Ce ziarist nu ar fi fericit să fie pus în relație cu condeiul lui Pamfil Șeicaru, cel mai mare gazetar interbelic?…
Ziarist de mare talent, chiar dacă uneori a mai patinat și spre extrema dreaptă, Pamfil Șeicaru este cel care a înființat ziarul „Curentul”, cel mai combativ ziar românesc dintre cele două războaie mondiale, și a scris editorialul, chiar și atunci când nu a mai fost directorul „Curentului”, dând astfel linia ziarului, până în 1944 la plecarea sa din țară. În exil, a editat timp de 30 de ani, la Madrid, în Spania, o ediție trimestrială a ziarului „Curentul”. Înainte de înființarea „Curentului”, Pamfil Șeicaru a fost directorul ziarului „Bucovina”, din Cernăuți, și a participat la editarea revistei „Gândirea”. Implicat în viața ziariștilor, Pamfil Șeicaru a deținut (1924) și președinția Sindicatului Ziariștilor din România. A fost mult controversat și atacat pentru publicistica sa. Pornind de la aceste atacuri, a rămas în opinia publică afirmația „șantajul și etajul”. A fost ales de trei ori deputat independent în Parlamentul țării. Și a luptat în primul război mondial. Rănit, a scăpat ca prin minune aici în Banatul istoric, la Orșova. Drept mulțumire adresată divinității pentru viața dăruită a ctitorit, pe dealurile Orșovei, Mânăstirea Sfânta Ana.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a lansat, în memoria sa, Distincția „Pamfil Șeicaru” și o Medalia de Onoare. În anul 2020, Distincția „Pamfil Șeicaru” și Medalia de Onoare au fost acordate profesorului Dorin Uritescu, „pentru cercetarea limbajului jurnalistic”. Dorin Uritescu este o personalitate complexă care se ocupă limbajul jurnalistic. Profesor. Absolvent al Facultății de Limba și Literatura Română – Universitatea din București (1970) și al Facultății de Istorie-Filozofie – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași(1978). Doctor în filologie al Universității București (2005). Este un teoretician al figurilor de stil și un analist al inovațiilor lexicale, un pasionat al contradicțiilor și al pleonasmelor. Autor de monografii, dicționare. Ca profesor, a fost membru al Comisiei Naționale de Limba și Literatura Română și a grupului de lucru pentru elaborarea Curriculum-ului de Limba și Literatura Română (învățământ liceal). Din 2015, este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar odată cu acordarea distincțiilor a devenit membru de onoare al UZPR.
Dintre cele 30 de volume publicate până în prezent de către Dorin Uritescu, eu aleg să mă opresc asupra unuia: „<MATO-GROSO>”-ul social și politic postrevoluționar -pamflet-”, tocmai pentru că are cea mai strânsă legătură cu presa. Pornind de la citate din ziare și ziariști, Dorin Uritescu tratează o problemă lexicală, de semantică și de stilistică, cum ar fi antonomaza. Dar, dragi cititori, ca să nu ne blocăm în prea multe teorii – în plus lizibilitatea și elocința sunt calități absolut necesare unui ziarist și scrisului său – voi recurge la câteva exemple din cartea invocată. Așadar, pentru a exemplifica și spre amuzamentul dumneavoastră…
„Recent, Ada Milea a ajuns în <Absurdistan> (Gardianul 24.III.2003)”. „După ce românii au trecut peste pretențiile lui Securilă, Pecerilă și Fesenilă, se luptă acum cu năstrușnicia executivului condus de Ciorbilă… (Cațavencu Internațional, 15 iunie 1996). „Feseniile voastre (infectate cu virusul leninist), Mironiada v-a ajutat să susțineți camuflat < utopiile comuniste >, <drogarea cu idei socialiste>, <sacul cu idei marxiste>, <abatorul uman>, <mașina enchevedistă…” („<MATO-GROSO>”-ul social și politic postrevoluționar -pamflet-” pag.49.) „Remeșul a devenit o altă unitate de măsură a corupției și poate să fie de o jumătate sau de un caltaboș și jumătate udat cu cantitatea tradițională de preafriptă cu trei țoiuri pline” ( Idem, pag.59). „Cine copiază de doi beurani departe ajunge, iar cine copiază de un ponta ajunge și mai departe” (Idem pag 63). „Vanghelie, acest <Obama al sectorului 5> declară <ferentarian> că <leprele au ajuns să-și vândă și nevestele ca să obțină o funcție>” (Idem, pag70. „< Vulgăriceanu> adresându-se lui Mircea Cărtărescu : <Hai sictir, bă, onanistule!> – ce o să aibă de lucru <postumitatea>!”(Idem, pag. 70).
Un adevărat tablou al societății românești pe care-l puteți completă citind cartea. Și în sfârșit ca o concluzie de etapă la acest tablou: „Românii au cunoscut în anii aceștia, 22 (câți au trecut până la apariția cărții – n.n.), de după Revoluția din Decembrie 1989, diferite și multe forme ale puterii: <bâtocrația> (lui Cosma cu minerii); <falocrația> (<băieților de dreapta>); <elitocrația> ( primului ministrului Muk cel Mic); <parlamentocrația> (<pușcăriabililor>); <democrația> (prin aleșii lui); și altele pe care tăcuți le-am suportat! Ba unii se gândesc la ultima soluție, o clicocrație, și ce-o mai fi!” (Idem, pag.76.
Dorina Sgaverdia
Foto: Realitatea de Alba
