Noul proiect având marca Reșița: 250 de ani de industrie, care a debutat în prima zi a anului jubileului a pornit cu dreptul. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Fundației „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.
Reamintim faptul că în perioada 1 – 15 ianuarie 2021, din prima zi a anului până în ziua în care sărbătorim împreună Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie = ziua de naștere a Poetului național, publicăm pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:
- Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
- Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?
Au fost alese 30 de personalități reșițene invitate să răspundă celor două întrebări. Sunt 15 personalități care s-au consacrat înainte de anul 2000 și 15 personalități în formare / consacrate deja în parte după 2000, care demonstrează o continuitate a valorilor și o punere în oglindă a modului în care gândesc ele despre Reșița. În fiecare zi publicăm așadar răspunsurile câte unei personalități din fiecare categorie antemenționată.
Astăzi vom citi răspunsurile / gândurile medicului – scriitor Dimitrie Grama din Stockholm / Suedia și ale antreprenorului Andreea Kremm.
Dimitrie Grama, medic, scriitor, Stockholm / Suedia
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Încerc să scriu câteva rânduri fără pretenții / așteptări că s-ar potrivi la aniversarea orașului.
Ce repede trece timpul! Timpul unui popor, timpul unui oraș și mai ales timpul unei ființe umane….
Pentru ca să nu uite sau pentru ca să-și mai prelungească cu vreo clipa existența, Omul are (nevoie de) amintiri. Unele din ele documentate și păstrate în biblioteci prăfuite, altele răspândite aiurea, așa, din gură-în-gură.
Ca orice om, am amintiri și amintirile vechi, amintirile din copilărie și acele amintiri comune pe care le împart cu alții ca mine, sunt cele mai puternice.
…Ce repede trece timpul pe Valea Bârzavei!
Văd cu ochiul amintirilor comune cum câțiva „resițeni”, în niște barăci prăpădite, acum vreo 250 de ani, ard cărbuni, topesc fier și fac din el verigi și frânghii pe care să se cațăre în viitor. Fierul lor e bun, e cel mai bun și acești oameni cu mare îndârjire dar și cu mândrie continuă să topească munții de fier. Așa li se duce vestea în lume și alți oameni ca ei, nemți, cehi, sârbi li se alătură să se lupte cu focul, cu fierul topit, cu fumul și cu zgura….
…Ce repede trece timpul! Reșița, centru industrial, cel mai mare și mai bun din partea aia a lumii, poate fabrica orice numai oțel și fontă destulă să fie. Sătucul neînsemnat, Reșița, crește și e renumit peste tot pentru cinstea și calitatea muncii, dar și pentru Omenia și Armonia care sălășluiesc acel loc plin de străini, de venetici.
Sunt copil și văd fumul gros și negru de la furnale. Lângă mine e uica Victor, maistru oțelar, care și el privește fumul și dând din cap ia telefonul și strigă în el, de parcă ar vrea să-l audă toată strada: „Mă Ioane, mai bagă vreo două vagonete de calcar la șarja asta. Tu nu vezi că-i fumul prea galben de prea mult sulf?”
La doi pași de unde stau, la Hala Nouă, sunt încercate locomotivele noi, produse pentru Vietnam și China îmi spun ortacii mei mai mari. Ce animale mari sunt locomotivele alea cu roți mai înalte decât mine, cu pântece care beau mii de litri de apă și cu un cuptor plin de cocs incandescent! Le privesc cu gura căscată și cu o mândrie amestecată cu teamă. Teama că nu voi putea face așa ceva. Sunt încă prea mic și neajutorat…
Sâmbătă seara și Duminica e plin „corsoul” de tineri, de îndrăgostiți, de familii cu copii care se plimbă dus și întors între Școala de Beton și Magazinul Universal. Asta e corsoul Reșiței. O porțiune mai lată a străzii principale, de altfel singura stradă mai mare și unde s-a amenajat un părculeț cu flori și bănculețe pentru cei care vor să-și odihnească picioarele sau vor să stea un pic să vadă mai bine cine „bate corsoul”.
…Ce repede trece timpul! Mă reîntorc la Reșița mea, curată acum, cu centru nou, strălucitor!
Furnalele, locomotivele, lingourile de oțel, munții de zgură și vechiul „Corso” sunt vii doar în amintirile mele pe care acum le împart cu voi.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?
Dragi concetățeni Reșițeni,
Consider că un Jubileu istoric de 250 de ani nu reprezintă doar un moment trecător în viața noastră, așa cum de exemplu este anualul Revelion, ci un astfel de Jubileu este ceva profund, este o Lecție și un Îndemn!
O Lecție despre Curaj, Tenacitate și Cinste.
O Lecție despre Conviețuire armonioasă și despre Respect reciproc indiferent că suntem români, nemți, unguri, sârbi sau țigani.
Un Îndemn să avem curajul, tenacitatea și umilința ca reșițeni să continuăm pe drumul croit și bătătorit de înaintașii noștri.
Sunt Reșițean și sunt mândru de acest lucru și de aceea doresc ca Voi, toți concetățenii mei, să fiți la fel de mândri ca și mine și împreună să punem bazele unui nou Viitor astfel încât și urmașii noștri să poată celebra un Jubileu peste 250 de ani!
Andreea Kremm, antreprenor, Timișoara
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Reșița este un loc situat într-o regiune geografică superbă, cu un potențial din păcate neîmplinit. Îmi amintesc cu tristețe de dinamitarea furnalului din spatele Bastiliei. Cel de-al doilea furnal care (încă) mai stă în picioare, care ar putea fi un muzeu al istoriei industriale absolut deosebit asemenea celui din Cehia de la Ostrava (https://news.expats.cz/czech-culture/ostravas-blast-furnaces-will-become-a-new-industrial-museum/), e abandonat și în paragină. Munții din jurul Reșiței sunt presarăți cu relicve ale erei industriale, precum tunelurile pietruite Marina și Nera pe traseul dintre Crivaia și Semenic sau apeductul de metal care trece pe deasupra drumului forestier dintre Văliug și Secu. Toate încă funcționează, la fel ca și Reșița. Dar la fel ca și drumul odinioară asfaltat și fortificat de la baza pistei care coboară de la Văliug, care acum e complet recuperat de ape și natură, istoria industrială a Reșiței e pe cale de dispariție.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?
Centrul renovat e o dovada vie că Reșița are potențialul de a renaște și că omul sfințește locul. E un început foarte promițător. Funicularul transformat după planurile Oanei Stănescu, pe care eu o consider cea mai consacrată personalitate pe plan internațional din generația mea, ar fi un mare pas înainte în a valorifica istoria industrială a Reșiței. Poate anul jubiliar 2021 este cadrul propice și necesar pentru a canaliza eforturile tuturora spre realizarea acestui proiect de reabilitare.
