democratice civilizate, nu de pacifismul și toleranța ácaracteristice bunei educaţii, ci de cele mai primare instincte. De la agresiunea verbală şi comportamentală cu care te confrunţi în plină stradă, în tramvai, în mai toate locurile publice şi până la corecţia fizică, poţi fi oricând pus faţă în faţă cu toată gama aceasta de fapte reprobabile.
Dar, dacă, să zicem, pici victimă unui act de agresiune întâmplător, comis de cine ştie ce golan, să zicem că se mai întâmplă. Însă, când eşti bătut, uneori ziua în amiaza mare, în plin oraş sau pe un drum public, de „profesionişti“, de nişte bătăuşi cu acte, legitimaţii şi salarii babane, e cu totul altceva. Te pot bate jandarmii, sepepiştii, te pot bate agenţii de pază ai te miri ce societăţi comerciale, te pot bate şi chiar ucide necunoscuţi, tocmiţi de unul sau de altul.
De altfel, în tabloul de-a dreptul clinic al agresivităţii de care vorbeam, se poate înscrie cu succes şi (sau mai ales) cea a omului de la volan, oricând gata să sară la un alt coleg de trafic sau pieton cu bâta de basseball sau cu vreun cuţit ori cu vreo armă de foc, pentru orice fleac. Aşadar, plăteşti nişte brute din banii tăi, pentru că nu s-au priceput la altceva, şi au vrut să se angajeze la instituţii unde se cer muşchi şi mai puţin creier şi ei te caftesc cu prima ocazie, chiar şi în timpul liber.
Adevărul e că dacă vorbim de violenţă – şi ea se manifestă aproape la orice nivel, nu numai acolo unde se caută indivizi cu astfel de talente – acest fenomen a acaparat o naţiune, totuşi, paşnică în esenţa ei. Paradoxal lucru, dar nu de neconceput. Pentru că absenţa sau prezenţa violenţei vine din educaţie. E deja un truism să afirmi acest lucru, dar se dovedeşte cât se poate de real. Copiii cresc, din nefericire, într-un mediu violent, începând cu televizorul, cu calculatorul şi terminând cu certurile din familii. Instituţiile şcolare sunt şi ele o pepinieră a violenţei de toate tipurile. Astfel, structurile lor intime se dezvoltă spre gregaritate, spre naturi departe de a fi paşnice. Toate aceste elemente se transformă, alimentate de-a lungul anilor, în persoane care devin ulterior noii reprezentanţi ai unui stat care poate scăpa uşor de sub control astfel de fenomene.
Să ne înțelegem, însă. Nu milităm nici pe departe pentru timorarea autorităților, pentru indecizia de a lua măsurile legale împotriva celor care consideră că legile sunt pentru proști. Nici vorbă. Insistăm însă pentru o societate în care te poți mișca și manifesta liber, fără a fi nevoit să stai în permanență în gardă.
